Conf. Dr. Angela Butnariu
Metodele Doppler au fost folosite în scop cardiologic pentru prima dată în 1961, de Yoshida. În 1989, Isaaz a realizat primul raport de cuantificare Doppler a funcţiei regionale miocardice.
Studii Tissue Doppler la copii au fost raportate începând cu 1995, iar valori de referinţă au fost publicate în 2000, de Harada et al. Dopplerul tisular (Tissue Doppler Imaging – TDI) permite aprecierea funcţiei cordului prin înregistrarea velocităţilor de mişcare a miocardului.
Mai concret, ecocardiografia Tissue Doppler permite evaluarea funcţiei cardiace sistolice globale prin măsurarea velocităţilor la nivelul inelului mitral şi tricuspidian, precum şi a funcţiei diastolice, prin măsurarea velocităţilor E' (velocitatea maximă diastolică precoce) şi A' (velocitatea tardivă prin contracţia atrială) la nivelul inelului mitral, respectiv tricuspidian. Velocităţile diastolice TDI reprezintă un marker al relaxării ventriculare, fiind relativ independente de presiunile de umplere. Velocităţile miocardice pot fi măsurate utilizând atât metoda Doppler pulsat cât şi Doppler color.
Imagine Doppler tisular color la nivelul peretelui septal şi lateral bazal al ventriculului stâng
Aplicaţii TDI în patologia pediatrică
Velocităţile TDI pediatrice variază cu vârsta, frecvenţa cardiacă, localizarea peretelui ventricular şi dimensiunile, precum şi masa ventriculului stâng (VS).
Parametrii Tissue Doppler sunt relativ independenţi de geometria cardiacă şi de schimbări ale încărcării ventriculare. Din acest motiv, TDI este ideală în cazurile în care geometria cardiacă este alterată, cum este şi cazul malformaţiilor cardiace congenitale. Studii efectuate la copii cu cardiopatii congenitale cu presarcină crescută cronic (defect septal ventricular, persistenţă de canal arterial) au arătat schimbări minime ale velocităţilor Tissue Doppler comparativ cu lotul de copii sănătoşi.
Efectul postsarcinii crescute asupra velocitaţilor TDI la copii cu cardiopatii congenitale este insuficient caracterizat până la această dată. Totuşi, studii efectuate la pacienţi pediatrici cu stenoză aortică arată o scădere a velocităţilor maxime sistolice şi diastolice tisulare şi o creştere a raportului E/Em corelate cu severitatea bolii, în ciuda parametrilor clasici de funcţie sistolică şi diastolică în limite normale.
La pacienţii cu cardiomiopatie dilatativă, studiile au arătat ca velocitatea tisulară tricuspidiană scăzută (Ea<8,5cm/sec) şi fracţia de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) <30% reprezintă factori predictivi ai unui prognostic nefavorabil.
La pacienţii posttransplant cardiac, studiile demonstrează velocităţi scăzute la nivelul inelului tricuspidian şi septal bazal, scădere accentuată cu creşterea perioadei de timp posttransplant şi prezenţa regurgitării tricuspidiene concomitente; velocităţile tisulare VS au fost scăzute, însă după o perioadă mai îndelungată posttransplant; aceste modificări apar fără a avea legătură cu rejetul acut de transplant.
La pacienţii cu cardiomiopatii postchimioterapie cu antracicline, parametrii Tissue Doppler au demonstrat abilitatea de a discrimina modificări ale funcţiei longitudinale ventriculare înaintea instalării disfuncţiei globale ventriculare.
Dopplerul tisular este o metodă complementară de evaluare a funcţiei sistolice şi diastolice ventriculare; nu înlocuieşte metodele clasice ecocardiografice. Utilizarea TDI în patologia cardiacă pediatrică este încă la început, dar există perspective certe de dezvoltare.
