47
None

Ce este CATARACTA SECUNDARĂ?

     Cataracta secundară este una dintre cele mai frecvente complicaţii ale chirurgiei cataractei (1 din 4 pacienţi, în primii 5 ani de la operaţie). De obicei apare de la câteva săptămâni până la câţiva ani de la operaţia de cataractă, dar şi după extracţia cristalinului transparent (fără cataractă) în scop refractiv (Refractive Lens Exchange=RLE).

     În timpul operaţiei de cataractă/RLE, stratul extern al cristalinului natural sau sacul cristalinian rămâne pe poziţia sa anatomică în scopul implantării cristalinului artificial. Cataracta secundară reprezintă opacifierea acestui sac cristalinian în zona sa posterioară. Pacientul observă o scădere a acuităţii vizuale, pe care în general o descrie ca vedere “în ceaţă”, la fel cum era şi anterior operaţiei de cataractă.

     La pacienţii care au fost supuşi unei intervenţii chirurgicale de înlocuire a cristalinului în scop refractiv şi care sunt, în marea lor majoritate, mai tineri comparativ cu pacienţii operaţi de cataractă, această complicaţie survine mai devreme, din cauza unei reactivităţi mai mari a organismului tânăr.

     Tratamentul cataractei secundare se face cu ajutorul LASER-ului Neodinium YAG. Este o procedură scurtă, nedureroasă, ce se realizează în cabinetul de oftalmologie. Nu este necesară incizie sau anestezie loco-regională, ca şi în cazul operaţiei de cataractă/RLE. De obicei, pentru confortul pacientului se instilează un anestezic topic (picaturi de anestezic). Trebuie realizată dilatarea pupilei (midriaza) înaintea tratamentului LASER.

     LASER-ul YAG realizează o breşă în sacul cristalinian chiar în aria pupilară, permiţând luminii să ajungă la nivelul retinei la dimensiunile normale.

     Procedura durează maximum 5 minute, timp în care se realizează câteva impacturi cu LASER-ul în sacul cristalinian; în urma tratamentului, pacientul nu va avea nicio restricţie. Uneori, pacienţii pot percepe prezenţa unor scântei sau “musculiţe volante” în câmpul vizual, care însă dispar într-un interval scurt de timp.

     Întrucât LASER-ul induce o uşoară inflamaţie, respectiv o creştere moderată şi tranzitorie a presiunii intraoculare, se recomandă un tratament corespunzător cu antiinflamatoare şi hipotensoare oculare, fie administrate topic (coliruri), fie pe cale generală (orală). Alte rare, dar totuşi posibile complicaţii ce pot surveni în urma acestui tratament sunt reprezentate de: edemul cornean, edemul macular, decolarea de retină (un caz la 50 de pacienţi), sângerări intraoculare la nivelul polului anterior, deplasarea sau mici distrugeri ale cristalinului artificial.

     LASER-ul YAG este considerat a fi cea mai bună metoda de îndepărtare a cataractei secundare. Momentul când trebuie efectuat acest tratament trebuie decis de medical oftalmolog, în concordanţă cu nevoile pacientului – dacă acesta consideră ca acuitatea vizuală a înregistrat o scădere importantă şi influenţează viaţa sa de zi cu zi .

Comentarii


PREDA

la cat timp de la vizita ptr.consultatie , se face operatia cu laserul YAG ?

Dec. 17, 2014, 2:08 p.m.
0
0

Dr. Andrei Filip

Buna ziua, tratamentul Yag se face in acelasi timp cu consultatia.O zi frumoasa si multa sanatate!

Dec. 18, 2014, 10:34 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha