22
None

Al XXIV lea Congres Naţional de Hepatologie al Asociaţiei Române de Studiul Ficatului; Al IV lea Simpozion Româno-Francez de Hepatologie

2 - 4 OCtombrie, WTC, Bucureşti

Solidaritate în abordarea bolilor hepatice

Manifestarea s-a impus de-a lungul vremii și a devenit un eveniment de prestigiu în rândul medicilor interniști, gastroenterologi, infecţioniști ori de alte specialități, interesați de problematica abordată.

Anul acesta, discuțiile se vor centra, în principal, asupra următoarelor teme:

► infecții hepatitice ( VHB, VHC, coinfecţia VHB/VHD );

► ficatul gras non-alcoolic;

► ciroza hepatică și complicațiile acesteia;

► neoplasmul hepatic;

► transplantul de ficat ;

 

Preşedinţii manifestării: prof. dr. Mihai Voiculescu (foto) și prof. dr. Irinel Popescu.

Copreşedinţi: prof. dr. Monica Acalovschi (Cluj-Napoca), prof. dr. Anca Trifan (Iași), prof. dr. Vlad Ratziu (Paris), prof. dr. George Papateodoridis (Atena) și prof. dr. Patrick Marcelin (Paris).

În prezent, îngrijirea bolilor hepatice a înregistrat o creștere importantă a costurilor peste resursele bugetare actuale. Se dorește ca, la finalul evenimentului, să se identifice măsurile ce sunt necesare pentru îmbunătățirea situației prin reducerea costurilor și eficientizarea tratamentelor astfel încat raportul cost-eficienţă să justifice investițiile.

Prin site-ul balkanhep.eu și prin eforturile depuse de echipa implicată în organizarea evenimentului, s-a reușit publicarea unor materiale ce atrag atenția asupra unui fapt îngrijorător: în spațiul în care se află România se constată o prevalență medie-ridicată a infecției B, C, D, E (VHB – 6,4%, VHC – 5,4%, VHE – 12%).

România se află într-un clasament nefavorabil european în ce privește procentul investigațiilor și al pacienților aflați în terapie. Astfel că, structurile europene – prin Comisia Europeană, au decis ca România să primească consiliere și suport investigaţional, diagnostic, organizatoric și logistic și să alcătuiască un raport cu recomandări necesare în vederea diminuării creșterii afecțiunilor hepatice.

Prof. dr. Mihai Voiculescu a introdus ideea de solidaritate a abordării infecțiilor virusal hepatitice, a ficatului gras non-alcoolic și a cancerului hepatic. Necesitatea unei noi strategii, a fost propunerea prof. Voiculescu, susținută la Geneva, în fața reprezentanților a cca. 150 de state, domnia sa pledând pentru trecerea de la abordarea localist-zonală înspre cea globală, sub egida Organizației Mondiale a Sănătății, care să coordoneze întregul spectru al activităților de depistare, evaluare și de tratare a infecțiilor virusal hepatitice.

Organizarea acestui eveniment la București demonstrează faptul că România este în contact cu personalitățile importante ale domeniului bolilor hepatice și se implică activ în schimbarea percepției de țară cu probleme, într-o țară ce elaborează politici de sănătate menite să schimbe în bine situația.

Faptul că la începutul lunii octombrie vor fi prezenţi 25 din cei mai importanţi specialişti din lume, ce vor discuta, împreună cu specialiştii români, problematica bolilor hepatice, este un semnal de recunoaştere a valorii şcolii româneşti de hepatologie.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha