46
None

100 de medici din București și din țară au participat la un curs avansat despre nașterea prematură, organizat cu sprijinul Salvați Copiii România

București, 8 iulie 2016– Cu sprijinul Organizației Salvați Copiii România, Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino a găzduit ieri un seminar despre managementul nașterii premature, la care au participat 100 de medici obstetricieni, neonatologi și moașe din București, Pitești, Buftea, Oltenița, Suceava și Iasi.

Advanced Masterclass in Obstetricsa ajuns deja la a doua ediție și a fost susţinut de Prof. Dr. Jacky Nizard de la Spitalul Pitie Salpetriere din Paris, președinte ales al EBCOG - European Board & College of Obstetrics and Gynaecology, alături de medici români de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

Rata de nașteri premature este un indicator foarte bun al sistemului de sănătate al unei țări. În ultima perioadă, cauzele prematurității s-au schimbat, în contextul societății actuale: astfel, printre factori se numără vârsta înaintată a mamei cât și numărul mai ridicat de sarcini multiple” - Prof. Dr. Jacky Nizard.

În cadrul evenimentului s-au discutat opțiunile terapeutice actuale pentru prevenirea nașterilor premature, în contextul în care în România nașterea prematură este cauza care face cel mai mare număr de victime în rândul copiilor sub un an. Una dintre temele abordate în cadrul seminarului a fost „Nașterea prematură – cauză principală a mortalității infantile. Contextul românesc”.

Sperăm ca în urma discuțiilor de ieri, specialiștii din țară care au participat la seminar să rămână cu o mai bună înțelegere a metodelor pe care le au la dispoziție prin care pot interveni pentru a diagnostica cât mai precoce nașterile cu risc prematur și a preveni cât mai multe dintre complicațiile acestora” - Dr. Ilinca Gussi, medic primar obstetrică ginecologie și expert în medicină materno-fetală, lector în cadrul seminarului.

În România, la fiecare șase ore moare un copil mai mic de un an și mai mult de jumătate dintre aceștia pierd lupta chiar în prima lună de viață. Ţara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă, cu o rată de 8 la 1000 de nou-născuţi vii, în 2015, care este dublă față de media europeană. O proporție semnificativă dintre acești copiii ar putea fi salvați dacă s-ar face detecția precoce a nașterilor premature și dacă ar exista o organizare eficientă, care să le permită să se nască în maternități dotate în mod adecvat, cu echipamente și cu personal calificat.

Organizația Salvați Copiii a susținut de-a lungul anilor, și va continua să o facă în viitor, programe de informare specializată a medicilor și a personalului mediu, la care au participat peste 150 de medici, moașe și asistente din toată țara. O a treia ediție a Advanced Masterclass in Obstetrics se pregătește pentru luna octombrie a acestui an.

Reducerea mortalității infantile este una dintre preocupările majore ale Salvați Copiii, tocmai de aceea, Organizația sprijină și încurajează demersurile medicilor și cercetătorilor în acest sens. Ne dorim ca bebelușii născuți prematur să fie cât mai bine îngrijiți și să beneficieze de aparatură medicală performantă și de pesonal medical antrenat, care să îi ajute să supraviețuiască.” – Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Prin proiectul Fiecare Copil Contează, organizaţia Salvaţi Copiii a reuşit până în prezent să doteze 58 de maternităţi cu incubatoare, mese de resuscitare şi aparate de ventilaţie. În 2016, Salvaţi Copiii România îşi propune dotarea a 29 de maternităţi și secţii de nou-născuţi din întreaga ţară.

Cei care doresc să susţină demersul Salvaţi Copiii de reducere a mortalității infantile în România o pot face cu un sms lunar la 8844 cu textul ”SALVEZ”, în valoare de 2 Euro. Mai multe informații despre proiectele Salvați Copiii pot fi găsite pe pagina de Facebook a organizației, https://www.facebook.com/SalvatiCopiiiRomania, și pe site, www.salvaticopiii.ro.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha