None

Cristalinele artificiale

Cristalinul este lentila ochiului şi se află imediat în spatele părţii colorate a acestuia, irisul. Cristalinul are rolul de a focaliza imaginea pe retină, dar şi o altă caracteristică importantă, acomodaţia, prin care înţelegem capacitatea de a vedea la toate distanţele.

În anumite situaţii cristalinul îşi pierde proprietăţile ducând astfel la deteriorarea vederii. Cea mai frecventă afecţiune care determină alterarea cristalinului este cataracta, aceasta dezvoltându-se la aproximativ 70 % dintre persoanele care depăşesc 60 de ani.

Alţi factori care pot influenţa sau cauza opacifierea cristalinului sunt: medicamentele (ex.: cortizonul), mediile toxice, bolile sistemice (ex.: diabet), traumatismele, expunerea la raze ultraviolete şi temperaturile extreme etc.

Din fericire, cristalinul natural bolnav poate fi înlocuit cu unul artificial, care îi îndeplineşte funcţia. Cristalinul artificial este o lentilă realizată dintr-un material biocompatibil, foarte bine tolerat de organism.

Cristalinele artificiale sunt de mai multe feluri şi dimensiuni, în funcţie de producător şi de nevoi:

Cristalinele de “cameră posterioară”, care se introduc exact în locul cristalinului natural, şi acestea pot fi rigide sau moi. Cele rigide, dure, se folosesc din ce în ce mai rar, din cauza faptului că, pentru a le introduce în ochi este nevoie de o incizie mai mare şi deci de cusătură.

Cristalinele artificiale moi, cunoscute sub numele de foldabile, sunt cele mai moderne şi mai solicitate datorită faptului că se “comprimă” cu ajutorul unui injector şi astfel pot fi introduse în ochi printr-o incizie (tăietură) atât de mică încât nu este nevoie de sutură (cusătură). Avantajele oferite de cristalinul foldabil sunt: incizie mică, lipsa firului, vindecare rapidă, scăderea riscului de apariţie a complicaţiilor.

Cristalinele foldabile pot fi monofocale sau multifocale.

Cristalinele monofocale oferă o vedere bună, astfel că după operaţie pacientul va rămâne cu ochelari de cele mai multe ori doar pentru aproape. Acestea pot fi:

Sferice: oferă o vedere foarte bună.

Asferice: sunt cristaline ultramoderne, vederea fiind mai clară şi contrastul mai bun decât la cea oferită de cristalinele sferice.

Torice: au proprietatea de a corecta şi dioptriile cilindrice, respectiv corectează astigmatismul.

Cristalinele multifocale îi oferă pacientului independenţă faţă de ochelari în peste 85% din activităţile zilnice. Cristalinele multifocale personalizate se adresează celor care au dioptrii extreme, inclusiv astigmatism. Acestea se comandă în urma unor măsurători şi se fabrică personalizat pentru respectivul pacient.

Pe lângă persoanele cu cataractă, cei cu dioptrii forte, miopie, hipermetropie, astigmatism pot beneficia de operaţia de schimbare a cristalinului în scop refractiv, mai exact o operaţie pentru scăderea dioptriilor. În acest caz se calculează puterea cristalinului artificial necesară pentru a obţine o dioptrie a ochiului după implant apropiată de zero. Dintre toate tipurile de cristalin artificial, cele multifocale oferă cea mai mare satisfacţie vizuală.

Există cristaline artificiale de “camera anterioară”, rigide sau nu, care se implantează în faţa părţii colorate a ochiului (iris), pentru pacienţii la care, din anumite motive, nu se poate implanta un cristalin în locul în care a fost cel natural.

Pentru pacienţii care nu au iris, din cauze congenitale sau în urma unui accident, soluţia o reprezintă cristalinele artificiale cu iris.

Operaţia de schimbare a cristalinului durează foarte puţin, fără internare, se face cu anestezie locală, pacientul plecând acasă după operaţie şi urmând să stea cu pansament la ochiul operat până în ziua următoare, când se prezintă la controlul postoperator. Rata de reuşită a operaţiei este foarte mare, peste 99%.

Dr. Andrei FILIP

Medic Specialist Oftalmolog

Doctor în Ştiinţe Medicale

www.drfilip.ro

www.cataracta.ro

Comentarii


Teodoru Mihail

Domnule Doctor,buna ziua,telegrafic:sunt din Constanta,am fost operat CATARACTA oct.12,intrat opr OS(AO)+1,75,dupa operatie,OS-3,50,dioptre cristalin gresita,puteti inlocui cristalinul introdus ptr.remedierea simetr.AO ?Rog un apel ,eu reapel raspund toate intrbarile,aveti in vedere,sunt din Constanta,multumesc.

Feb. 13, 2013, 1:13 p.m.
0
0

Dr. Andrei Filip

Buna ziua, nu este nevoie sa inlocuim cristalinul, se poate corecta cu laser. Va recomand sa sunati la clinica pt o programare la mine si vedem despre ce este vorba. Detalii pt programare gasiti pe www.scapadeochelari.ro

Feb. 13, 2013, 4:13 p.m.
1
0

danyel m

Buna ziua domnu doctor,va rog frumos sa-mi spune-ti daca dupa o operatie de dezlipire de retina la care mi-a fost schimbat si cristalunul se poate schimba din nou pentru ca vad o imagine ne,clara e poate ca cristalinul artificial din cite cred ca este rigid deoarece am fost cusut ,sa nu fie cel compatibil.as-i dori daca s-e poate ca o eventuala interventie sa o fac la clinica dvs. Va multumesc anticipat

March 31, 2013, 10:52 p.m.
0
0

Mihai

Am problem la ochiul stang cu vederea.Odata cu inlocuirea cristalinului se poate da comanda de o anumita culoare de cristalin ,tin sa mentionez ca am discromat si mi ar trebui doar un punct rosu pe acel cristalin.Sunt dispus petru orice costuri

March 12, 2014, 12:49 p.m.
0
0

Dr. Andrei Filip

Buna dimineata Mihai, cristalinele artificiale sunt fara model de culoare pt ca nu se vad, se afla in spatele irisului. Va recomand un consult pt a vedea exact despre ce este vorba si sa cautam o solutie. Pt programare gasiti detalii la www.amaoptimex.ro

March 13, 2014, 9:24 a.m.
0
0

Dan

Pentru discromația partiala exista operație ca sa fie vindecata???multumesc!

April 5, 2017, 10:23 p.m.
0
0

Dascalu Gicu

Buna seara. Domnule doctor am baiatul are o problemă de diferențierea culorilor se poate face ceva pentru remediere?

March 31, 2024, 5:45 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha