62
None

Individualizarea tratamentului la pacientul cu cancer de prostată metastazat

Evoluţia locală a bolii poate fi independentă de prezenţa metastazelor. Pacientul poate să nu prezinte metastaze, dar tumora se extinde, blochează orificiile ureterale, bolnavul dezvoltă ureterohidronefroză (insuficienţă renală) şi starea lui generală se înrăutăţeşte.Ganglionii sau tumora pot produce compresii medulare, iar bolnavul poate deveni paraplegic, caz în care se impun şi alte metode de tratament (deviaţii urinare).

De aceea este foarte important să se stabilească diagnosticul în timp util şi prezenţa sau absenţa metastazelor!

Aproximativ 5-10% din pacienţii investigaţi se regăsesc în stadiul IV, iar 85% din metastazele cancerului de prostată sunt osoase. Pentru a identifica aceste metastaze este indicat să se efectueze scintigrama osoasă.

Uneori, pornind de la o metastază, sau o fractură la nivelul metastazei, se stabileste că bolnavul este suferind de cancer de prostată.

Unele metastaze sunt simptomatice şi se pot identifica, în timp ce altele sunt asimptomatice şi se descoperă în perioada de tratament.

Cancerul prostatic poate produce metastaze şi în alte organe, situaţie în care se efectuează radiografii, ecografii sau puncţii biopsice, în funcţie de simptomele acuzate şi localizarea acestora.

Tratamentul

Cancerul de prostată este o tumoră malignă care răspunde în general la tratament .

Este un cancer hormono-dependent, care răspunde eficient la suprimarea testosteronului sau administrarea de antiandrogeni. Terapia hormonală este eficientă o perioadă îndelungată de timp şi ajută semnificativ in tratament, indiferent de stadiul în care se găseşte pacientul şi momentul diagnosticării. Dacă diagnosticarea se realizează în stadii incipiente, terapia poate da rezultate pe o perioadă de până la 5 ani, putându-se obţine chiar o regresie a tumorii.

După apariţia metastazelor se consideră că dependenţa hormonală a cancerului a încetat, tratamentul hormonal devenind ineficient, datorită adaptării celulelor prostatice. În această situaţie se aplică terapii de linia a doua, respectiv administrarea de progesteron sau citostatice. Acestea au de asemenea efect pentru o perioadă de timp limitată.

În încercarea de a trata eficient cancerul de prostată s-au derulat programe privind întreruperea tratamentului hormonal ( deşi medicina spune că administrarea unui tratament nu se întrerupe niciodată) şi reluarea acestuia după o perioadă de 1-2 ani, în acest interval cancerul şi celulele prostatice redevenind sensibile la terapia hormonală. Rezultatele obţinute în urma acestor cercetări sunt încurajatoare, dar trebuie efectuată o selecţie foarte atentă a pacientilor în cazul cărora se poate aplica!

În special pentru metastazele osoase se pot utiliza biofosfonaţii. Se utilizează cu succes şi radioizotopii, în special în tratamentul metastazelor dureroase, foarte greu de calmat cu ajutorul analgezicelor, dar care cedează la radioterapie.

Sunt situaţii în care metastazele pot regresa. O nouă clasă de medicamente utilizată în chimioterapie, numită taxani, influenţează semnificativ ţesutul canceros din metastazele osoase.

O altă modalitate de ameliorare a calităţii vieţii, în cazul metastazelor osoase, este reprezentată de intervenţiile ortopedice, pentru consolidarea fracturilor sau a zonelor afectate.

Endotelina, o substanţă ce exercită o acţiune particulară asupra metastazelor osoase dă rezultate foarte bune în prelungirea vieţii bolnavului.

Recomandări

Mestastazele, în special cele osoase, sunt dificil de diagnosticat, fiind frecvent confundate cu alte afecţiuni!

Evoluţia metastazelor osoase nu poate fi pusă în evidenţă decat în cazul celor foarte dezvoltate!

Este foarte important să se depisteze în timp util cancerul de prostată, prin intermediul testărilor specifice: PSA, tuşeu rectal şi ecografie, efectuate periodic de către toţi bărbaţii cu vârsta peste 50 de ani!

Administrarea în timp util a terapiei hormonale măreşte speranţa de viaţă cu până la 10 ani! Terapia hormonală se poate administra indiferent de stadiul bolii!

În stadiile incipiente ale bolii se poate practica prostatectomia radicală în combinaţie cu terapia hormonală, pentru a stopa evoluţia bolii!  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha