60
None

Analiza resurselor umane si materialelor disponibile – primul pas pentru eficientizarea sistemului medical actual

Inainte de a discuta despre alocari suplimentare de fonduri, despre resursele umane insuficiente sau despre despre multe alte subiecte de acest gen, ar trebui facuta o analiza serioasa a resurselor umane si materialelor disponibile in sistemul medical actual. Aceasta a fost concluzia principala a Conferintei Regionale „Optimizarea, Performanta si Calitatea in Sanatate”, organizata pe 25 si 26 martie de compania de comunicare medicala Houston NPA, alaturi de partenerul Ciemme Diagnostica - Healthcare Business Solution Group. Evenimentul a fost moderat de Dr. Horea Sorin Timis si sustinut de companiile KRKA si Valeg.

In cele 2 zile dedicate dezbaterilor interactive lectorii au oferit reprezentantilor a peste 20 de institutii sanitare si administrative din judetele BC, DB, GL, IF, IS, NT, PH, SV, TL, VN, VS informatii despre directiile de urmat pentru optimizarea si eficientizarea sistemului medical. Cei prezenti au facut parte fie din structura de management a spitalelor (ex. manageri de spitale, directori financiari, medicali), fie din cea a directiilor judetene de sanatate publica sau a consiliilor judetene.

Dr. Horea Sorin Timis a prezentat primul site independent de evaluare a calitatii serviciilor din spitale din prisma experientei pacientului, www.calitatespitale.ro. De asemenea, Dr. Timis a atras atentia asupra necesitatii ca spitalele sa aiba un medic infectionist care sa gestioneze corect tratamentul, in special cel cu antibiotice, aceasta informatie venind in completarea prezentarii Asist. Univ. Drd. Lenuta Varvari despre infectiile nosocomiale. In ceea ce priveste reducerea pierderilor din spitale, Dr. Timis a mentionat faptul ca “o ora in care sala de operatie este nefolosita, inseamna pierdere”.

Dr. Maria Mihaela Szerac, CEO Houston NPA, a punctat modul in care o informare a publicului larg pe teme medicale si legislative poate influenta timpul de lucru al cadrelor medicale. Doua exemple simple ar fi mediatizarea centrelor de permanenta si informarea cetatenilor despre situatiile cand ar trebui sa se adreseze catre acestea, pentru a scadea incarcarea UPU. Un alt exemplu ar fi campaniile de informare medicala desfasurate in rural si urban mic, cu scopul prevenirii bolilor si cresterii ratei de stabilire a diagnosticului precoce si a aderentei la tratament.

Dr. Nicolae Iordache Iordache a conturat o atmosfera de lucru prielnica schimbului de idei intre participanti, pornind de la “premiza de nevinovatie” a tuturor celor care au legatura cu sistemul sanitar din Romania.

“Acreditarea spitalului este a intregului personal, nu doar a conducerii acestuia”. Acreditarea spitalelor ramane un subiect care genereaza polemici in ceea ce priveste utilitatea si finalitatea. “Ca proces in sine, fara o finalitate practica, acreditarea nu are sens”, a precizat Mihaela Luncan, evaluator si consultant independent pe acreditare spitale. Pe scurt, spitalele sunt cele care solicita evaluarea, care platesc evaluatorii si ar trebui sa beneficieze la maxim de acest proces, pentru a creste calitatea ingrijirilor de sanatate.

De altfel, din decembrie 2015 este valabila noua metodologie de evaluare, care pune accent pe implementare. O provocare identificata in cursul discutiilor se refera la calificarea profesionala a persoanelor care fac parte din structura de management.

Laboratorul de spital – sursa de venituri sau de pierdere? Conform Dr. Carlo Magri, “in ceea ce priveste comodatul, din experienta noastra au rezultat costuri/determinari duble sau triple, fata de situatia in care aparatul a fost cumparat.” „Eficientizarea costurilor pentru analizele de rutina va permite efectuarea de determinari speciale (cost mai ridicat), cu scopul de a garanta fiecarui pacient examinarile necesare pentru cel mai bun diagnostic si tratament.

Dr. Sorin Paveliu a sustinut o prezentare pe tema farmacoeconomiei, subiect relativ nou pentru Romania, insa de o mare importanta. In functie de nivelul la care se ia decizia: la nivelul Parlamentului/al Ministerului de Finante/al CNAS - trebuie facuta o analiza cost-beneficiu, la nivelul spitalului/sectiei/al unei comisii de specialitate a Ministerului Sanatatii - trebuie facuta o analiza cost-eficacitate, la nivelul Ministerului Sanatatii Publice - o analiza cost-utilitate. “La un nivel al deciziei medicale se pot folosi mai multe tipuri de analiza!”

Dr. Paveliu a abordat si analiza impactului bugetar, cu mentionarea pasilor necesari in previzionarea bugetului necesar achizitiei de medicamente, indicatorilor interni si externi care ar trebui luati in considerare in ceea ce priveste costul medicamentelor si a dat exemple de obiective care ar trebui stabilite in cursul planificarii.

Directorul Centrului de Excelenta si Inovatie pentru imbunatatirea performantei si calitatii serviciilor de sanatate al HBS Group, Dr Vasile Danut Silaghi a tinut un curs despre Lean Six Sigma si cum pot fi aplicate aceste principii in domeniul medical. “Lean” se refera la reducerea pierderilor, iar “Six Sigma” la identificarea surselor de pierdere si la scaderea cauzelor erorilor. Folosind Lean Six Sigma, in Canada s-a ajuns ca, la internarea pacientului sa se poata deja planifica externarea acestuia. Standardizarea este o conditie obligatorie pentru ca lucrurile sa functioneze bine.

82.44% din 39565 pacienti prezentati la UPU din SJU Targoviste au fost Cod Verde. Datele fac parte dintr-un studiu efectuat de Dr. Carmen Marcu, medic primar medicina de urgenta in cadrul SJU Targoviste in perioada 1.07-31.12.2015. Acest studiu mai arata faptul ca 66.61% din pacienti au venit la spital cu mijloace proprii de transport, ceea ce ridica semne de intrebare asupra “eficientei activitatii medicale prespitalicesti”. Un alt rezultat care a starnit dezbateri a fost faptul ca pentru pacientii cod verde, timpul de asteptare mediu a fost de 5 ore si 43 minute!

Dr. Carmen Marcu a semnat faptul ca “medicii din UPU propun un numar diferit de analize medicale pentru simptomatologii asemanatoare.  Acelasi diagnostic poate fi obtinut prin costuri diferite, de unde poate rezulta un indicator al eficientei activitatii medicale. Nu exista protocoale bine stabilite de practica medicala atat in interiorul UPU, cat si intre medicii din UPU si cei de alte specialitati care sunt solicitati de medicii din UPU in diferite etape de diagnostic si tratament”.

„Prin impartirea volumului de munca necesar la nivelul sectiei la fondul de timp pentru un medic obtinem de fapt numarul de medici necesari la acel loc de munca”, a mentionat Adrian Cocos, fost Director General Directia Generala Resurse Umane si Certificare in cadrul Ministerului Sanatatii, in prezent Seful Biroului de Resurse Umane in cadrul DSP Bihor.

Printre solutiile inovative de reducere a costurilor intr-un spital se numara si cogenerarea, subject abordat de Gheorghe Tucu, Director General Valeg Creative Solutions. Cogenerarea reprezinta producerea simultana, in acelasi proces, a energiei termice, pe de o parte si a energiei electrice, pe de alta parte, ambele forme de energie fiind utilizate. In acest fel, randamentul creste de la 56% (pentru un sistem clasic, ce produce separate aceste doua tipuri de energie) la 96% in cazul cogenerarii.

Cei interesati de mai multe detalii si inscrierea la editiile regionale ale Conferintei „Optimizarea, Performanta si Calitatea in Sanatate” se pot adresa companiei Houston. Urmatoarele evenimente sunt organizate la Poiana Brasov (24-25.06.2016) si Baile Herculane (4-5.11.2016).

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha