25
None

Anul 2018 – Speranță pentru dezvoltarea Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice – Fii eroul din umbră!

1 din 2 români care depind de un transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator neînruditnu găsesc donator compatibil

· Dezvoltarea Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice le-ar putea crește șansele de reușită cu 50%

La fiecare3 minute, în lume,un om este diagnosticat cu un cancer de sânge. Mulți dintre ei pot fi vindecați prin transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator compatibil.

Din păcate, mai puțin de 30% dintre pacienți au un donator compatibil în familie, pentru restul de 70%, singura șansă la viață fiind găsirea unui donator compatibil neînrudit, din registrele donatorilor de celule stem hematopoietice.

Pacienți români așteaptă în acest moment un donator neînruditcu care să fie compatibili. Șansele de a găsi un donator-pereche sunt însă doar de 50%: numai pentru 1 din 2 pacienți români a căror viață depinde de un transplant de celule stem hematopoietice de la un donator neînrudit, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice reușește să găsească un donator voluntar compatibil. Deși RegistrulNaționalnumără în prezent aproape 50.000 de posibili donatori, acesta este prea mic pentru a găsi donator-pereche tuturor pacienților români care așteaptă să fie vindecați.

Totuși, dacă numărul de donatori voluntari înscriși ar ajunge la 100.000, șansele pacienților români  de a avea un donator-pereche ar ajunge la 75%.

Dezvoltarea Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule StemHematopoietice înseamnă, practic, mai multe șanse la viață pentru pacienții români care au nevoie de transplant de celule stem hematopoietice, având în vedere că probabilitatea identificării unui potențial donator compatibil este mai ridicată în rândul persoanelor din aceeași zonă geografică, respectiv aceeași grupă populațională.

În plus, identificarea unui donator voluntar compatibil în Registrul Național înseamnă o înjumătățire a timpului de așteptare de la găsirea donatorului-pereche până la realizarea procedurii de transplant, comparativ cu situația în care donatorul este dintr-o altă țară.

Deocamdată, pentru 1 din 10 pacienți români donatorul compatibil care i-a salvat viața a fost găsit în Registrul Național.

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este interconectat cu registreale donatorilor din peste 40 de țări, iar împreună toate Registrele numără peste 30 milioane de posibili donatori voluntari.

„Fiecare persoană înscrisă în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este eroul din umbră și poate fi șansa la viață pentru un pacient care are indicație de transplant de celule stem hematopoietice. Creșterea Registrului Național prin înscrierea unui număr cât mai mare de români din toate zonele țării, este esențială pentru jumătate din pacienții români pentru care din păcate nu găsim donatori compatibili niciunde în lume. Înscrierea în Registru nu înseamnă automat donare – numai 1 din 450 de posibili donatori voluntari este identificat ca fiind compatibil cu un pacient și ajunge să doneze efectiv., a declarat dr. Aurora Dragomirișteanu, Directorul General al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Anul acesta, în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice s-au înscris  peste 10.000de donatori, reprezentând o creștere cu 15% a bazei de date locale.  Mulți dintre aceștia s-au înregistratîn urma campaniei „Donează o șansă la viață: Fii Eroul din umbră!”, organizate în acest an în 15 orașe din România: Arad, Bacău, Brezoi, București, Caracal, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Slobozia, Târgu Mureș șiTimișoara.

Mai multe detalii despre cum s-a derulat campania ”Donează o șansă la viață!”, pot fi găsite pe:http://www.registru-celule-stem.ro/evenimente-curente/

http://www.rndvcsh.ro/foto-video/

Organizator: Registru Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha