Ediția 64 a simpozionului regional Farma Practic, un eveniment sub sloganul săptămânii mondiale a imunizării: Să protejăm împreună! Poiana Brașov, 13-14 aprilie 2018

Scris de Redactie 3955 afisari
11:51:22, Marti 17 Aprilie 2018

Săptămâna mondială a imunizării, sărbătorită anual la nivel mondial între 24-30 aprilie, a fost marcată în avans în cadrul ediției 64 Farma Practic, prin prezentarea susținută de dr. Ileana Brînză și dr. Liliana Chițanu, care au vorbit în deschiderea evenimentului despre vaccinarea de la medic la farmacist, profesioniștii  în sănătate ce pot contribui „împreună” la promovarea acestei măsuri „a cărei importanță nu poate fi contestată”, așa cum au atras atenția, încă de la început, cei doi medici de familie din Brăila.

Sloganul acestei săptămâni sărbătorită peste tot în lume este „Să protejăm împreună! Și cum putem face acest lucru mai bine decât prin imunizare, o strategie fundamentală în realizara unor priorități din domeniul sănătății precum controlul hepatitei virale, limitarea rezistenței antimicrobiene, furnizarea unei platforme pentru sănătatea adolescentului sau îmbunătățirea îngrijirii antenatale și a nou-născutului. Informarea și educația sistematică, atât pentru medici, cât și farmaciști, adaptarea limbajului, atât în cazul medicilor, cât și a farmaciștilor, astfel încât informația să fie ușor percepută de către pacient, precum și efortul de a influența politicul și factorii de decizie, de a mobiliza resursele umane și financiare cu scopul declarat de a schimba percepțiile și atitudinile publice referitoare la vaccinare pot reprezenta soluții pentru o acoperire vaccinală optimă”, au declarat dr. Ileana Brînză și dr. Liliana Chițanu în cadrul ediției 64 Farma Practic, ce a avut loc între 13-14 aprilie la Poiana Brașov.

O voce puternică și unitară a profesioniștilor din sănătate, atât a medicilor, cât și a farmaciștilor și asistenților de farmacie reprezintă o armă importantă în lupta împotriva unei informări eronate sau  incomplete a populației privind  subiecte ce țin de sănătatea publică. La fel ca în cazul vaccinurilor, rolul medicului, dar și al profesionistului din farmacie privind informarea corectă referitoare la administrarea de antibiotice este esențial.

Farmaciștii și asistenții de farmacie, la fel ca noi, medicii, se confruntă cu pacienți care consideră că antibioticul este panaceu universal, că îi ajută să se vindece de orice boală. Mesajul meu pentru ei este să fie în primul rând consecvenți. Și în cazul nostru există pacienți care pleacă din cabinetul nostru către un al doilea sau un al treilea medic, în căutarea unei rețete pentru antibiotic. Exact același lucru se întâmplă și în farmacie. Însă e important să îi explici pacientului că nu îi face bine, că, din contră, îi poate face rău și că atitudinea lui nu este una corectă, care să îl favorizeze. Noi, medicii, avem ca argumente probele de laborator, pentru că putem recolta foarte ușor probe biologice și putem spune dacă au sau nu nevoie de antibiotic. La farmaciști este mai problematic, întrucât cu atât de multe farmacii existente în prezent cu siguranță că pacientul va găsi una din care își va putea procura antibiotic fără rețetă. De aceea, fac apel la corectitudinea, consecvența și la cunștințele profesioniștilor din farmacie. Să ne gândim cu toții că suntem fiecare dintre noi acolo să ajutăm pacientul și să nu îi dăm  o soluție rapidă, facilă, la îndemână, care însă nu îl ajută”, a declarat dr. Andreea Moldovan, medic primar boli infecțioase la Spitalul „Sfântul Constantin” din Brașov, care prezentat în fața celor 160 de farmaciști și asistenți de farmacie prezenți la eveniment date extrem de utile privind terapia antimicrobiană.

Mulți pacienți își autoadmistrează tratament cu antibiotice, nu sunt informați și nu conștientizează efectele adverse, precum sporirea rezistenței la antibiotice. Cred că este foarte utilă o informare cât mai corectă a pacientului și, cum farmacistul este cel cu care acesta intră în contact atunci când își procură antibioticele, cred că profesionistul din farmacie este primul care trebuie să-l informeze referitor la aceste aspecte, să fie răbdător, să îl convingă că face mai mult rău decât bine luând antibioticee fără prescrierea medicului”, a completat dr. Camelia Popa, președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Brașov, lector în cadrul evenimentului.

Implementarea Sistemului European de Verificare a Medicamentelor în România, o măsură ce trebuie adoptată până anul viitor a fost un alt subiect actual și util pentru practica farmaceutică dezbătut în cadrul ediției 64 Farma Practic, eveniment dedicat farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele Prahova, Buzău, Galați, Vrancea, Brașov. Subiectul a fost adus în atenție defarm. Florina Bonifate, președintele Colegiului Farmaciștilor Galați „Serializarea este un lucru benefic pentru farmacie, în primul rând pentru siguranța pacientului. Din partea farmaciei va însemna o perioadă petrecută pentru scanarea efectivă a fiecărei cutii de medicamente, probabil vor crește puțin și costurile pentru farmacie, dar pacientul este beneficiarul final al acestei serializări, dept urmare noi suntem mulțumiți  prin siguranța pacientului”, a concluzionat  farm. Florina Bonifate.

Obezitatea, una dintre cele mai grave boli ale secolului 21, căreia îi sunt asociate multiple alte afecțiuni, a fost un alt subiect de interes discutat în cadrul evenimentului.  Dr. Bogdan Moldovan a declarat: „Se presupune că în România 1 din 3 copii suferă de obezitate; este un fenomen extrem de îngrijorător. Sunt numeroase boli asociate obezității – în primul rând diabetul, vorbim astăzi despre un nou concept, acela de „diabezitate”. De asemenea, există boli asociate precum hipertensiunea, cardiopatia ischemică, dar și de o serie e neoplazii. Obezitatea poate fi cauzată de o serie de factori, însă ține totul foarte mult și de educație. Cum ar putea contribui farmacistul în acest sens? În primul rând, la fel ca fiecare om are două variante – să se implice sau să stea de o parte. Însă, prin prisma meseriei lor, ei au contact zilnic cu un număr impresionant de pacienți. Bineînțeles că nu trebuie să îi agaseze cu propuneri, însă le pot înmâna un pliant informativ, un prospect, îi pot îndemna să viziteze un medic mai ales că sunt mulți dintre pacienți care vin în farmacie pentru insulină sau pentru rețete antidabetice. Sunt pacienți cu obezitate și cu afecțiuni asociate acesteia care vin pentru a-și procura medicamente „cu punga”. O variantă ar fi ca profesionistul din farmacie să îl informeze referitor la posibilitatea de a scăpa de toate aceste medicamente printr-o operație, de exemplu”.

Coordonat științific de prof.univ.dr.farm. Dumitru Lupuleasa simpozionul Farma Practic, ediția 64, a fost creditat cu 16 puncte EFC și 12 puncte EMC. Evenimentul s-a încheiat cu sesiunea interactivă Tribuna Farmaciei în cadrul căreia au fost dezbătute teme practice pentru activitatea farmaceutică, de la rolul farmacistului ca furnizor de servicii farmaceutice, la  tipurile de aparatură medicală pe care le putem vinde în farmacie și cum explicăm pacientului cum să le folosească sau subiecte privind administrarea de medicamente în cazul femeilor însărcinate.

Următoarele ediții Farma Practic din anul 2018:

11-12 mai 2018, Farma Practic Ed. 65 – Poiana Brasov, judete in focus – AB, CV, BV, SB, MS, HR;

22-23 iunie 2018, Farma Practic Ed. 66 –Gura Humorului, judete in focus – SV, IS, VS, BC, VN, BT;

06-07 iulie 2018, Farma Practic Ed. 67 – Baile Herculane, judete in focus – OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.

21-22 septembrie 2018, Farma Practic Ed. 68 – Gura Humorului, judete in focus – MM, BN, MS, HR, NT, SV;

05-06 octombrie 2018, Farma Practic Ed. 69 – Eforie Nord, judete in focus – CL, CT, IL, TL, B, IF, BR;

09-10 noiembrie 2018, Farma Practic Ed. 70 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH;

Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro, www.farmapractic.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/

Pentru detalii și înscriere: Daniela Popescu T: 0756.030.316 M: daniela.popescu@houston.ro W: www.farmapractic.ro

Relația cu presa: Aniela Zanfir, T: 0722 519 239, M: aniela.zanfir@houston.ro

Sus
Comentarii
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici