15
None

Conferința iDiabet, Septembrie 2017: Peste 11% dintre români sunt diagnosticați cu Diabet Zaharat

► Aproape 2 milioane de pacienți români diagnosticați cu Diabet Zaharat în 2016 (studiu PREDATORR, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice)

► + 640 de milioane de persoane în întreaga lume pot fi afectate de Diabet în 2040

► + 400 de milioane persoane diagnosticate cu Diabet la nivel mondial în 2016

► Incidența crescută în Scandinavia, Europa, America de Nord, Australia

► Incidența scăzută în China, Coreea, Japonia

București, 25 septembrie, 2017: Asociația pentru Dezvoltare și Cercetare Medicală Sanamed(ADCMS) a organizat în luna septembrie a acestui an, în cadrul Institutului Francez, cea de-a V-a ediție a conferinței cu tema “Complicațiile neurologice în Diabetul Zaharat,” ca parte a seriei anuale dedicată exclusiv managementului acestei complexe afecțiuni: iDiabet-Diabetul inteligent.

Aflată în cel de-al treilea an consecutiv de desfășurare, ediția din această toamnăa fost sprijinităde companiile partenereSanofi, Gerrot Lannach, Novo Nordisk șiWorwag, subliniind astfelnevoia de colaborare și dialog întretoți partenerii implicați în managementul Diabetului Zaharat: pacienți, familie, echipa multidisciplinară de medici, alături de companiile farmaceutice.

Peste 400 de medici specialiști în Diabet și patologii asociate, alături de medici rezidenți, studenți la facultatea de medicină și pacienți au asistat la prezentarea lucrărilor științifice de-alungul celor șase sesiuni distincte ale conferinței. Prezentările, care au acoperit cele mai importante aspecte din patologia și complicațiile Diabetului Zaharat, au fost realizate de o echipă de 30 medici specialiști atât din cadrul rețelei de clinici medicale Sanamed cât și medici din cadrul unor importante instituții medicale din București, precum Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Clinic de Copii Dr. V. Gomoiu, alături de reprezentanți CNAS.

Link conferință: http://idiabet.ro/category/conferinta

Dr. Adriana Dumitrescu, vicepreședinte ADCMS: “Ediția din acest an și-a propus să trateze în detaliu teme referitoare la patologia acestei afecțiuni extrem de complexe, respectiv, complicațiile neurologice în Diabetul Zaharat după ce, în ediția din aprilie, am făcut referire la abordarea multidisciplinară a acestei afecțiuni. Ne bucurăm să putem observa de la an la an interesul crescut al medicilor, rezidenților și studenților pentru tematica propusă și conținutul lucrărilor științifice prezentate în cadrul celor două zile de lectorii conferinței.“

Link program conferință: http://idiabet.ro/program-septembrie/

Dr. Tudor Lupescu, președinte Societatea de Neurofiziologie Electrodiagnostică din România: “Neuropatia diabetică este tipul de complicație cel mai frecvent întâlnit, cu o simptomatologie complexă, având ca efect multiple alte complicații invalidante. De aceea, pacientul diagnosticat cu Diabet Zaharat este un pacient complex, care are nevoie permanent de îngrijirea, implicarea și supravegherea unei echipe multi-disciplinare și supra-specializate de medici.

Dr. Ileana Stamate, Medic Diabetolog Spitalul Sanamed București: “Un Diabet necontrolat poate duce la complicații serioase, de aceea, un start bun înseamnă să începi la timp. De asemenea, un start bun înseamnă o colaborare eficientă și un dialog deschis între toți actorii implicați în managementul acestei afecțiuni, de la pacient, la familie, echipele de medici și până la reprezentanții instituțiilor de reglementare și asociațiilor specializate.

Dr. Mitulescu Roxana, Medic Specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Spitalul Sanamed București: Statisticile care fac referire la evoluția actuală și estimările pentru următorii ani sunt semnale de alarmă pentru noi, medicii și cei implicați în cercetare medicală. Aproximativ 90.000 de copii la nivel mondial sunt diagnosticați cu Diabet Zaharat de tip 1, pe an, în timp ce Diabetul a cauzat peste  5 milioane de decese în 2015, conform datelor publicate de Federația Internațională de Diabet.

Psiholog Lucia Popescu, Spitalul Sanamed București: Pentru a avansa în procesul de integrare a pacientului în dialogul multi-disciplinar medical, am creat în 2016, Școala de Diabet, o platformă pe care dorim să o dezvoltăm în continuare. Este un proiect dedicat tuturor persoanelor cu Diabet Zaharat în cadrul căruia pacienții învață alături de medici specialiști și psihologi cum să–și echilibreze glicemia, care este stilul de viață potrivit și ce este de făcut în situațiile critice cu care se pot confrunta.

Web: www.sana-med.ro

Projects: iDiabet

Scoala de Diabet

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha