None

Acneea

Deşi lasă urme nu doar pe faţă sau pe piele, acneea are un mare impact asupra formării personalităţii la adolescenţi, producând în unele situaţii numeroase inconveniente cu răsunet psihologic cu depresie, frustrare, pierderea încrederii de sine, probleme sentimentale sau sociale.

Factorii care induc apariţia acneei sunt reprezentaţi de hipersecreţia glandelor sebacee şi blocarea porilor, iar infecţia apare în urma cantonării unor bacterii la nivelul foliculului pilos.

Inflamaţia apare din cauza mobilizării sistemului imunitar pentru a respinge substanţa străină fiind caracterizată prin apariţia semnelor celsiene: roşeaţă, tumefacţie, durere, căldură locală, factori care contribuie la blocarea porilor, manifestându-se prin apariţia punctelor negre, sau albe, a pustulelor (coşuri) şi a chisturilor, în perioada de maximă expresie clinică acneea aratând ca o infecţie cutanată.

Cele mai expuse suprafeţe ale pielii sunt acele zone în care se găsesc cele mai multe glande sebacee: faţa, pieptul, umerii şi spatele, dar poate apărea şi pe braţe sau chiar coapse, în cazuri extrem de rare, motiv pentru care este considerată ca fiind o infecţie cutanată cronică sau o boală endocrină. Ținând cont de cauza determinantă şi de expresia clinică variabilă, limita dintre manifestare fiziologică şi boala propriu-zisă nu poate fi stabilită cu certitudine.

Hipersecreţia glandelor sebacee este indusă de prezenţa hormonilor androgeni produşi de ovare, respectiv testicule, dar şi de glandele suprarenale. În perioadele marcate de stres, aceste glande secretă o cantitate mai mare de hormoni androgeni, cauzând şi hipersecreţia glandelor sebacee. La pubertate, glandele sebacee sunt hiperactive, ca urmare a modificărilor de ordin hormonal care au loc în organism.

Studii recente arată că pentru majoritatea persoanelor cu acnee profilul hormonal este echilibrat, deci nu putem spune că este o boală endocrină decât dacă avem efectuate dozări hormonale certe însoţite de formele relative mai grave de acnee.

Acneea nu poate fi considerată nici infecţie cronică şi nici boală endocrină.

Tratamentul profilactic vizează combaterea unor factori care contribuie în mod indirect la apariţia sau agravarea acneei: constipaţia - principalul motiv care determină apariţia acneei; alimentaţia defectuoasă , consumul de ciocolată, snacksuri, alimente de tip fast-food, consumul ridicat al dulciurilor rafinate care menţin glicemia la nivel ridicat, având drept consecinţă stimularea unor modificări hormonale care constituie "avanpremiera" acneei; stresul determină apariţia acneei prin modificările de ordin hormonal; transpiraţia, umiditatea şi hainele strâmte pot agrava acneea; produsele cosmetice neadecvate tipului de ten pot produce iritaţii ale porilor.

În acest scop recomandăm utilizarea de produse naturale cu adresabilitate ţintită asupra acestor factori:

Detoxifierea organismului este primul pas esenţial şi va trebui să reprezinte o conduită terapeutică implementată anual în două cure, timp de 3 luni fiecare. Recomandăm utilizarea TRIADEI DETOXIFICĂRII realizată de URSOMAX- 2-3 cp/zi asociat cu PUROFORT ELIDOR -2-3 cp/zi şi DEPUREX ELIDOR - 2-3 cp/zi.

2. Utilizarea îndelungată de ANTISTRES ELIDOR (2-4 cp/zi) va contribui la diminuarea stimulării corticosuprarenalei şi implicit a secreţiei sebacee.

3. Combaterea constipaţiei este extrem de importantă deoarece colonul reprezintă un puternic contingent de produşi de degradare, care, dacă nu sunt evacuaţi zilnic, vor constitui surse continue de apariţie sau agravare a acneei; astfel recomandăm utilizarea laxativului LAXIMUS ELIDOR, 2-4 cp/zi.

Tratamentul curativ se realizează prin administrarea îndelungată de ECHINACEEA+PROPOLIS (ELIDOR), 3 cp/zi şi aplicarea diurnă şi nocturnă de GEL ANTISEBOREIC şi ANTIACNEIC ELIDOR care conțin Trei fraţi pătaţi, rădăcina de Brusture, ulei esenţial de Salvie, tinctură de Propolis și realizează local echilibrul seboreic asigurând un efect antiinflamator, antibacterian, calmant, cicatrizant şi reepitelizant, contribuind la diminuarea până la dispariţiea acneei. Pentru rezultate certe tratamentul va trebui efectuat timp îndelungat.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha