None

Ce ravagii face deshidratarea

     Aproximativ 65 la sută din organismul unui adult este format din apă. La o greutate de 70 de kilograme, o persoană are nu mai puţin de 45 de litri de apă! Cu toate acestea, este suficient să pierdem doar 2% din această cantitate de lichid pentru a ne deshidrata. Consecinţele? Oboseală, dureri de cap, iar în cazurile grave, pierderea cunoştinţei şi chiar decesul.

Ce se întâmplă când pierdem prea multă apă?

     Pericolul deshidratării există în orice anotimp, însă vara, din cauza temperaturilor ridicate şi a transpiraţiei mai abundente, riscul este mai mare. La acesta se adaugă şi riscul mai ridicat de contractare în acest anotimp a toxiinfecţiilor alimentare şi a bolilor diareice, care duc la pierderi suplimentare de lichide şi de săruri minerale.

Metabolismul devine lent

     Când în organism nu există suficientă apă, toate celulele au de suferit. Lichidele joacă un rol extrem de important în procesele metabolice, iar în absenţa lor, toate procesele biochimice şi energetice sunt încetinite. Digestia devine şi ea mai lentă şi, cum apa este ca un combustibil pentru arderea grăsimilor şi caloriilor, îngrăşarea este iminentă. Nici toxinele nu mai pot fi eliminate din organism în absenţa apei. Celulele corpului nostru conţin apă şi „înoată" în apă.

     Între cele două tipuri de apă există un schimb de substante care purifică celulele şi le ajută la buna funcţionare. Când apa este insuficientă, ele se intoxică, iar consecinţa este slăbirea sistemului imunitar şi creşterea predispoziţiei la boli.

     Cercetătorii au corelat chiar hidratarea insuficientă cu un risc mai mare de cancer de vezică urinară şi de colon, pentru că în aceste locuri se acumulează toxinele. Efectele nocive ale toxinelor sunt vizibile şi pe ten. Acneea, eczemele şi psoriazisul pot fi o altă urmare a hidratării insuficiente. La fel şi ridurile, pielea uscată şi lipsită de elasticitate, pentru că lichidele sunt chiar mai importante decât cremele de faţă.

Sunt favorizate infectiile urinare

     Buna funcţionare a rinichilor depinde de aportul nostru de apă. Deshidratarea favorizează infecţiile urinare, formarea nisipului şi a pietrelor la rinichi, iar în cazurile severe, poate avea o consecinţă cu potenţial fatal: insuficienţa renală.

Capacităţile noastre intelectuale au de suferit în lipsa unei hidratari optime

     Este suficient să pierdem numai 2% din cantitatea de lichide a corpului pentru a avea probleme de concentrare, tulburări de memorie pe termen scurt şi dificultăţi în a face calcule elementare. Aportul insuficient de lichide ne priveaza şi de energie

     Unele persoane sunt mai expuse

     Riscul de deshidratare este mai mare vara, pentru că pierdem mai multă apă prin transpiraţie.

  •  Atleţii şi toţi cei care fac sport. Mulţi dintre cei care fac mişcare afară, în soare, nu reuşesc să compenseze aşa cum ar trebui pierderile mari de lichide şi de săruri minerale.
  •  Vârstnicii. Senzaţia de sete nu mai apare la fel de prompt la vârste înaintate, ceea ce creşte riscul de deshidratare. De asemenea, multi vârstnici au probleme renale sau iau medicamente care cresc diureza, cum este şi cazul antihipertensivelor. Uneori, le este teamă să nu agraveze, prin consumul de lichide, incontinenţa urinară, mai frecventă la ei.
  •  Copiii. Rata lor metabolică, adica ritmul în care corpul consumă energie, este  mai mare decât la adulţi, ceea ce înseamnă că organismul foloseşte mai multă apă în timpul arderilor. În plus, rinichii lor nu filtrează apa la fel de eficient precum cei ai adulţilor.
  •  Muncitorii în aer liber. Cei care lucrează în construcţii, poliţiştii de la circulaţia rutieră, postaşii şi toate categoriile profesionale care-şi desfăşoară activitatea în caldură sunt expuse riscului de deshidratare.

Iată semnele  deshidratării!

     Ia măsuri dacă-ţi simţi buzele şi limba uscate, dacă ai dureri de cap, dacă te simţi slăbit şi obosit, dacă urina este închisă la culoare, dacă ai micţiuni la intervale mari de timp, dacă ţi-e greaţă şi ai crampe musculare. Deshidratarea severă creşte ritmul cardiac şi tensiunea arterială şi duce la confuzie, halucinaţii şi chiar la pierderea cunoştinţei.

Pune viata celor mici în pericol

     Potrivit pediatrilor americani de la Universitatea „Loyola" din Chicago, copiii sunt expuşi vara, ca urmare a deshidratării, riscului de rabdomioliză, o boală caracterizată de distrugerea ţesuturilor musculare striate, ce se complică uneori cu insuficienţa renală acută.

    Îti poti da seama că un bebeluş sau un copil este deshidratat după lipsa de chef de joacă, după faptul că udă mai puţin de şase scutece pe zi sau, dacă este mai mare, după numărul redus de micţiuni (la un interval mai mare de opt ore) şi după lipsa lacrimilor atunci când plânge.  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha