None

Ce înseamnă un bilanţ anual al sănătăţii?

Sănătatea organismului uman reprezintă o stare de echilibru instabil, dinamic, supus permanent schimbărilor, o stare care astăzi poate însemna sănătate, iar mâine preboală sau boală fără manifestări clinice.
Sănătosul poate fi un bolnav care se ignoră sau un pacient insuficient examinat.
Este bine să ştim dacă suntem sănătoşi?
Dacă DA, atunci trebuie să ne adresăm medicului.
Cărui medic?
Cel de familie, cel pe care tu l-ai ales, cel care este mai apropiat de tine şi de familia ta, cel care iţi înţelege problemele şi care te poate asculta, examina, trata, sfătui, informa.
Cum poate afla medicul de familie daca eşti sănătos?
Prezentându-te la examenul de bilanţ.
În cadrul examenului de bilanţ, medicul urmăreşte o serie de parametri care diferă de la o etapă de vârstă la alta, cuprinzând date de anamneză, dezvoltare somatică, funcţionare a diverselor aparate şi sisteme care compun corpul uman, precum şi valoarea unor parametrii: tensiune arterială, determinare a glicemiei, colesterolului etc.
Toate aceste date sunt analizate de medic şi apoi concretizate în recomandări pentru investigaţii suplimentare, tratament, sfaturi pentru schimbarea modului de viaţă atunci când este cazul.
Medicul de familie este cel care identifică prin intermediul acestui examen complex, multitudinea factorilor care pot să ne pericliteze sănătatea. Concret, el este cel care cuantifică starea biologică a organismului, pe care o corelează şi cu starea psihologică, socială, cu factorii genetici şi de mediu şi mai ales cu stilul de viaţă, care ne poate influenţa fundamental sănătatea prin diversele obiceiuri alimentare, consum excesiv de sare, de alcool, fumat, sedentarism, suprasolicitare fizică sau mentală.
În esenţă, examenul de bilanţ, obligatoriu din punct de vedere legislativ este absolut necesar pentru fiecare dintre noi.
După cum spunea un autor, “medicul de familie este medicul meu, cel care mă îngrijeşte, este general managerul sănătăţii mele”.
 
Asociaţia medicilor de familie Bucureşti

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha