15
None

1 din 2 adulți cu diabet rămân NEDIAGNOSTICAȚI și sunt expuși unor complicații grave ce pot produce dizabilitate și chiar moarte prematură

Depistarea precoce și controlul eficient al diabetului zaharat, esențiale pentru prevenirea complicațiilor

Diabetul zaharat este una dintre amenințările majore, pe plan global, la adresa sănătății populaționale, prevalența în creștere și complicațiile asociate generând provocări importante, atât din punct de vedere medical, cât și economic și social. În prezent, 415 milioane de oameni suferă de diabet, iar alte 225 de milioanede cazuri se estimează că vorapărea înurmătorii 25 de ani, potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF)[1].

În cele mai multe situații este vorba despre diabet zaharat de tip 2, care, spre deosebire de diabetul zaharat de tip 1 ar putea fi prevenit, dat fiind că apariția acestei forme a afecțiunii este asociată în mare parte cu factori de risc ce pot fi controlați, precum:obezitate, sedentarism, alimentație nesănătoasă.De altfel, până la 70% dintre cazurile de diabet zaharat de tip 2 ar putea fi prevenite sau instalarea afecțiunii, întârziată, prin adoptarea un stil de viață sănătos, atrage atenția IDF.      

Pe lângă numărul în continuă creștere a persoanelor afectate de diabet, nediagnosticarea cazurilor sau depistarea târzie a afecțiunii reprezintă alte provocări din punct de vedere al luptei împotriva diabetului,la nivel global. Aproximativ 46.5% dintre adulțiidin întreaga lume care suferă de diabet nu știu că au boala, iar la cei la care este descoperită afecțiunea, diagnosticul este pus atunci când complicațiile pot fi deja instalate2.

Prevalența ridicată a diabetului zaharat este o importantă problemă de sănătate și în România. 11.6%3 dintre adulții din țara noastră au diabet, prevalența bolii fiind cu aproximativ27% mai mare față de media de la nivel European - 9.1%4. Totuși, dintre cele aproape 2 milioane de adulți care suferă de diabet, numărul celor diagnosticați este mult mai scăzut, atrag atenția specialiștii.

De aceea, dacă sunt observate simptomele specifice: sete puternică, urinări frecvente, oboseală accentuată, lipsa energiei, senzație de foame continuă, vedere încețoșată, scădere bruscă în greutate, ar trebuie consultat un specialist5! Depistarea precoce a diabetului zaharat este cheia pentru un control eficient al afecțiunii, care să asigure o calitate a vieții cât mai bună pentru persoanele cu diabet. În lipsa unei îngrijiri corespunzătoare, care să țină afecțiunea sub control, riscul de instalare a unor complicații grave, dizabilitante sau care pot cauza chiar moarte prematură este mult mai ridicat.

„Depistarea precoce a diabetului zaharat este fundamentală pentru controlul afecțiunii și reduce riscul unor complicații severe. Screeningul are un rol foarte important în asigurarea unui management eficient al diabetului, o dată prin faptul că ajută la diagnosticarea diabetului înainte ca boală să evolueze, iar apoi, datorită faptului că permite identificarea timpurie a complicațiilor și astfel se pot lua măsurile terapeutice care se impun. În același timp, trebuie avut în vedere că diabetul zaharat de tip 2, care este cea mai comună formă a afecțiunii, este asociat cu numeroși factori de risc modificabili, ce pot fi evitați. Adoptarea unor comportamente de viață sănătoase înseamnă cea mai simplă măsură de a preveni instalarea diabetului și a complicațiilor care îl însoțesc, de a ne proteja sănătatea.”,a declarat Prof. Dr. Maria Moţa, Șef al Clinicii de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice – Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și membru în Consiliul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului.

În România, în 2015,18.919 decese au fost asociate diabetului6. Cele mai multe dintre decesele care survin la persoanele cu diabet sunt cauzate de bolile cardiovasculare, cele care pot conduce la apariția bolii arteriale coronariane sau ainfarctului miocardic7. Nivelul crescut al colesterolului, al glicemiei sau hipertensiunea arterială sunt principalii factorii de risc pentru  bolile cardiovasculare8.

De asemenea, o parte dintre persoanele cu diabet riscă să dezvolte retinopatie diabetică, complicație a diabetului zaharat care afectează vasele de sânge de la nivelul retinei și care poate cauza, în cazuri grave pierderea parţială sau totală a vederii. În lume, sunt peste 93 de milioane de persoane care au diabet și care se confruntă și cu retinopatie diabetică9. Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că aproape 2% dintre persoanele care suferă de diabet de peste 15 ani au orbit complet, iar alte 10% au dezvoltat afecţiuni severe ale vederii10. Retinopatia diabetică poate fi, însă, prevenită prin efectuarea periodică a controalelor oftalmologice şi menținerea nivelului glucozei şi al lipidelor din sânge în limite normale11.

O altă complicaţie a diabetului o reprezintă neuropatia diabetică, care este și cea mai frecventă. Peste50% dintre persoanele cu diabet dezvoltă neuropatie diabetică12 în urma deteriorării nervilor din cauza glicemiei și a tensiunii arteriale mult prea ridicate.Neuropatia diabetică înseamnă, pentru persoanele cu diabet, un riscde circa 25 de ori mai mare de a suferi o amputaţie, comparativ cu persoanele sănătoase13. De multe ori, simptomele neuropatiei diabetice pot să nu fie vizibile, astfel că screeningul periodic este extrem de important pentru depistarea leziunilor timpurii ale nervilor și asigurarea îngrijirii necesare, astfel încât să poată fi evitată progresia afecțiunii, care duce la apariția ulcerațiilor și, în situații foarte grave, la amputații.

Diabetul zaharat poate provoca şi disfuncţii ale rinichilor (nefropatie diabetică). Bolile renale sunt mai frecvente în rândul persoanelor cu diabet, comparativ cu restul populației14, iar între 20% şi 50% dintre persoanele care au nevoie de dializă suferă de diabet, arată IDF15. Şi mai grav este că durata de supravieţuire a persoanelor cu nefropatie diabetică în stadiu avansat, care au nevoie de dializă, este, în medie,de numai trei ani16.

Specialiştii atrag, însă, atenţia că aceste complicaţii ale diabetului pot fi prevenite, prin menținereasub control, în limitele normale a glicemiei, a tensiunii arteriale şi a nivelului colesterolului.

În fiecare an, pe 14 noiembrie, peste 170 de țări, printre care și România marchează  Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului, inițiativă a Federației Internaționale a Diabetului și a Organizației Mondiale a Sănătății.

În acest context, în perioada 12-14 noiembrie 2016 la Craiova se desfășoarăCampania Națională „Controlează-ți Diabetul”. Campania include atât activități orientate către publicul larg, cât și activități dedicate publicului profesionist, menite să atragă atenția asupra impactului diabetului la nivelul sănătății populaționale și a importanței prevenției, diagnosticării precoce, respectiv a controlului diabetului pentru gestionarea eficientă a afecțiunii.

Organizatori științifici:Asociația Română de Educație în Diabet, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova

Parteneri științifici: Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, Asociația de Podiatrie

Parteneri media: TVR Craiova, SănătateaTV.ro, Tele U Craiova, Republica TV, Radio România – Oltenia Craiova, Radio Horion Craiova, ComunicateMedicale.ro, Gazeta de Sud, Jurnalul Olteniei, Cuvântul Libertății, Ziarul de Calafat, Indiscret Oltenia, Revista Carolina

Management campanie:Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Referințe:

[1],2,4,5 http://www.diabetesatlas.org/

3 Studiul PREDATORR

6 http://www.idf.org/membership/eur/romania

9 http://www.idf.org/wdd-index/wdd2016.html

7,8,11,13 http://www.idf.org/complications-diabetes

10,12 http://www.euro.who.int/en/health-topics/noncommunicable-diseases/diabetes/data-and-statistics

14,15,16 https://www.idf.org/sites/default/files/attachments/article_47_en.pdf

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha