30
None

„Cu toții avem lângă noi un prieten pe care îl ignorăm, iar acesta este medicul de familie” Prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu, ediția 23 Practic MF, 2-3 martie 2018, Sinaia

06 Martie 2018, BucureștiConștientizarea rolului pe care medicina primară îl ocupă în construirea unui sistem medical puternic este o necesitate, medicina de familie fiind un instrument estențial în supravegherea și promovarea stării de sănătate. Este nevoie de recunoașterea  activității desfășurate în  cabinetul medicului de familie, fără de care nu putem vorbi de prevenție, educare și consiliere în problemele de sănătate ce țin de afecțiuni diverse. „Cu toții avem lângă noi un prieten pe care îl ignoram, iar acesta este medicul de familie”, a declarat în cadrul ed. 23 Practic MF prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu, coordonator științific al manifestării la care au fost prezenți peste 150 de medici de familie din județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov, București, Ialomița, Buzău, Argeș, Brașov și Covasna.

Prima ediție a simpozionului regional Practic MF din 2018, ce a avut loc în perioada 2-3 martie 2018 la Hotel Mara din Sinaia a adus în atenție teme de interes pentru practica medicală, de la informații privind tratarea anumitor afecțiuni, la statutul medicului de familie în contextul actual de reformare a sistemului medical.

Rolul de consilier al medicului de familie în prevenirea și depistarea precoce a unor boli cu incidență ridicată a fost sublinat de dr. Oana Hermina Damian, vicepreședinte al Colegiului Medicilor-Filiala Prahova, care a deschis evenimentul cu o prezentare despre rolul asistenței medicale primare în depistarea precoce a neoplasmului mamar.

Singurul care poate informa o femeie că este necesar să facă o mamografie sau o ecografie mamară cu o anumită periodicitate, un control clinic al sânului sau un autocontrol este medicul de familie. Noi suntem cei care avem o relație strânsă cu pacienții și în funcție de vârstă stabilim care sunt etapele screeningului. După cum pot observa în cabinetul meu, a scăzut vârsta la care apar cancerele mamare și a crescut foarte mult incidența. Se simte astfel necesitatea unei educații sanitare mai agresive, nu numai de la medicul de familie, ci începând din școli, poate prin mijloace mass-media, în așa fel încât să  avem acces cât mai ușor la aceste informații”,a declarat dr. Oana Hermina Damian.

Informații utile privind vitamina D, recuperarea neuro-motorie în cabinetul medicului de familie sau disfuncțiile sexuale feminine și abordarea lor în cabinetul medicului de familie au fost câteva dintre subiectele de interes abordate în cadrul evenimetului.

Există studii care arată că vitamina D are un rol important în ceea ce privește efectul antiosteoporotic, iar mai nou este administrată și în tratamentul insuficienței cardiace. Cardiologii sunt de acord să o administreze pentru că s-a observat că funcția cordului se îmbunătățește cu 20 %”, a precizat dr. Liliana Vasile, medic de familie care a susținut o prezentare despre „Vitamina D, între mit și realitate”.

Dr. Alin Popescu, având specialitatea „medicină sportivă„ le-a oferit medicilor de familie prezenți la eveniment sfaturi utile despre momentele când este indicat să folosim rece și când cald în cazul afecțiunilor aparatului locomotor.

Prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescua atras atenția asupra nevoii de educare în ceea ce privește tema sexualității, un rol extrem de important fiind cel al medicului de familie.

„Disfuncțiile sexuale sunt pentru foarte mulți  un subiect care se află undeva departe, sunt lucruri care se pot întâmpla întotdeauna celorlalți, nu nouă. Iar când se întâmplă să fim noi cei afectați  ne ascundem ca struțul cu capul în pământ, nu ne ducem la medicul de familie care este cel mai apropiat. De fapt, cred că aici este problema. Fiecare dintre noi, și dumneavoastră, și eu, și toți care sunt aici în sală, avem lângă noi un prieten pe care îl ignorăm, iar acesta este medicul de familie. Pentru că nimeni nu are psiholog de familie, ci are un medic de familie. Eu personal am considerat întotdeauna că medicul este consilierul în problemele de sănatăte”, a atras atenția prof. univ. dr. Nicolae Calomfirescu.

Programul evenimentului a inclus și 2 workshop-uri, unul pe tema podiatriei, ca și oportunitate pentru medicul de familie, susținut de dr. Ramona Colț, medic specialist medicină de familie, medic formator în podiatrie și unul pe tema „medicina sexualităţii”, susținut de prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu.

În cadrul Practic MF Sinaia a fost acordat Premiul pentru Cel mai activ participant ce a fost acordat doamnei Stanciu Elena, medic de familie din jud Argeș. Premiul special pentru cele mai multe răspunsuri corecte la întrebările de atenție a fost acordat domnului Scharscher Gabriel, medic de familie în Târgoviste, jud Dâmbovița.

Următoarele ediții Practic MF din 2018:

► 20-21 aprilie 2018, PMF Eforie Nord; Județe în target: CT, TL, CL, IL, BR, B, IF

► 18-19 mai 2018, PMF Herculane; Județe în target: CS, TM, AR, BH,AB,SM, MH, DJ, GJ, OT, HD

► 08-09 iunie 2018, PMF Clermont Covasna; Județe în target: CV, MS, HG, BC, BZ, PH, BV

► 19-20 octombrie 2018, PMF Gura Humorului; Județe în target: SV, MM, BN, NT, BT, IS

► 16-17 noiembrie 2018, PMF Poiana Brasov. Județe în target: BV, SB, AG, DB, PH, CV, HG, MS

 

Pentru mai multe detalii referitoare la proiect:

Dana Dumitru, Project Manager

0722.585.995, dana.dumitru@houston.ro

Relația cu presa:

Aniela Zanfir, aniela.zanfir@houston.ro, 0722 519 239

Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro  www.practicmf.ro  și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha