Creșterea aderenței la tratament, obiectiv comun al profesionistului din farmacie și medicului deopotrivă.

Scris de Redactie 2678 afisari
14:07:08, Miercuri 18 Aprilie 2018
Redactie

Redactie

Farma Practic, ediția 65, 11-12 mai 2018, Ana Hotels Poiana Brașov.

Taxe reduse până pe 20 aprilie!

O componentă esențială pentru eficacitatea tratamentului, aderența la tratament reprezintă o componentă importantă în procesul de vindecare a pacientului, având un potențial ridicat de scădere a costurilor necesare îngrijirii, precum și de reducere a suferinței pacientului. Cu toate acestea, studiile arată că peste 30% dintre pacienți nu respectă multe dintre dozele prescrise, indiferent de afecțiune sau diagnostic. Strânsa colaborarea dintre farmacist și medic pentru creșterea aderenței la tratament poate reprezenta un pas important în combaterea acestei  probleme și este un deziderat comun al profesioniștilor din farmacie și al medicilor, în centru activității lor fiind întotdeauna pacientul și tratarea eficientă a acestuia.

În cadrul ediției 65 a simpozionului regional Farma Practic, ce va avea loc în perioada 11-12 mai 2018 la Poiana Brașov, farm. Nicoleta Radu împreună cu dr. Agnes Balint vor vorbi despre cum pot colabora pofesioniștii în sănătate pentru a îndeplini acest obiectiv comun.

Dedicat farmaciștilor și asistenților din farmacie din județele Alba, Covasna, Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita, simpozionul Farma Practic, ediția 65 va aduce în dezbatere subiecte ce țin de activitatea de zi cu zi din farmacie. Cei prezenți la eveniment vor putea afla noutăți privind medicamentele și modul de administrare a acestora, referitoare la afecțiunile cu care pacienții pot veni pentru a cere ajutor în farmacie, precum și informații utile privind stategiile și tehnicile de dezvoltare profesională a farmaciștilor și asistenților de farmacie.

Creditat EFC și EMC, evenimentul va fi coordonat de Prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, iar printre lectorii care au confirmat prezența până în acest moment se numără: Prof. univ. dr. farm. Felicia Gligor, Conf. univ. dr. Anca Juncan, farm. Nicoleta Radu, dr. Agnes Balint și Anca Gheorghiu.

Alături de lectorii invitați să ia cuvântul în cadrul evenimentului, organizatorii îi invită pe participanții Farma Practic ed. 65 să se înscrie la Tribuna farmaciei – o rubrică special creată pentru cei care doresc să prezinte sau să aducă în dezbatere un subiect de interes pentru domeniu. Detalii despre Tribuna Farmaciei găsiți AICI, persoană de contact farm. Smărăndița Ștefan, smarandita.stefan@houston.ro

Înscrierile  pentru ediția 65 Farma Practic sunt deschise! Taxe reduse până pe 20 aprilie!

Cei care doresc să se înscrie la eveniment pot completa formularul  de înscriere direct pe www.farmapractic.ro/inscriere. Până pe 20 aprilie taxele de înscriere sunt reduse!

Următoarele ediții Farma Practic din anul 2018:

22-23 iunie 2018, Farma Practic Ed. 66 –Gura Humorului, județe în focus – SV, IS, VS, BC, VN, BT;

06-07 iulie 2018, Farma Practic Ed. 67 – Băile Herculane, județe în focus – OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS;

21-22 septembrie 2018, Farma Practic Ed. 68 – Gura Humorului, județe în focus – MM, BN, MS, HR, NT, SV;

05-06 octombrie 2018, Farma Practic Ed. 69 – Eforie Nord, județe în focus – CL, CT, IL, TL, B, IF, BR;

09-10 noiembrie 2018, Farma Practic Ed. 70 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH.

Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro www.farmapractic.ro  și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/

Pentru detalii și înscriere: Daniela Popescu, T: 0756.030.316, M: daniela.popescu@houston.ro

Sus
Comentarii
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici
Evenimente medicale Evenimente

in luna Mai 2018

Congresului SRATI 2018, Sinaia Congresului SRATI 2018, Sinaia

09 Mai 2018

In Prahova