38
None

Centrul de dializă, o a doua casă pentru pacienţi

     Deşi nu este un tratament uşor de urmat, hemodializa reprezintă o a doua şansă la viaţă pentru persoanele cu insuficienţă renală. Şedinţele de dializă durează în medie 4 ore şi se efectuează de trei ori pe săptămână, sub supravegherea unei echipe medicale şi cu ajutorul unei aparaturi medicale specializate.

     Ţinând cont de timpul săptămânal dedicat tratamentului, putem spune că pentru pacienţi centrul de dializă devine o a doua casă. De aceea, este important să ştiţi că nu toate centrele de dializă sunt la fel şi că atunci când vă alegeţi centrul medical ar trebui să ţineţi cont de anumite standarde de calitate, care să va asigure un tratament sigur şi eficient, cum ar fi:
 
 
Echipamente de dializă performante
 
     Indiferent că vorbim despre un centru de stat sau privat, acesta trebuie să fie dotat cu sisteme performante de terapie, care să filtreze sângele şi să elimine toxinele şi excesul de apă, astfel încât să se atingă parametrii de calitate ai dializei stabiliţi de ghidul de bună practică în dializă. Echipamentele de dializă trebuie să vă asigure eficienţă şi protecţie maximă, prin minimizarea riscului de coagulare a sângelui şi a riscului de infecţii.
 
     Totodată, trebuie să înţelegeţi faptul că nu întotdeauna cel mai mare aparat de dializă sau dializor este şi cel mai eficient. Tipul aparaturii trebuie ales strict în funcţie de caracteristicile analizelor fiecăruia. De aceea, operatorul de dializă ar trebui să deţină o gamă variată de echipamente, care să permită individualizarea tratamentului în funcţie de necesităţile dumneavoastră.
 
     Pentru realizarea hemodializei, calitatea apei este un element esenţial. Prevenirea contaminării cu bacterii şi pirogene necesită existenţa unor echipamente de înaltă calitate, care să realizeze filtrarea, dedurizarea, osmoza inversă şi deionizarea, pentru a se asigura o apă la standardele de calitate recomandate. Dezinfectarea şi sterilizarea periodică a circuitului apei este obligatorie în vederea asigurării unui nivel ridicat de puritate a apei pentru dializat. 
 
Un microclimat sigur şi primitor
 
     Standardele de curăţenie şi dezinfecţie practicate în centrul de dializă reprezintă un alt element fundamental în realizarea tratamentului. Sunt necesare o serie de proceduri de siguranţă care să elimine orice risc de infecţie sau contaminare cu diverse virusuri. Dintre aceste măsuri, vă ofer câteva exemple:
  • seturi individuale pentru conectare şi deconectare la aparatul de dializă, de unică întrebuinţare;
  • soluţii dezinfectante foarte eficiente pentru toate suprafeţele (pat, mobilier, paviment, aparatura);
  • dezinfecţia aparatelor după fiecare şedinţă de tratament;
  • dializarea pacienţilor cu status viral pozitiv pentru hepatita B, C sau HIV să se realizeze într-o zonă separată de dializă, cu aparate de hemodializă dedicate.
     Tot în categoria măsurilor de siguranţă intră şi posibilitatea realizării unei dialize cardioprotectoare, care să reducă riscul evenimentelor vasculare şi cardiovasculare. Pentru ca acest lucru să fie posibil, sunt necesare module performante ale sistemelor de terapie, o calitate superioară a dializantului, evaluări atente ale eficienţei dializei şi, nu în ultimul rând, acţiuni permanente de combatere a anemiei.  
     Controlul tensiunii arteriale este foarte important pentru a preveni supraîncărcarea cu apă a organismului. Greutatea uscată, prin urmare, ar trebui să fie evaluată frecvent (cel puţin lunar). Acest lucru este deosebit de important în cazul pacienţilor care preferă să bea multe lichide, în detrimentul alimentaţiei solide hrănitoare. Corectarea supraîncărcării de volum ajută la controlul tensiunii arteriale şi reducerea în timp a medicaţiei antihipertensive. Dotarea centrului cu aparatul BCM (Body Composition Monitor) facilitează realizarea unei hemodialize cardioprotective, permiţându-i medicului să evalueze încărcarea cu apă a organismului şi ajustarea dozelor de antihipertensive şi a ultrafiltrării. 
 
     Pe lângă aceste sisteme de siguranţă, centrul medical ar trebui să vă ofere şi un anumit confort, o atmosferă plăcută, asigurarea transportului în condiţii de siguranţă, care, împreună cu tratamentul de hemodializă, să vă facă să vă simţiţi cât mai bine.
 

Personal medical respectuos şi bine pregătit

     Instalarea insuficienţei renale cronice impune adaptarea la schimbări majore ale vieţii. Trebuie să faceţi faţă dependenţei de medici, de asistente medicale şi personal de îngrijire. Prezenţa unui psiholog în centru este foarte importantă pentru a asigura consilierea şi terapia suportivă, cu scopul reducerii stresului emoţional generat atât de iniţierea tratamentului de supleere renală şi creşterea complianţei la tratament cât şi de modificarea stilului de viaţă.
     Şi în tratamentul de hemodializă, ca în orice tip de terapie, relaţia dintre pacient, doctor şi asistent medical este mai mult decât importantă. De aceea, personalul medical trebuie să deţină atât o pregătire profesională excelentă cât şi o atitudine responsabilă şi deschisă faţă de pacient. Un personal prietenos, cald, respectuos, vă va schimba cu siguranţă starea de dispoziţie şi vă va face să uitaţi motivul pentru care aţi venit în centru. Răbdarea, înţelegerea, implicarea echipei medicale sunt esenţiale în demersul de ameliorare a stării dumneavoastră de spirit.
 
Program flexibil
 
     Un program flexibil de tratament vă va oferi posibilitatea continuării activităţii profesionale, astfel încât programul de lucru să se combine cu cel al şedinţelor de hemodializă. Este important să vă puteţi alege palierele orare care să nu vă afecteze activitatea profesională.
     De asemenea, distanţa pe care o parcurgeţi pentru a ajunge la tratament are impact asupra vieţii dumneavoastră, reprezentând un aspect care trebuie luat în considerare. Totuşi, cea mai importantă este siguranţa dumneavoastră, astfel că este de preferat să alegeţi un centru de dializă care să vă asigure un tratament de calitate, chiar dacă poziţionarea lui este la distanţă mai mare de domiciliu.
În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber şi vacanţele, trebuie să vă asiguraţi că operatorul de dializă ales deţine mai multe locaţii (centre), atât în ţară cât si în străinătate, care să vă permită continuarea tratamentului la destinaţiile alese, pentru a vă petrece concediul.  
 
     În concluzie, tratamentul de hemodializă presupune atât existenţa unor maşini şi echipamente moderne, cât şi standarde înalte de igienă şi de calitate, o echipă medicală  profesionistă şi responsabilă, flexibilitate. Discutaţi cu familia dumneavoastră despre opţiunile disponibile! Puteţi apela, de asemenea, la informaţii suplimentare oferite de internet sau să stabiliţi o întâlnire cu medicul nefrolog sau personalul medical din centrul de dializă pentru a pune câteva întrebări. Depinde aşadar de dumneavoastră să alegeţi centrul de dializă care vi se potriveşte.

Comentarii


KRINA

Matusa mea face dializa de aproximativ 8 luni la CENTRUL DE DIALIZA DE PE LANGA SPITALUL DIN DEVA,dar toata familia este NEMULTUMITA vizavi de ATITUDINEA PERSONALULUI MEDICAL (INCEPAND DE LA INFIRMIERE SI PANA LA MEDICUL CURANT PALAMAR +ASISTENTA SEFA).\r\nPacientii sunt traumatizati atat fizic cat si psihic de aroganta,inabordabilitatea si "felul de a fi"a asistentei sefe si a medicului ...Degeaba apelezi la ajutorul lor caci NU ARE CINE SA TE ASCULTE!!!\r\nRUSINEEE... CENTRULUI DE DIALIZA DEVA-DE PE LANGA SPITAL!!!!!...AR TREBUI DESFINTAT S-AU MEDICUL SI ASISTENTA SEFA SCHIMBATI!...E O ADEVARATA MAFIE ACOLO...RUGAM A SE FACE CEVA,CACI MOR OAMENII PE CAPETE!!!...

April 28, 2012, 1:55 p.m.
4
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha