51
None

Artroscopia – metodă terapeutică eficientă pentru afecţiunile umărului

Principalele afecţiuni ale umărului: Instabilitatea cronică a umărului

Defineşte o afecţiune secundară unui traumatism ce nu a beneficiat de tratament conservator adecvat la timpul respectiv sau urmează unor episoade de luxatie scapulohumerală, ceea ce conduce la pierderea contactului normal, fiziologic al suprafeţelor articulare cu luxaţia umărului la ridicarea braţului peste un anumit nivel sau la anumite mişcări considerate normale. Se poate începe cu un program de kinetoterapie de recuperare medicală. Defectele structurilor periarticulare se refac însă doar prin sutură artroscopică sau retensionare cu sistem de ancore.

Capsulita adezivă sau umărul îngheţat

Reprezintă o afecţiune care produce limitarea mişcării în articulaţia umărului prin contracţia şi cicatrizarea postraumatică a capsulei articulare. Iniţial, se încearcă obţinerea ameliorării durerii şi creşterea mobilităţii articulare printr-un program adecvat de fiziokinetoterapie şi medicaţie antiinflamatorie. Procedura chirurgicală are ca scop întinderea capsulei articulare contractate. Cele mai comune metode sunt manipularea sub anestezie şi artroscopia de umăr şi pot fi folosite împreună pentru a obţine rezultate maxime. După intervenţie, kinetoterapia este deosebit de utilă pentru redobândirea gradelor utile de mobilitate, timpul de recuperare variind între 6 săptămâni şi 3 luni.

Impingement subacromial

Este una dintre cele mai frecente cauze de sindrom dureros al umărului la adult, ce apare în urma presiunii exercitate de acromionul omoplatului asupra coafei rotatorii, atunci când braţul este ridicat. Coafa rotatorie grupează tendoanele muşchilor supraspinos, infraspinos şi rotund mic, ce acoperă capul humerusului şi participă împreună la ridicarea şi rotaţia braţului din articulaţia umărului.

Atitudinea terapeutică iniţială constă în repaus şi medicaşie antiinflamatoare, program de fizioterapie şi eventual kinetoterapie-exerciţii izometrice. Dacă simptomatologia persistă, se poate recomanda tratamentul chirurgical, ce constă în decompresia subacromială, cu scopul de a lărgi spaţiul dintre acromion şi tendoanele coafei rotatorilor. Se îndepărtează osteofitele subacromiale care lezează tendoanele coafei rotatorii şi bursa. În unele cazuri este necesară îndepărtarea unei porţiuni din acromion pentru a lărgi şi mai mult spaţiul, procedeu numit acromioplastie.Dacă acestor leziuni li se asociază şi artroza articulaţiei acromioclaviculare, în timpul operaţiei pentru impingement se excizează şi o mică porţiune din claviculă, procedură numită artroplastie de rezecţie a unei  porţiuni de sub 1 cm din capul claviculei, păstrând ligamentele de susţinere intacte. Când zona se vindecă, articulaţia este înlocuită cu ţesut fibros. Procedura poate fi executată în două moduri, fie pe cale artroscopică, procedură minim invazivă, fie prin procedura clasică, cu o incizie de aproximativ 8-10 cm, prin care se îndepărtează ţesutul osos excesiv (osteofite şi o mică porţiune din acromion).

Pentru uşurinţa înţelegerii evoluţiei procesului şi a coroborării sale cu simptomatologia prezentată de pacient, clasificarea leziunilor prin impingement subacromial s-a facut în 3 stadii.

Stadiul I

este reprezentat de edem şi  inflamaţie, procese datorate faptului că există o îngustare a spaţiului în regiunea subacromială la locul de trecere al tendoanelor coafei rotatorilor, la care se adaugă iritaţia bursei subacromiale cu creşterea procesului de frecare în spaţiul subacromial. Acest stadiu apare de obicei la tinerii sportivi, când modificările sunt complet reversibile şi răspund bine la repaus, fizioterapie şi medicatie antiinflamatoare, neexistând modificări radiologice la nivelul osului sau ţesuturilor moi din jurul articulaţiei umărului.

Stadiul II

este reprezentat de fibroză şi tendinită, modificări care devin cronice şi sunt secundare episoadelor repetate de impingement şi apare la persoanele active, de până la 40 ani. Bursa iritată devine mai groasă şi fibroasă, cu scăderea complianţei la frecarea tendoanelor, se asociază iritaţie, fibroză şi posibilă disociere a fibrelor în coafa rotatorie, la nivel superficial, leziuni incomplet reversibile. Nici în acest stadiu nu există modificări radiologice evidente, în majoritatea cazurilor, deşi uneori pot apărea scleroza, formarea de mici excrescente  la nivelul marii tuberozităţi humerale. Repausul şi tratamentul conservator nu mai sunt însă eficiente în acest stadiu. Studii recente arată că îndepărtarea bursei şi acromioplastia artroscopică pot fi utile.

În stadiul III,

care apare frecvent după 40 ani, se mai pot constata osteofite anterioare, la nivelul ligamentului coracoacromial, pe suprafaţa inferioară a articulaţiei acromioclaviculare, cât şi pe suprafaţa inferioară a acromionului anterior, excrescenţe la nivelul marii tuberozităţi humerale şi rupturi parţiale sau totale, pe toată grosimea tendoanelor coafei rotatorilor, extinzându-se în articulaţia glenohumerală. Tratamentul chirurgical este de obicei necesar şi include decompresia  prin acromioplastie anterioară cu repararea coafei rotatorilor, dacă este cazul.

Principalele afecţiuni ale umărului

Leziuni ale coafei rotatorilor

Coafă rotatorie poate fi lezată în urma unei singure leziuni traumatice, pacienţii prezentând frecvent durere de umăr cu durată de câteva luni şi un traumatism specific care a declanşat durerea. Leziunea de coafă rotatorie poate apărea adiacent unei alte leziuni de umăr, precum o fractură sau o luxaţie dar cele mai frecvente leziuni sunt rezultatul solicitării excesive a acestui grup de muşchi de-a lungul anilor. Leziunile  de coafă a rotatorilor sunt cel mai frecvent întâlnite la pacienţii peste 40 de ani.

Pacienţii mai tineri cu risc sunt cei care execută mişcări repetitive cu braţul deasupra capului, precum sportivii care practică volei, baschet, tenis, canotaj etc. Chirurgul ortoped-traumatolog poate recomanda intervenţia chirurgicală dacă tratamentul conservator nu ameliorează simptomatologia algică şi disfuncţională, când ruptura coafei rotatorii este acută şi foarte dureroasă sau se regăseşte la nivelul umărului braţului dominant şi persoana este activă sau pacientul prestează muncă fizică sau sport de performanţă, forta maximă în braţul afectat fiind indispensabilă. Tipul operaţiei va depinde de dimensiunea, forma şi  localizarea rupturii, deoarece o ruptură parţială poate necesita doar o procedură de netezire, numită debridare în timp ce o ruptură completă în porţiunea cea mai groasă a tendonului se repară prin sutura celor două părţi ale tendonului rupt. Dacă tendonul este rupt de la locul său de inserţie va fi reinserat. Deasemenea, în timpul procedurii chirurgicale se poate îndepărta o porţiune din acromion, deoarece dacă apare sindromul de impingement, acromionul apasă şi freacă coafa, putând produce rupturi ale coafei. Asocierea cu alte afecţiuni, precum degenerarea articulaţiei acromio-claviculare sau rupturi ale tendonului bicipital necesită proceduri suplimentare. Pentru repararea chirurgicală sunt disponibile două aborduri, fie repararea artroscopică prin sutură transosoasă, ce presupune folosirea unor fire transosoase pentru reinserţia tendoanelor rupte, fie reinserţia cu ancore, când se folosesc ancore transosoase pentru ancorarea tendoanelor rupte. Metoda clasică este necesară în cazul rupturilor mari sau complexe sau dacă sunt necesare proceduri reconstructive adiţionale, precum transferul de tendon.

Tendinita

Tendinita calcificantă a umărului apare atunci când se formează depozite de calciu pe/în tendoanele umărului iar ţesutul din jurul depozitului se inflamează, provocând durerea de umăr. Această afecţiune este frecvent întâlnită şi  afectează cel mai adesea populaţia în vârstă de peste 40 de ani. Există două tipuri diferite de calcificări la nivelul umărului: calcificare degenerativă, ce apare cu vârsta şi calcificare reactivă.

Pe masură ce înaintăm în vârstă, aportul de sange la tendoanele coafei rotatorilor scade, tendonul devenind mai slab, şi deasemenea, datorită uzurii unei articulaţii, fibrele tendoanelor suferă leziuni. Depozitele calcare se formează în tendoanele lezate şi aflate în plin proces de vindecare.

Pe de altă parte, calcificarea reactiva este diferită. Apariţia acesteia nu pare a fi legată de degenerare, chiar dacă se manifestă mai frecvent prin durere de umăr decât calcificarea degenerativă. Ea evoluează în trei stadii: precalcic, când în tendon apar modificări care favorizează formarea depozitelor de calciu, stadiul calcic, când se depun cristale de calciu în tendon, care încep să dispară prin resorbţie dar durerea apare cel mai frecvent în acest stadiu şi stadiul postcalcic, când tendonul se vindecă prin remodelare cu ţesut nou.

Nu se cunosc mecanismele resorbţiei depozitelor de calciu, dar pe măsură ce acestea dispar şi ţesutul se remodelează, durerea dispare. Tendinita calcică apare în tendoanele coafei rotatorilor, depozitele de calciu apărând cel mai frecvent în tendonul muşchiului supraspinos.

Tratamentul iniţial al tendinitei constă în repaus, tratament fizical şi  medicaţie antiinflamatoare, fiind urmat de tratamentul chirurgical, atunci când metodele conservatoare nu dau rezultatele aşteptate.Majoritatea operaţiilor pentru vindecarea tendinitei calcice a umărului sunt proceduri artroscopice. Artroscopul este folosit pentru a localiza şi  exciza (rezecţie artroscopică) depozitele de calciu în coafa rotatorilor. Zona trebuie să fie atent spălată, deoarece cristalele de calciu libere sunt iritante pentru ţesuturile adiacente. Prin rezecţia clasică se realizează îndepărtarea depozitelor de calciu prin incizia muşchilor şi a ţesuturilor adiacente, tendonul fiind deasemenea secţionat pentru îndepărtarea depozitelor de calciu. Chirurgul spală atent zona pentru a elimina cristalele de calciu şi apoi suturează ţesuturile incizate.

Tratamentul fizicalkinetic face parte integrantă din protocolul terapeutic postintervenţie artroscopică sau clasică la nivelul umărului.

Comentarii


MIREA J. ANTONIO

Leziunea partiala(0,6mm) tendon supraspinos se poate repara fara interventie artroscopica si daca da cum Multumesc mult

April 8, 2016, 6:32 a.m.
0
0

MIREA J. ANTONIO

Leziunea partiala(0,6mm) tendon supraspinos se poate repara fara interventie artroscopica si daca da cum Multumesc mult

April 8, 2016, 6:34 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha