33
None

Astăzi se împlinesc 15 ani de transplant hepatic în România

15 aprilie 2000reprezintă un moment istoric pentru România, este data la care echipa Profesorului Irinel Popescu a realizat prima operație reușită de transplant hepaticdin spațiul românesc (de la donator decedat). Odată cu salvarea de la moarte a lui Gheorghe Penea, Prof. Irinel Popescu a introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România, trecând de la etapa de pionierat, la stadiul de procedeu de rutină.

Cei 15 ani de transplant hepatic în Româniaau însemnat un număr de 669 de operaţii la 639 de pacienţi, toate aceste realizări spectaculoase fiind celebrate printr-un simpozion aniversar în ziua de 17 aprilie 2015, între orele 09.00 - 11.00, în Aula Academiei Române, susținut de Prof. Irinel Popescu, Acad. Victor Voicu, Prof. Domenico Forti, Prof. Christoph Broelsch, Prof. Mihai Lucan și Prof. Dan Tulbure (program atașat).

Subliniem prezența deosebit de onorantă pentru România a celor două personalități de marcă ale chirurgiei mondiale de transplant hepatic, Prof. Domenico Forti, care, împreună cu echipa de medici români, a realizat primele operaţii de transplant hepatic de la donator decedat șiProf. Christoph Broelschcare, alături de aceeași echipă de medici, a realizat primele operaţii de transplant hepatic de la donator în viaţă, prima pacientă a cărei viață a fost salvată astfel fiind Timea Balogh.

Activității impresionante de15 ani de transplant hepatic în Româniaîi este dedicată și a XI-a ediţie a Zilei Naţionale a Transplantului,care va fi sărbătorită tot în data de 17 aprilie 2015, printr-o festivitate aniversară care va avea loc la Biblioteca Academiei Române - Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” (program atașat).

Ziua Naţională a Transplantuluiare loc în cadrul Proiectului POSDRU 186/3.2/S/155295 - DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR ÎN TRANSPLANT, implementat de Academia de Științe Medicale din România și care are ca principale obiective: specializarea profesională în domeniul transplantului de organe, țesuturi și celule și promovarea importanței actului de donare în rândul populației.

În ultimii ani, transplantul de organe, ţesuturi şi celule a dovedit că poate dărui o a doua şansă la viaţă multor suferinzi de boli severe. Pentru a oferi această inestimabilă şansă unui număr cât mai mare de bolnavi, este nevoie de personal medical instruit în efectuarea transplantului, dar şi de mai mulţi donatori de organe. În cadrul Proiectului “Dezvoltarea competenţelor în transplant” vor fi derulate programe de formare profesională destinate atât medicilor, cât și asistentelor medicale. Astfel, Proiectul oferă o soluţie unor probleme majore ale acestui domeniu medical: lipsa personalului specializat în transplantul de organe, ţesuturi şi celule şi lipsa informării asupra beneficiilor donării de organe la nivelul populaţiei.

Începând cu anul 2005,cândRomânia a început să aniverseze anual activitățile legate de transplant, Ziua Națională a Transplantului evidențiază și reconfirmă magnitudinea medicală și socială a actului transplantului, aducând laolaltă, în fiecare an, persoane care au beneficiat de transplant, alături de familiile lor, specialişti din domeniul transplantului, personalități marcante ale vieții medicale naționale și internaționale, reprezentanţi mass-media, pentru a sărbători împreună a doua șansă la viață.

Donarea de organe reprezintă un subiect încă sensibil și insuficient înțeles și promovat, față de care atitudinea populației este esențială. Tocmai de aceea, a XI-a ediție a Zilei Naționale a Transplantului va fi sărbătorită sub sloganul “Donează pentru viață!” și reprezintă o conştientizare a faptului că transplantul salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă. Evenimentul va fi marcat de un marș simbolic pentru a celebra a doua șansă la viață și pentru a sublinia continuarea campaniei naționale dedicate creșterii numărului de donatori de organe, țesuturi și celule, dar și încurajării personalului medical în creșterea competențelor de transplant.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha