3
None

Dăruiește Aripi: donații de peste 19.000 de euro la Swimathon București pentru noua secție de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Județean Constanța

Asociația Dăruiește Aripi din Constanța a reușit performanța de a strânge donații record la Swimathon București, cel mai mare eveniment de strângere de fonduri din România, aflat la ediția a șasea. Cele două echipe Dăruiește Aripi înscrise în competiție au strâns, până în ziua evenimentului, donații în valoare de 19.189 euro. Fondurile vor fi direcționate integral către Reconstrucția Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul Spitalului Județean Constanța, proiect susținut de Fundația Vodafone România și desfășurat împreună cu Asociația Inima Copiilor.

„Sunt copleșită de implicarea echipei de fundraiseri-înotători care mi s-a alăturat, precum și de susținerea pe care am primit-o din partea donatorilor pentru a oferi șanse reale la viață copiilor născuți în Constanța. Realizarea acestui proiect înseamnă scăderea ratei mortalității infantile neonatale din zona de SE a României”, a spus Alina Pătrăhău (Vasea), fondatoarea Asociației Dăruiește Aripi.

Echipele au avut reprezentanți din managementul bancar, medicină, educație, sport și comunicare. Cei care au înotat și au strâns fonduri în cadrul Swimathon București sunt Andrei Dudoiu, Ionela Mișculescu, Roxana Avădănei, Alina Pătrăhău, Sebastian Davidescu, Dr. Livica Frățiman, Dan Antonaru, Mihai Ghibu și Carmina Căpitanu.

Medicii nu tolerează neputința: stă în puterea noastră să salvăm noua generație de copii”, a spus Dr. Livica Frățiman, șefa Secției de Neonatologie a Spitalului Județean Constanța, cea care, împreună cu echipa, salvează zilnic viața micuților ajunși pe lume prea devreme. La Swimathon, Dr. Frățiman a înotat cu aceeași dedicare cu care se luptă pentru șansa la viață a copiilor aflați în stare critică.

La doar 11 ani, Sebastian Davidescu a înotat alături de echipa Dăruiește Aripi, după ce a reușit să adune în jurul lui peste 150 de donatori — prieteni, rude, precum și colegi de la Școala Primară „Petre Ispirescu” din Constanța. Sebastian s-a născut fără o mânuță, fiind unul dintre copii care și-a petrecut primele săptămâni din viață în cadrul Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți, secție pentru care se strâng fonduri necesare reconstrucției. Sebastian este un exemplu de curaj, practicând mai multe sporturi (ski, ciclism, skijet, înot și windsurf).

Oameni atât de diferiți ca vârstă și preocupări, uniți de dorința de a face bine împreună. Fiecare dintre ei a depus un efort atât fizic, cât și de a strânge fonduri. Suntem norocoși și recunoscători că i-am avut alături. Epuizarea pe care am simțit-o în timpul Swimathon-ului este infinit mai mică decât a copiilor care luptă pentru viață. Acest gând și promisiunea pe care am făcut-o donatorilor ne-au motivat să dăm tot ce avem mai bun”, a completat Alina Pătrăhău.

Pentru proiectul de Reconstrucție a Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul Spitalului Județean Constanța, la Swimathon București, au înotat și echipe din partea Fundației Vodafone România și a Asociației Inima Copiilor. Donațiile sunt încă deschise, până pe 31 iulie 2018, la aceste linkuri: https://2018.swimathonbucuresti.ro/daruieste-aripi/și https://2018.swimathonbucuresti.ro/daruieste-aripi-2/.

Cei care vor să susțină proiectul de la Constanța pot, de asemenea, să doneze accesând pagina dedicată proiectului: www.nounascuticonstanta.ro.

Noua secție, renovată după 50 de ani, va avea o suprafață de 800 mp, o capacitate totală de până la 26 de locuri și va fi dotată cu echipamente medicale de ultimă generație, inclusiv o soluție de telemedicină ce va permite medicilor să monitorizeze copiii chiar și din afara spitalului.

Asociația Dăruiește Aripi este o organizație non-profit dedicată susținerii acelor proiecte caritabile care pot aduce un real progres în tratamentul pacienților din sistemul public de sănătate românesc. Asociația își propune implementarea unor proiecte în domeniul medical, cu scopul de a îmbunătăți șansele de vindecare și supraviețuire ale pacienților. Dăruiește Aripi a construit, în cadrul Spitalului Județean Constanța, Secția de onco-hematologie și reumatologie pediatrică dedicată diagnosticării, tratării și monitorizării copiilor bolnavi din zona de Sud-Est a României.

Mai multe detalii:

http://www.daruiestearipi.ro/

https://www.facebook.com/AsociatiaDaruiesteAripi/

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha