Etapele de diagnostic ale bronşiectaziilor
22:05:11, Vineri 20 Ianuarie 2012
Bronşiectazia este o afecţiune cronică respiratorie, caracterizată prin dilatarea anormală şi ireversibilă a calibrului bronşiilor medii, cu alterări structurale ale peretelui şi obstrucţie distală, cu apariţia aspectului în “fund de sac sau deget de mănuşă”. Modificările bronşice predispun la infecţii recurente bacteriene, care frecvent devin cronice. Răspunsul inflamator al organismului, ca răspuns la agresiunea bacteriană, va induce distrucţii bronşice, închizând cercul vicios format.
Diagnosticul de bronşiectazii este suspicionat la pacienţii cu infecţii respiratorii repetate, tuse cronică, expectoraţie purulentă, transpiraţii abundente, astenie, dispnee şi uneori chiar prezenţa sângelui în expectoraţie.
Simptomatologia prezentată de pacienţi este de cele mai multe ori nespecifică, o mare parte dintre aceştia sunt diagnosticaţi şi trataţi o perioadă îndelungată cu medicaţie specifică pacientului astmatic.
În evaluarea pacientului cu bronşiectazii este importantă evaluarea antecedentelor respiratorii a tuturor membrilor familiei, dar şi a antecedente personale respiratorii din copilărie şi până în momentul evaluării, de exemplu tuse convulsivă, tuberculoză, varicelă, rujeolă.
Examenul obiectiv nu este specific şi poate evidenţia în formele severe de boală: deficit de creştere şi dezvoltare, dacă diagnosticul este pus in perioada copilăriei, la care se asociază modificarea specifică a structurii degetelor mâinii, numită - hipocratism digital, colorarea violacee a degetelor şi feţei, datorită lipsei de oxigenare eficientă a ţesuturilor. Dacă, diagnosticul este pus, după vârsta de 40 ani, examinarea pacientului nu evidenţiază modificări semnificative decât în stadiile finale ale bolii.
Pacientul trebuie să urmeze două etape de diagnostic. Evaluarea iniţială, de rutină cuprinde hemoleucogramă completă, anemia fiind prezentă ca efect a inflamaţiei cronice. Investigaţii care sugerează prezenţa sindromului inflamator sunt: VSH-ul, hemoleucograma împreună cu formula leucocitară şi proteina C reactivă.
Spirometria este indicată la pacienţii cu bronşiectazii extinse la care sunt utile şi testele de bronhodilataţie, iar la cazurile selecţionate se pot efectua explorări funcţionale specifice, care evaluează factor de transfer al oxigenului şi dioxidului de carbon, la nivelul plămânului, valori care vor fi corelate cu valoarea oxigenului şi dioxidului de carbon din sângele pacientului.
Bronhoscopia este necesară pentru recoltarea de produse specifice şi în vederea diagnosticului diferenţial cu alte afecţiuni bronşice.
Diagnosticul imagistic este de elecţie. Dacă radiografia toracică postero-anterioară nu oferă informaţii exacte, computer tomografia toracică este testul care tranşează diagnosticul şi identifică eventuale anomalii pulmonare existente.
Examenul tomografic al sinusurilor este indicat la pacienţii cu sinuzită cronică, ştiindu-se că există o corelaţie clinico-evolutivă între sinuzite şi bronşiectazii. Prezenţa afectări sinusale, mai ales la copii şi adolescenţi, sugerează posibilitatea prezenţei unor afecţiuni cronice cu transmitere genetică (fibroză chistică, tulburărilor ciliare).
Examenul sputei este util pentru a identifica germenii care produc infectarea leziunilor bronşiectazice : micobacterilor atipice, bacterii şi fungi.
După ce s-a stabilit diagnosticul de bronşiectazii, urmează a doua etapă de diagnostic care presupune stabilirea factorului predispozant. Aceste teste specifice sunt efectuate de medicul pneumolog în colaborare cu medicul pediatru, gastroenterolog şi anatomopatolog.
În funcţie de vârsta pacientului şi de antecedentele familiare se poate opta pentru una sau mai multe din analizele următoare:
- ● testul pentru diagnosticul mucoviscidozei – testul sudorii, teste genetice pentru fibroză chistică,
- ● dozarea şi fenotiparea pentru α1 antitripsinei,
- ● imunoelectroforeza permite dozarea imunoglobulinelor ( IgG, IgA, IgM, IgE).
- ● biopsie mucoasă nazală în diagnosticul sindromul cililor imobili, evalurea activităţii ciliare ``in vivo``.
- ● nivelul de oxid nitric nazal este util în diagnosticul dischineziei ciliare primare.
- ● tranzitul baritat, pH-metrie esofagiană transnazală, pentru evidenţierea bolii de reflux gastro-eofagian, dar şi tulburările de deglutiţie, hernia hiatală, alte afecţiuni esofagiene. De menţionat este că lipsa refluxului gastro-esofagian nu exclude modificările de pH.
- ● manometrie esofagiană – pentru pacienţii diagnosticaţi cu lupus eritematos sistemic, la care se bănuieşte că presiunea esofagiană este insuficientă pentru a bloca pasajul alimentelor din esofag spre stomac.
- ● diagnostic serologic în bolile de colagen – factor reumatoid, HLA-B27, ANA.
Deşi puţin studiată, cu excepţia fibrozei chistice, bronşiectazia este afecţiune frecventă a căilor respiratorii, cu tendinţă la cronicizare. Simptomatologia pacienţilor este trenantă, cu pierderea graduală a funcţiei pulmonare. Diagnosticul de elecţie este pus doar prin examinare computer tomografică, ceea ce poate întârzia diagnosticul şi prognosticul pacientului.
În numărul viitor vom vorbi despre tratamentul bronşiectaziilor.
Comentarii
