24
None

Îmbătrânirea normală şi cea patologică

„DA, astăzi îmbătrânirea este reversibilă, atâta vreme cât acţionezi din timp, depistezi constant problemele organismului şi îl îngrijeşti în punctele sale slabe“

Medicina anti-aging a început să ia amploare și în țara noastră. Cum a evoluat cercetarea în acest domeniu? România ține pasul cu noutățile specifice acestei ramuri în comparație cu alte țări? Ne răspunde Dr. Bogdan Dimitrie Niculae, fost sportiv, practicant de arte marțiale și susținător al multor sportivi români ce urcă în ring, conferențiar al prestigioasei Universități Harvard (Statele Unite), al cărei absolvent este, dar și președintele Asociației Românești de Medicină Anti-Îmbătrânire

Un nou pas făcut în acest domeniul medicinii anti-îmbătrânire este medicina integrativă. Aceasta presupune privirea pacientului ca un întreg, interdisciplinar, vizând atât cauza cât şi efectul. În acest sens, există o strânsă colaborare între diferite specialităţi medicale precum dermatologia, endocrinologia, chirurgia plastică, specialităţile medicale: diabetul zaharat şi bolile de nutriţie şi chiar psihiatria sau psihologia. A fost identificată enzima mitocondrială, cu un important rol metabolic, care la înaintarea în vârstă devine mai puţin exprimată. Experţii în anti-aging propun stoparea scăderii nivelului energetic la nivel celular. De asemenea, de menționat asocierea dintre statusul inflamator şi procesul de îmbătrânire ți în primul rând sănătatea cardiovasculară.

În ceea ce priveşte injectologia, pentru rejuvenarea facială, dermatologii nu mai folosesc fillere pe bază de acid hialuronic la nivelul liniilor superficiale din jurul ochilor ci un produs nou pe bază de colagen, datorită integrării substanţei injectate în ţesutul pacientiului fără generarea unor reacţii adverse. Un alt progres înregistrat în ultima perioadă pentru zona din jurul ochilor se adresează acelor  „pungi de grăsime”. O moleculă utilizată în cadrul medicaţiei pentru glaucom, XAF 5, este capabilă să se lege de celulele grase de la acest nivel. După o perioadă de utilizare de cca 3 luni se observă dispariţia steatoblefaromului.

Îmbãtrânirea normală şi cea patologică sunt diferite: îmbătrânirea patologică, starea de îmbătrânire care este adusă de boală, nu este considerată o îmbătrânire „normală”. Speranța de viaţă mai lungă este rezultatul ştiinţei şi tehnologiei medicale moderne -descoperirea vaccinurilor, insulinei, antibioticelor, tehnicilor chirurgicale noi, terapiilor cu hormoni de substituţie şi tratamentele bolilor care, pânã nu demult, erau considerate mortale, contribuie la o condiţie de tinereţe prelungită.

Ritmul îmbătrânirii se dublează o dată la fiecare opt ani, iar în acest proces, factori interni şi externi au rol specific şi se influenţează reciproc. În ecuaţia longevităţii, doar ¼ ține de ereditate, restul de ¾ revin stilului de viaţă, de aceea păstrarea ei are legătură cu emoţiile şi cu sănătatea mentală, cu exerciţiile, obiceiurile alimentare, igiena personală, somnul etc.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha