60
None

Discuții între reprezentanții spitalelor și cei ai administrațiilor locale despre optimizarea sistemului sanitar și creșterea calității actului medical

Compania de comunicare medicală Houston NPA alături de partenerul Ciemme Diagnostica - Healthcare Business Solution Group organizează între 25 – 26 Martie 2016 la Gura Humorului Conferința Regionalăcu tema „Optimizarea, Performanța și Calitatea în Sănătate”.

Conferinţa va reuni reprezentanți ai managementului medical, logistic și financiar al spitalelor, ai autorităților publice și sanitare, care vor discuta despre optimizarea modului de lucru, vor împărtăşi bune practici şi vor afla soluții pentru a ajunge la performanţă în instituţiile în care activează.

Obiectivul primului eveniment regional din 2016 este de a oferi informații despre identificarea și reducerea pierderilor din spitale, prin furnizarea unor soluții despre optimizarea și creşterea performanţei, care vor duce la o calitate superioară a actului medical, în beneficiul pacienţilor. Un moment important în cadrul evenimentului îl reprezintă prezentarea primului site independent dedicat evaluării calităţii spitalelor din prisma experienței pacientului, putând fi analizate trei aspecte ale calității: confort, servicii, personal. Acest site este un instrument ușor de folosit și accesat de fiecare cetățean.

“Organizăm acest eveniment având certitudinea că o mai bună comunicare între furnizorii de servicii, finanțatori și cadre medicale poate duce la rezultate surprinzător de bune. Sunt de părere că, oricare ar fi procentul din PIB alocat sănătății, dacă nu vom avea transparență în alocarea fondurilor, implicare și echipe formate din profesioniști în cadrul celor trei entități reunite în cadrul conferintei, nu vom vedea prea curând schimbări majore în sistemul sanitar românesc” este de părere Dr. Maria Mihaela Szerac, Director General Houston NPA.

Gazda evenimentului este Dr. Horea Sorin Timiș, manager al HBS Group (companie privatăde analizăîn domeniul managementuluimedical), cu o experiențăca director la DSP Alba, ca fost consilier în cadrul Ministerului Sănătății.

Temele principalede pe agendă fac referire la identificarea pierderilor din sistem prin management Lean–Six Sigma, cum ar fi: probleme pragmatice întâlnite în acreditarea spitalelor, raportarea infecțiilor nosocomiale, optimizarea unității spitalicești - de la idealism la concret, raportul cost - eficiență în farmacoeconomia spitalului, conceptul HealthyCity, provocări în descentralizare, acreditarea RENAR a laboratoarelor de spital, normativul de personal - între restricții și libertate, modele de reducere de costuri în UPU, situațiile de risc în spitale și costul lor,.

În cazul reprezentanților sectorului administrativ public, organizatorii doresc să îi informeze despre importanta strategiilor de sănătate publică și despre cum pot autoritățile să vină în completarea serviciilor oferite de spitalele din subordine, prin implementarea unor campanii de informare și de screening la nivelul locuitorilor dintr-un areal. Experiența companiei de comunicare medicală Houston NPA va fi punctul de plecare al discuțiilor, iar colaborările avute cu primăriile și consiliile județene care au înțeles acest rol vor acționa ca modele de succes.  

Cei interesați de mai multe detalii și înscrierea la edițiile regionale ale Conferinței „Optimizarea, Performanța și Calitatea în Sănătate” se pot adresa companiei Houston. Următoarele evenimente sunt organizate la Gura Humorului (25-26.03.2016), Poiana Brașov (24-25.06.2016) și Băile Herculane (4-5.11.2016).

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha