52
None

28.800 euro, suma strânsă de Asociația MAME în cadrul evenimentului caritabil Balul Steluțelor – ediția a V-a

Joi, 12 noiembrie 2015, a avut loc Balul Steluțelor, eveniment caritabil organizat anual de Asociația MAME în beneficiul copiilor diagnosticați cu cancer și alte boli grave. Suma strânsă este de 28.800 de euro și va fi folosită pentru a asigura, pe parcursul anului 2016, serviciile de suport și recuperare oferite în cadrul Centrului Steluțelor.

Fondurile au fost obținute prin valorificarea obiectelor donate de artiști renumiți, în cadrul licitației, dar și din sponsorizări în bani, produse și servicii oferite de diverse firme și companii. Lucrarea “Outspoken” a fost licitată cu suma cea mai mare, 1500 euro, de către compania Rădăcini Motors și reprezintă un mozaic multicolor din lemn realizat deartistul Liliana Stoica pentru vernisajul AVON Inspiration Challenge și donat Asociatiei MAME de compania AVON România.

Gazdele serii au fost Răzvan și Dani, carismaticii prezentatori TV, care au acceptat, pentru al doilea an consecutiv, să fie moderatorii evenimentului. Aceștia au antrenat atmosfera pentru cele 132 de persoane care au participat la bal. Balul Steluțelor s-a bucurat de prezența artiștilor Elena Gheorghe, Nicoleta Nucă, trupa Deep Central, Momo, Lucille și copiii Roman și Alexa de la Școala de dans Pygmalion, care au acceptat pro-bono să se alăture evenimentului organizat de Asociația MAME în beneficiul copiilor bolnavi.

Asociaţia MAME mulțumește sponsorilor, partenerilor, invitaților și voluntarilor, alături de care, în seara balului, a scris un nou capitol din povestea Centrului Steluțelor.    

A fost o seară minunată în care invitații noștri, prieteni dragi ai copiilor bolnavi de care avem grijă, și-au dăruit din timpul și resursele lor pentru a le fi alături. Fondurile obținute ne vor ajuta să le oferim, pe parcursul anului 2016, servicii de consiliere psihologică, nutrițională, juridică și recuperare medicală în cadrul Centrului Steluțelor”, a declarat Maria Culescu, președinte fondator al Asociației MAME.

Sponsori principali: Fundaţia Vodafone România, compania BRENNTAG;

Sponsori: Rădăcini Motors, Fundația Sensiblu, SofMedica, Competence Call Center, Lease Plan, Cora Lujerului, Intoco și Kilostop;

Obiectele licitateau fost donate de: Ștefan Lungu și Anca Lungu, compania AVON România, Marie Nouvelle Studio, YVY BAGS;

Sponsorilor în produse și servicii: Guy Laroche, Bonus Travel, DelMar Medical SPA, Luxury Avenue, Salonul J`adore, Villa Borghini, Rompetrol, Gabriel Basso, Story Corners, Teatrul Național București, Teatrul Mic, WIPRO, ECA Events;

Partener media principal: Agerpres.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha