60
None

Criza forţei de muncă din sănătate. Provocări şi soluţii pentru România şi la nivel european

27 noiembrie 2014, Palatul Parlamentului, Bucureşti

Sub auspiciile Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat şi Comisiei Economice, industrii şi servicii

Cu sprijinul:

Biroului pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății

MOTIVAŢIE:

Ţările Uniunii Europene care ”atrag” persoanal medical, alături de cele care sunt o ”sursă” de personal medical pregătit au responsabilitatea morală de a contribui la identificarea unor soluţii etice la problema insuficienţei globale şi a distribuţiei defectuoase a personalului medical şi la demersul de întărire a sistemelor de sănătate.

Ca state membre ale Organizație Mondiale a Sănătății (OMS) care au adoptat Codul global de practică al OMS privind recrutarea internațională a personalului medical, țările care ”atrag” personal medical au responsabilitatea să respecte şi să protejeze drepturile personalului medical recrutat din exterior, să extindă acordurile bilaterale și memorandumurile de înțelegere, să sprijine programele care încurajează migrația circulară, dar mai ales să găsească o formulă să acorde țărilor ”sursă” compensații financiare și asistență tehnică pentru a-și întări sistemele de sănătate.  Ţările ”sursă”, printre care și România, trebuie să fie active în a-și promova aceste drepturi.

Invitaţi străini:

Giulia De Ponte, European Advocacy Coordinator - AMREF Italia

Tema: Proiect  „Personal medical pentru toţi, toţi pentru personalul medical” dimensiunea europeană

Dr. Ala Nemerenco, Birou OMS - Republica Moldova

Tema: Proiect “Resurse Umane în Sănătate”, Studii, evidențe, politici și acțiuni pentru îmbunătățirea managementului și mobilității forței demuncă în Republica Moldova

Speakeri confirmaţi:

Dr. Cristian Buşoi, membru al Comisiei de sănătate și mediu, Parlamentul European

Dr. Victor Olsavszky, reprezentantul OMS în România

Prof. Univ. Dr. Doina Anca Pleşca, decan Facultatea de Medicină Generală, UMF "Carol Davila"

Dr. Dana Fărcășanu, preşedinte Fundaţia Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate

Conf. Univ. Dr. Florentina Furtunescu, confereţiar catedra de sănătate publică - UMF "Carol Davila", București

Dr. Sandra Alexiu, vicepreşedinte Societatea Naţională de Medicina Familiei

Radu Costin Gănescu, președinte COPAC

Gheorghe Tache, preşedinte Asociația Transplantaţilor din România

Dr. Dan Perețianu, preşedinte Camera Federativă a Medicilor

Dr. Mircea Olteanu, preşedinte Asociaţia Spitalelor din România

Dr. Diana Loreta Păun,  manager Institutul Naţional de Endocrinologie C.I Parhon

Adriana Gălan, şef departament boli netransmisibile Institutul Naţional de Sănătate Publică

Mircea Timofte, preşedinte OAMGMAMR

Marius-Nicolae Sepi, prim-vicepreşedinte Federația SANITAS

Dr. Marius Ungureanu, cercetător Centrul de Sănătate Publică şi Politici de Sănătate, Universitatea Babeș–Bolyai, Cluj-Napoca

Numărul locurilor este limitat. Participarea la eveniment se va face în ordinea înscrierilor.

Vă mulţumim!

Co - organizator:

Detalii şi înregistrare eveniment:

Alexandra Paiu, coordonator eveniment

alexandra.paiu@politicidesanatate.ro

Comentarii


mihaela ionite

Oferta este valabila pentru toate localitatile din tara. Cerinte: – cunostinte minime de operare pc, internet;. – implicare . – seriozitate si perseverenta. Oferta: – un contract de comision foarte avantajos in functie de realizari;. –;. – lectii gratuite – munca intr- o echipa tanara si dinamica. Pentru mai multe detalii trimite: “Info” pe e -mail : miha_michelle2002@yahoo.com si veti primi informatii suplimentare.

Dec. 12, 2014, 11:04 p.m.
1
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha