None

Încă 900 medici atestaţi la nivel UE. Vom şti să-i ţinem în ţară?

În urma derulării unui program de formare în baza Acordului-Cadru între Consiliul Federal Elveţian şi Guvernul României, vor fi atestaţi în terapie intensivă pediatrică un număr de 900 de medici. Astfel, dezvoltat în conformitate cu standardele europene în domeniu, programul de instruire va permite creşterea nivelului de competenţă a pediatrilor în domeniul Terapiei Intensive Pediatrice şi aceştia vor fi capabili să acorde asistenţă medicală de calitate copilului aflat în stare critică.
 
Întrebat dacă aceste programe (pentru că vor urma şi altele) de perfecţionare medicală şi aliniere la standardele europeene nu va încuraja de fapt exodul de medici către vest, Prof. Dr. Dorel Săndesc, preşedintele Societăţii Române de ATI şi iniţiatorul programului de formare a spus: „Cred că cea mai mare greşeală ar fi să încercăm să oprim medicii în ţară nepregătindu-i adecvat. Datoria noastră, a formatorilor, a dascălilor, a societăţii noastre este să asigurăm medicilor o pregătire cât mai bună. Soluţii de retenţie a personalului medical trebuie să vină din altă parte. Şcoala românească de ATI are deja o bună consacrare internaţională. Nu întâmplător Societatea Europeană de ATI a avut un preşedinte medic român şi de asemenea în bordul societăţii mondiale de profil. Referitor la plecarea peste hotare a medicilor, nu trebuie uitat esenţialul: se cere performanţă, se cere motivarea medicilor dar se uită două lucruri, că România alocă pentru sănătate cel mai mic procent din PIB din Europa şi că atât angajatorii cât şi angajaţii au una din cele mai mici contribuţii la sănătate. Acel procent de 15 % contribuţii pentru sănătate a fost redus total nejustificat economic şi social la 10,7%.
 
Se cere deci performanţi de la un sistem medical cu cea mai slabă finanţare din UE. Până nu se va rezolva această problemă, şi trebuie rezolvată urgent, să nu ne aşteptăm la minuni. Existenţa corupţiei nu justifică slaba finanţare a sectorului de sănătate! În SUA este un imens scandal legat de corupţie, este vorba la ei de câteva sute de miliarde dar nu au recurs la scăderea procentului din PIB alocat sănătăţii sau a contribuţiilor la fondul de sănătate.

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha