Hernia de disc operată prin proteză „cage”

Scris de Pagină realizată pe baza comentariilor postate de citito 2033 afisari
21:58:15, Duminica 12 Februarie 2012

      Buna tuturor. Mă numesc Lazăr valentina Aş dori să vă împărtăşesc şi vouă din experienţa mea pre şi post operatorie.

     Acum două luni şi ceva am început să simt dureri în zona cefei, cu radiere spre braţul stâng. Am crezut că e o simplă febră musculară, sau altceva similar, dar durerea devenea din ce în ce mai intensă şi mi-am dat seama că poate fi ceva mult mai grav. Am mers la un neurolog în Focşani, care m-a trimis să fac un RMN, iar rezultatele acestuia erau clare: Hernie de disc cervicala c5-c6. Am întrebat care sunt metodele de vindecare la mai mulţi neurologi din oraş şi, oriunde mergeam, primeam cam acelaşi răspuns: tratament, iar dacă acesta nu îmi ameliorează durerea, va trebui să se intervină chirurgical, doar că mi se recomanda să evit operaţia pe cât posibil, deoarece nu mai sunt chirurgi competenţi la noi în ţară. Asa că am stat şi am cheltuit sume mari de bani pe tratament timp de o lună şi ceva, iar în loc de vindecare, simţeam că e din ce în ce mai rău, îmi scădeau simţurile, mişcarea gâtului şi a mâinii stângi îmi provocau dureri insuportabile, iar simţul tactil în mâna stângă devenise aproape inexistent. Aşa că am hotărât să mă informez în legătură cu metodele chirurgicale.

     Am deschis frumos google şi am început să caut. După mai multe căutari am ajuns la concluzia că metoda de chirurgie prin folosirea unei proteze "cage" este cea mai benefică, datorită timpului scurt de recuperare şi al faptului că aceasta nu se degradează în timp, spre deosebire de metoda clasică, prin prelevarea unui fragment de os din zona şoldului. Aşa că a apărut un nou cuvânt în căutarea mea, şi anume "cage". După alte nenumărate căutări am dat peste site-ul unui doctor din Bucureşti care operează prin această metodă nouă, prin folosirea unei proteze cage. Am simţit că acesta este medicul care trebuie să mă opereze. Numele acestui neurochirurg este Marian Munteanu, de la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Am căutat datele de contact ale acestuia şi mi-am făcut o programare pentru un consult. Am mers la control şi diagnosticul a fost acelaşi, doar că dl. dr. Marian Munteanu mi-a spus că în această fază trebuie neapărat să se intervină chirurgical. M-a programat pentru internare şi a doua zi m-a operat.

     Astăzi se fac două săptămâni de la operaţie şi trebuie să vă mărturisesc că mă simt excelent, recuperarea este aproape completă, durerile sunt aproape inexistente, iar cicatricea apărută în urma operaţiei... abia se vede. Am scris aceste randuri pentru a mulţumi d-lui. dr. neurochirurg Marian Munteanu, d-lui dr. Popa Emil şi întregii echipe care m-a asistat la operaţie. Sunt oameni minunaţi în acest spital, deşi poate suna neverosimil în România de azi.

     Mă adresez şi celor cărora le este frica de operaţie, nu vă mai faceţi griji, am fost şi eu în aceeaşi situaţie şi am amânat cât am putul ceea ce era inevitabil, dar acum regret acest lucru, abia după operaţie mi-am dat seama că trebuia să fac acest lucru de mult timp. Mergeţi cu încredere la Spitalul Militar Central, vă asigur că veţi fi uimiţi de profesionalismul cu care veţi fi trataţi. În cazul în care aţi fost diagnosticaţi cu hernie de disc cervicală, sau orice fel de hernie de disc, vă recomand cu multă căldură acest spital. Dacă doriţi să aflaţi mai multe, puteţi intra pe site-ul domnului doctor: http://www.marianmunteanu.ro. O seară bună tuturor!

Taguri: Lazăr valentina Hernia de disc proteză „cage” durere febră musculară rmn dr. Marian Munteanu dr. Popa Emil operaţie
Comentarii
elena
Buna Lazar Valentina.. vroiam sa stiu si eu cat te-a costat operatia..?
25 Septembrie 2013, 11:24:35 Scor: 3 Aproba Dezaproba
Petrache
Buna soțul meu are c5c6c7si i a recomandat Cage tot la munteanu poti sa imi spui un preț !
18 Mai 2014, 11:43:45 Scor: 1 Aproba Dezaproba
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici