Cunoaştem semnificaţia corectă a unor specialităţi medicale?

Scris de Sursa: Clinica Dentirad 1222 afisari
11:04:39, Vineri 08 Ianuarie 2016
Chirurgia vasculară este disciplina chirurgicală care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul maladiilor vasculare noncardiace. Medicii din această specialitate tratează bolile arteriale-ateromatoza, arteriopatia obliterantă, anevrismul de aortă, afecţiunile arterelor carotide, realizează chirurgia de abord în cadrul hemodializelor, tratamentul varicelor, insuficienţei venoase periferice, trombozelor venoase.
În medicina modernă este obligatoriu în cadrul consultaţiei de chirurgie vasculară efectuarea examenului Doppler venos şi arterial pentru membrele inferioare sau superioare (în funcţie de simptomatologia pacientului).
În urma consultului realizat de către medicul specialist se poate stabili oportunitatea unui tratament medical, a unei angioplastii sau unui tratament chirurgical.
 
Endocrinologia este specialitatea medicală care se ocupa cu diagnosticarea şi tratamentul afectiunilor sistemului endocrin. În cadrul endocrinologiei sunt investigate afecţiunile tiroidiene, hipofizare, adrenale, gonadale şi tulburările metabolismului calcic (osteoporoza, osteomalacia).
Afecţiunile endocrine sunt complexe şi necesită analize de laborator specifice (Determinări hormonale & Fertilitate) şi investigaţii multiple, pentru acurateţea şi precocitatea diagnosticului.
 
Gerontologia este ramura medicală care studiaza procesul îmbătrânirii şi geriatria este cea care vizează tratarea afecţiunilor specifice pacientului vârstnic (peste 65 de ani).
Caracteristic acestei specialităţi este faptul că pacienţii prezintă comorbidităţi (mai multe boli asociate) şi au un oarecare grad de dependenţă faţă de persoanele din jur sau mai puţină autonomie decât în trecut.
Geriatrul este cel care realizează o abordare pluridisciplinară a pacientului vârstnic, stabileşte diagnosticul, tratamentul, dar trebuie să aleagă şi cea mai bună soluţie adaptată la starea actuală a pacientului.
 
Ginecologia este o specialitate medico-chirurgicală care se ocupă cu fiziologia şi bolile sistemului genital feminin. În cadrul consultului ginecologic se efectuează examenul fizic (ginecologic propriu-zis) , recoltarea probelor de laborator (examen Papanicolau, examen secreţie vaginală), se pot efectua şi manevre imagistice (ecografia transvaginală, ecografia de sarcină - trimestrul 1, trimestrul 2, ecografia 3D, morfologia fetală), manevre în scop diagnostic sau terapeutic (colposcopie, biopsie).
 
Medicina internă este o specialitate de sinteză, de unificare, de integrare a cunoştinţelor de cardiologie, pneumologie, hematologie, reumatologie, geriatrie, terapie intensivă, procese necesare pentru o rezolvare terapeutică perfectă.
Medicul internist este cel care utilizează atât mijloace actuale moderne de laborator (examene de sânge, urina sau alte produse biologice), cât şi tehnici imagistice (examene de ecografie abdominală, endoscopie digestivă superioară şi inferioară - pentru explorarea tubului digestiv), toate acestea pentru un diagnostic rapid, corect şi care să îndrume medicul către decizia terapeutică cea mai bună.
Internistul tratează adulţi atât cu boli acute (recent apărute ca şi tablou clinic) dar şi boli cronice (mai vechi de 6 luni şi care necesită tratament şi monitorizare toată viaţa).
Internistul este medicul cu o privire de ansamblu competentă asupra întregului tablou de boli al pacientului, el având posibilitatea de a utiliza diferite scheme de tratament, pentru ca în final medicaţia indicată pentru o anumită afecţiune a pacientului să nu decompenseze sau influnţeze negativ o altă boală asociata a individului respectiv.
 
Medicina sportivă
Este medicina specializată pe diferitele aspecte medicale legate de practicarea sportului, indiferent dacă ne referim la sportul de performanţă sau sportul efectuat ca şi activitate recreaţională.
Se studiază fiziologia şi biologia sportivului: metabolismul energetic, adaptarea organismului la efort, antrenamentul şi supra-antrenamentul, oboseala şi recuperarea post-efort, biometria, nutriţia, dopajul. Sunt luate în calcul în egală măsură elementele specifice practicării sportului în funcţie de sportiv, de vârstă şi de starea de sănătate şi pregătire fizică a pacientului.
Medicina sportivă studiază aprofundat aptitudinile fizice ale corpului uman, permiţând ulterior o selecţie foarte fină a profilului fizic cel mai adaptat practicii sportive de performanţă. Cuprinde prevenţia accidentelor la sportivi, luarea în evidenţă de urgenţă în cazul traumatismelor, supravegherea antrenamentelor în funcţie de sportul practicat, în funcţie de nivelul la care este practicat (amator sau profesionist), materialele utilizate şi mediul înconjurator.
 
Oto-rino-laringologia (ORL) 
este o specialitate medico-chirurgicală care se adreseaza fiziologiei şi maladiilor care afectează urechile, nasul şi gâtul (faringe şi laringe). ORL-ul se ocupă de asemenea de tratamentul afecţiunilor regiunii anatomice cuprinse între baza craniului şi apertura superioară a toracelui. Tratează infecţii ale nasului, gâtului, urechilor, tumori ale acestora, surditatea, vertijul, abordează chirurgia amigdalelor, a vegetaţiilor adenoide, a glandelor parotide etc.
 

Psihiatrie este disciplina medicala specializata in prevenirea, diagnosticarea si tratarea afectiunilor psihice. In functie de diagnostic si simptomatologie, medicul psihiatru recomanda pacientului medicatie psihotropa, psihoterapie sau ambele. Psihiatrul este în primul rând un medic specialist pregătit să trateze boli mentale severe cum ar fi schizofrenia, sindromul maniaco-depresiv, diverse tipuri de psihoze dar şi afecţiuni mai uşoare de tipul nevrozelor. În cea mai mare parte a cazurilor, psihiatrul îşi tratează pacientii cu ajutorul medicamentelor. Unui număr mic de pacienţi i se va recomanda şi psihoterapia, alături de medicaţia psihotropă.

 
Psihiatria pediatrică este ramura medicală care se ocupă cu diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor mentale ale copillului şi adolescentului.
Problemele principale abordate de psihiatria pediatrică sunt: tulburările de atenţie; tulburările de somn; tulburările de conduită; problemele alimentare; starea depresiva la copii; travaliul de doliu la copii; copilul şi divorţul; copilul maltratat; copilul autist; alcoolul şi alte droguri la vârste mici; tulburarea maniaco-depresivă la adolescent; suicidul adolescentului; tulburările psihice majore ale copilului.
 

Psihoterapia este definita ca interventia terapeutica si controlata asupra afectiunii si/sau personalitatii individului aflat fie in patologie, fie in dezechilibru interior. Interventia psihoterapeutica foloseste un ansamblu de metode si tehnici determinate, conforme cu specificul unor conceptii despre personalitate, patologie psihica, normalitate psihica (psihoterapii dinamice, psihoterapii cognitive, psihoterapii comportamentale,psihoterapii experientiale, etc). La baza oricarei psihoterapii se afla convingerea conform careia persoanele cu probleme psihologice au capacitatea de a invata noi strategii de a percepe si evalua realitatea si de a se comporta. Scopul psihoterapiei este sa transforme aceasta convingere in realitate (Irina Holdevici, 1996). Psihologul –psihoterapeutul este profesionistul în sănătate mentală care poate interveni asupra problemelor de ordin psihologic de toate tipurile - fie de ordin personal, cum ar fi depresia, tulburarea de personalitate sau de ordin relaţional cum ar fi problemele de cuplu, relaţiile părinte - copil, relaţiile la locul de muncă.

Psihologul / psihoterapeutul este singurul calificat pentru a putea permite schimbări importante le nivelul structurii personalităţii. Contrar faţă de psihiatru, el lucrează în interacţiune directă cu pacientul.
 
Medicina Dentară este ştiinţa medicală consacrată afecţiunilor cavităţii bucale. Obiectul este reprezentat de aparatul dento-maxilar. Serviciile medicale oferite sunt reprezentate de următoarele ramuri:
- implantologie dentară
- chirurgie orală: extracţii dentare, rezecţii apicale, excizia chisturilor de la nivelul rădăcinilor dentare, extracţii dinţi incluşi, remodelare creste alveolare, augmentare osoasă, adiţie osoasa.
- tratamente de ortodonţie – constau în plasarea în poziţie normală a dinţilor la nivelul arcadelor dentare
- endodonţie - tratamentul canalelor dentare
- parodontologie - tratarea afecţiunilor parodonţiului
- protetica - asigurarea integrităţii arcadelor dentare utilizând proteze fixe sau mobile
- profilaxia afectiunilor gingivo-dentare prin recomandarea măsurilor corecte de igienă dentară, detartraje parţiale sau totale, periaje profesionale.
- radiografia dentară
Taguri: Specialitati medicale Educatie sanitara Clinica Dentirad chirurgie vasculara endocrinologie gerontologie obstretica ginecologie obstetrică – ginecologie Medicina interna Medicina sportiva ORL psihiatrie Psihiatria pediatrica psihologie psihoterapie Medicina Dentara implantologie dentară chirurgie orala ortodontie endodontie parodontologie protetica radiografia dentara
Comentarii
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici
Evenimente medicale Evenimente

in luna Noiembrie 2017

MEDICAL FORUM BRASOV 8 - 9 NOIEMBRIE 2017 MEDICAL FORUM BRASOV 8 - 9 NOIEMBRIE 2017

07 Noiembrie 2017

In Brasov
PHARMA FORUM BRASOV 8 - 9 NOIEMBRIE 2017 PHARMA FORUM BRASOV 8 - 9 NOIEMBRIE 2017

08 Noiembrie 2017

In Brasov
Simpozionul de Alergii Medicamentoase, Bucuresti Simpozionul de Alergii Medicamentoase, Bucuresti

17 Noiembrie 2017

In Bucuresti
CONFER 2017 CONFER 2017

23 Noiembrie 2017

In Iasi
Conferința Națională de Farmacie 2017 Conferința Națională de Farmacie 2017

16 Noiembrie 2017

In Bucuresti