47
None

Dezvoltarea vizuală în primii ani de viaţă

Este important să ştim ce văd copiii şi cum se dezvoltă vederea lor în primii ani de viaţă pentru a şti ce să urmărim şi când trebuie să ne îngrijorăm.

Deşi din punct de vedere structural ochii sunt complet formaţi la naştere, capacitatea lor funcţională este slabă din mai multe motive: ochiul este mic ca lungime, pupila este foarte mică, retina (ţesutul din interiorul ochiului care percepe stimulii vizuali) nu este maturizată, nervii optici (canalele de comunicare între ochi şi creier) şi centrii de integrare a informaţiei vizuale din creier sunt încă în dezvoltare.

Nou-născutul este sensibil la lumină, percepe contrastele şi poate distinge chipuri aflate foarte aproape de el (bazându-se pe contrast), dar acuitatea lui vizuală este de 20-30 de ori mai slabă faţă de cea a adultului.

În primele 2 luni de viaţă lucrurile se schimbă foarte rapid; astfel, la 2 luni acuitatea vizuală este de 10-6 ori mai slabă decât a adultului, copiii urmăresc obiecte în mişcare şi ochii încep să lucreze în pereche, fiind paraleli în majoritatea timpului.

La 3 luni ochii sugarilor trebuie să privească în aceeaşi direcţie permanent şi tot acum începe să se dezvolte vederea în spaţiu. Copiii percep culorile, dar sunt mai atraşi de roşu şi galben decât de albastru.

La 6 luni vederea cromatică este comparabilă cu cea a adultului, copilul urmăreşte obiecte aflate la distanţă mai mare, este capabil să schimbe rapid atenţia vizuală de la aproape la distanţă şi invers, campul vizual este mult lărgit.

Vederea copilului la 1 an este aproximativ 30% din vederea adultului, iar percepţia tridimensională este mult îmbunătăţită iar în jurul vârstei de doi ani începe să se apropie de cea a adultului, pentru ca în jurul varstei de 3 -4 ani să ajungă să fie comparabilă cu cea a a adultului. Acesta este parcursul firesc al unui copil care nu moşteneşte dioptrii semnificative de la părinţi şi care ulterior va fi un adult cu vedere normală.

Acuitatea vizuală, capacitatea de a se acomoda (de a vedea clar la aproape), convergenţa (capacitatea de a coordona axele vizuale la aproape), vederea tridimensională continuă să se dezvolte până la 6 -7 ani. Totodată, defectele refractive pot apărea oricând şi se pot modifica rapid la copil.

Astfel, judecând după cele scrise mai sus, orice nealiniere a axelor vizuale după vârsta de 3 luni este considerată patologică şi trebuie mers la oftalmolog urgent. De asemenea, trebuie să respectăm examinările oftalmologice de rutină, pentru că sunt menite să verifice funcţia vizuală şi comportamentul vizual conform cu vârsta. Aceste examinări pot duce la descoperirea şi tratarea sau prevenirea unor deficite vizuale, altfel mai greu sau imposibil de recuperat dacă sunt identificate tardiv.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha