53
None

Cariera profesională în pneumologie

Profesorul Dr. Ioan Paul Stoicescu este printre puţinii medici români care au primit din partea preşedintelui României „Ordinul Naţional pentru Merite” în grad de Comandor. 

“Nu am regretat că am urmat Pediatria. În primul rând pentru că la această facultate am parcurs cursul de medicină internă, extrem de important pentru formarea ca medic, de două ori: odată cursul propriuzis, care era şi la Medicină Generală, apoi cursul de Pediatrie, care echivala cu medicină internă pentru copii”
 
Elevul Stoicescu, înscris la prestigiosul liceu Petru şi Pavel din Ploieşti, visa să ajungă inginer nu medic, fiind foarte îndrăgostit de matematică. Luase de altfel singura notă de 10 pe care exigentul profesor de matematică Grigore o dăduse vreodată unui elev. Pasiunea pentru matematică s-a mai atenuat însă, atunci când “proful de mate” a fost arestat, alături de cel de geografie şi de alţi intelectuali, fiind calificaţi drept “duşmani ai poporului”, după moda vremii (anii '50) şi în locul acestuia a fost pus un profesor fără talent didactic, fără studii şi fără cunoştinţe de matematică, de care premiantul Stoicescu nu s-a simţit atras! Aşa încât elevul s-a reorientat spre ştiinţele umaniste, medicina, cu numai câteva luni înainte de sesiunea de examene, spre bucuria părinţilor lui, care îşi doreau un fiu medic. 
 
Soarta se joacă cu noi, după cum se spune, şi uneori ne încearcă dar în final ne ajută pe cei tari şi ne îndrumă paşii spre ceea ce se dovedeşte că e bine. Aşa s-a întâmplat şi cu viitorul medic Paul Stoicescu. El a fost respins iniţial la medicină generală dar admis mai târziu după acceptarea contestaţiei. Între timp însă candidase cu mai mult succes la facultatea de zootehnie. În acelaşi an s-a mai dat un examen la Pediatrie, la care s-a înscris cu acte în copie, pentru că originalele erau la Medicină veterinară. A luat examenul la Pediatrie dar ulterior s-a aprobat şi contestaţia la Medicină Generală Dintre cele 3 facultăţi la care s-a văzut admis în final, a optat pentru pediatrie, trădându-l pe renumitul profesor Gheţie de la Facultatea de Medicină Veterinară, cu care deja începuse cursul de anatomie şi faţă de care deja dovedise multă asiduitate şi părea atras definitiv. Considerentul alegerii facultăţii de pediatrie a fost (aşa cum glumeşte profesorul) acela că aici el era singurul băiat dintr-o grupă cu multe fete frumoase, tinere şi sârguincioase. A fost de la început şeful lor de grupă şi a rămas aşa până la terminarea facultăţii. 
 
Deşi absolvent fruntaş de facultate, tânărul absolvent nu rămâne intern, cu perspectiva carierei universitare, ci preferă un post de medic de ţară la Vălenii de Olt (raionul era pe atunci Dragăneşti Olt, regiunea Argeş, ulterior împărţită în judeţe), atras de fi medic practicant, de a avea proprii pacienţi, şi de un salariu ceva mai bun decât ca intern la facultate. Era conştient că de-acum trebuia să pună singur diagnostic bolnavilor şi să le prescrie tratament, de care era singur răspunzător, spre deosebire de postul căldicel de medic intern în facultate, unde ar fi avut mereu profesori care să-l îndrume şi corecteze. 
 
La Vălenii de Olt, dr. Paul Stoicescu găseşte o circumscripţie de cca 10.000 de suflete, formată din mai multe sate relativ apropiate. Era o “parohie mare”, cu atât mai mult cu cât doctoriţa generalistă lipsea mai tot timpul şi trebuia să-i preia şi cazurile acesteia. 
 
„Medicina este o profesie cu multiple responsabilităţi şi  riscuri, inclusiv în prescrierea unui medicament. Chiar dacă vrei să-i faci bine pacientului, reacţia acestuia la un medicament poate fi imprevizibilă.
Acest risc l-am simţit atunci, la acea circumscripţie rurală, când am botezat un copil al unor săteni tineri şi după o lună copilul a murit, fără să pot să-l salvez. Avea o boală congenitală incurabilă. Sunt astfel de drame pe care le suportă familia şi le suportă şi medicul. Examenul la medicină ar trebui să înceapă cu o testare psihologică a viitorului medic, pentru a se verifica în ce măsură există capabilitatea de comunicare şi empatie faţă de bolnav. Poţi avea o mare capacitate de memorare de cunoştinţe medicale, să termini facultatea cu 10, dar dacă nu eşti cu sufletul alături de bolnav nu-i poţi fi de ajutor.“
 
După aproape 3 ani de medicină rurală la Vălenii de Olt, se mută la Răteşti, lângă Găeşti – Dâmboviţa, pentru a fi mai aproape de casă, soţia urmând să-I nască primul copil. Aici a făcut tot medicină generală şi pediatrie, dar pentru puţin timp, pentru că I s-a propus un post de “stagiar” la Spitalul TBC din Topoloveni. Acest post i-a deschis în 1963 perspectiva începerii cursurilor pentru specializarea în ftiziologie (actuala Pneumologie) şi ulterior a desfăşurării activităţii în această specialitate, în mijlocul unui colectiv de medici de excepţie, vreme de mai bine de 11 ani, până în noiembrie1973, când, împreună cu un alt coleg tânăr, Prof. Dr. Corlan Emil, s-a transferat prin concurs la Institutul de Ftiziologie din Bucureşti (actualul Marius Nasta). Trebuie menţionat că Dr.  Ivănescu, conducătorul echipei de la Topoloven, a fost cel care i-a sprijinit şi i-a îndrumat pe amândoi.
 
“Ca să pui un diagnostic corect de boală tuberculoasă, trebuia să poţi face un diagnostic diferenţial cu alte boli pulmonare. Investigaţiile specifice pentru pneumologie la vremea aceea nu le făceau medicii de medicină internă ci ftiziologii, care se ocupau de tuberculoză. Ei trebuiau să ştie şi radiologie, şi bacteriologie şi explorări funcţionale etc.”
 
Dr. Stoicescu a fost medic  pneumolog de adulţi dar şi de copii. Colegii l-au consultat pe probleme de pneumologie pediatrică ştiind că este la bază absolvent al Facultăţii de Pediatrie, sau alţii l-au invitat la diverse reuniuni având ca tematică problemele pulmonare ale copiilor. 
 
“Ca şi la adulţi, pneumologia ocupă şi în pediatrie peste 50% din patologia generală, domeniul este foate complex. La copil apare problema comunicării, informaţiile despre manifestările suferindului se primesc indirect, de la aparţinători, care şi ei au un grad de subiectivitate. În acest caz medicul se bazează pe propriul spirit de observaţie din consultul micului pacient, pe aptitudinile sale reale de clinician: să simţi copilul, să vezi cum respiră, să vezi dacă-i bat aripile nasului, dacă are cianoză şi multe alte lucruri care ţin de observaţia clinică”.
 
În 1978 devine medic primar pneumoftiziolog.
 
În 1979 este doctor în ştiinţe medicale.
 
În perioada octombrie 1991 – iunie 2006 dr. Stoicescu Paul activează ca profesor universitar la catedra de Pneumoftiziologie a UMF Bucuresti şi a fost ales de 2 ori preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, un important for de educaţie a medicilor pneumologi, care organizează cu regularitate congrese, alte manifestări ştiinţifice şi editează Revista de Pneumologie. 
 
Singur sau cu colegii, profesorul Paul Stoicescu scrie peste 300 de lucrări în întreaga sa carieră de până acum. 
 
În perioada 1998-2006, prof. Dr. Paul Stoicescu cumulează 3 funcţii administrative importante: Director General al Institutului de Pneumologie “Marius Nasta”, Preşedinte al Comisiei de Specialitate Pneumoftiziologie a Ministerului Sănătăţii şi Manager al Programului Naţional de Control al Tuberculozei.
 
Este din 1998 Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale a României.
 
În 2000 primeşte prin decret prezidenţial Ordinul National “Pentru merit” in grad de “COMANDOR”. Dr. Stoicescu: “Ordinul nu mi-a fost înmânat personal de preşedinte ci am primit o înştiinţare să mă prezint la o adresă, la un departament unde să-mi ridic medalia şi diploma, ceea ce mi s-a părut puţin dezonorant.  Aceasta s-a întamplat întrucât până să mi se înmâneze diploma se schimbase preşedintele.
 
“Am plecat de la Institut ca să las locul liber, aşa cum era firesc, pentru a permite şi altora să-şi demonstreze capacităţile manageriale. Poate trebuia să plec mai devreme dar am vrut să duc la bun sfârşit ce începusem şi credeam în naivitatea mea că mai sunt dorit acolo. Chiar şi acum sunt disponibil să ajut pe cei care îmi mai solicită sprijinul şi sfatul”.
 
“Cu nici unul din cei 12 miniştri pe care i-am avut în perioada în care am fost manager al Institutului Marius Nasta nu m-am înţeles la următorul capitol: banii pe care îi plătim pentru asigurări (oricum insuficienţi) trebuie să fie fonduri destinate exclusiv asistenţei medicale nu să intre la bugetul consolidat al Ministerului de Finanţe şi apoi să fie repartizat în alte scopuri decât cele medicale. Noi avem lacune mari mai ales în ceea ce priveşte dotarea spitalelor, în care medicii fac minuni numai datorită bunei lor pregătiri şi a devotamentului pentru meserie şi pentru pacient”.
 
Începând cu iunie 2006, Prof. Dr. Paul Stoicescu este profesor universitar consultant la catedra de Pneumoftiziologiea UMF Bucureşti şi în paralel are program de consultaţii la două clinici private din Bucureşti. 
 
Din 2006 este Preşedinte de Onoare al Societăţii Române de Pneumologie
 
În 2012 apare tratatul cu numele Sarcoidoza, o boală mai puţin cunoscută, prima monografie în limba română despre această boală, sub semnătura Prof. Dr. Paul Stoicescu şi colaboratorii.
 
„Actualmente sunt solicitat în fiecare zi la consultaţii în regim privat. Sunt şi membru al Academiei de Ştiinţe medicale şi preşedinte al Comisiei de Pneumologie al Academiei, Vicepreşedinte al Secţiei de Medicină Internă a Academiei, fără să solicit nici unul din aceste titluri sau posturi. 
Am fost ales şi m-am trezit şi în Comisia de Pneumologie a Ministerului Sănătăţii din care mi-am dat demisia de câteva luni ca protest faţă de modul în care funcţionează această comisie. Tot ce se face în administraţia din sistemul public de sănătate ar trebui foarte bine gândit. Vorbesc,  referindu-mă la faptul că nu are voie cineva să ocupe aici o funcţie de conducere fără o şcolarizare specială, anume aceea de management în sănătate. Complexitatea administrării sistemului de sănătate este enormă: trebuie să cunoşti şi medicină, trebuie să ai noţiuni financiar-contabile, dar trebuie în primul rând să fii pregătit pentru management. Eu am preluat conducerea Institutului Marius  Nasta după ce am urmat un curs de management în sănătate în Belgia. Acolo am învăţat că poţi să fii un bun medic dar să nu fii bun pentru management. Acolo, la conducerea spitalelor nu se fac numiri pe considerente politice şi nici medicale ci doar manageriale. În Belgia, chiar şi un avocat poate fi manager de spital dar după ce a absolvit un curs de 3 ani de management în sănătate”.
 
 „Din păcate, la un moment dat vine clipa în care pe cei pe care i-ai învăţat cu bună credinţă, începi să-i incomodezi. Este oarecum firesc. Sunt pacienţi care încă mă caută la vechiul cabinet, lucru care poate să-i deranjeze pe noii ocupanţi. Uneori mă gândesc că poate m-am retras prea târziu. Deviza mea a fost să ajut, sa dăruiesc, şi nu mi-am dat seama că timpul a trecut”. 

Alte articole despre:

Comentarii


Vasilescu Claudia

Il iubesc de peste 20 de ani ,datorită acestui om doctor trăiesc cu o boală grea si urâtă dar controlată de acest minunat om care ma invatat cum sa merg mai departe atunci cand la 25 de ani aveam o gaură in plaman .Azi am o familie frumoasa datorită curajului pe care mi_ la dat domnul prof doctor, chiar am facut un băiat care astazi e primul an la medicină Carol Davila .Va multumesc domnule profesor doctor Paul Stoicescu

Oct. 21, 2016, 12:08 a.m.
3
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha