None

La ce ora porti ochelarii? Odata cu soarele,cu siguranta

Permanent împotriva radiaţiilor UV!

În general, în prezenţa unei lumini solare foarte intense, ochii reacţionează folosind mijloace naturale de protecţie: micşorarea fantei palpebrale, contracţia pupilei, funcţia de ecranare a cristalinului şi a pigmenţilor oculari ai retinei, care filtrează lumina protejând celulele nervoase.

În condiţiile expunerii îndelungate la razele solare este binevenită şi utilă amplasarea ochelarilor echipaţi cu lentile oftalmice corectoare de protecţie – filtre atenuatoare -, acestea constituind un mijloc de apărare eficace împotriva radiaţiilor dăunătoare.

Lentilele solare se recomandă prin funcţia lor dominantă, mai precis cea de eliminare a radiaţiilor electromagnetice cu lungime mică de undă, nocive pentru ţesuturile oculare: razele ultraviolete şi lumina violet-albastră. De asemenea, atenuează intensitatea luminoasă, diminuând strălucirea luminii.

Expunerea prelungită la radiaţiile UV de-a lungul timpului duce apariţia cataractei. Radiaţiile UV pot cauza daune severe ochilor!

Este atât de uşor să ne protejăm de aceste radiaţii! Purtarea unor ochelari de soare cu protecţie 100% UVA/UVB reprezintă cel mai bun scut de protecţie pentru ochi.

Opticianul dumneavoastră vă poate ajuta să găsiţi o pereche de ochelari de soare care să corespundă atât nevoilor personale cât şi propriului stil de viată!

CUM DISTINGEM OCHELARII DE SOARE SIGURI ?

Directiva europeană nr. 89/686/CEE stabileşte cadrul şi reglementările de siguranţă, defineşte prevederile de proiectare şi de fabricaţie care să garanteze nivelul de protecţie impusă, în condiţiile unei purtări corecte şi ale unei utilizări conforme cu domeniul pentru care s-au conceput ochelarii. De asemenea, acest document legislativ prevede ca ochelarii de soare să poarte în permanenţă marcajul CE, pe unul din elementele de structură ale ochelarilor, într-un loc vizibil.

Nota Informativă conţine informaţii despre provenienţa şi distribuitorul articolului respectiv, precum şi descrierea categoriei de filtru, condiţiile de întrebuinţare şi modul de întreţinere a ochelarilor de soare.

Atenţie!

Dacă lipsesc Marcajul CE şi Nota Informativă, ochelarii de soare nu sunt conformi cu normativele europene !

Ochelarii de soare se adresează segmentului de vârstă cuprins în intervalul 0-99 de ani, având preponderenţă în rândul copiilor, adolescenţilor şi al tinerilor, prin natura lucrurilor persoane active şi aflate în ascensiunea carierei lor profesionale.

Toate acele preocupări legate de desfăşurarea unei activităţi în aer liber (sport de performanţă, gimnastică de întreţinere, jogging, drumeţie montană, călătorie, hobby etc) sunt o sursă de impact direct între radiaţia solară şi analizatorul vizual al celui care practică acest tip de activitate. Căutarea confortului este o aspiraţie unanimă a fiecăruia dintre noi.

Studiile medicale demonstrează că acţiunea dăunătoare a radiaţiilor ultraviolete se manifestă la oricare dintre vârstele menţionate, însă are o incidenţă crescută în rândul copiilor şi vârstnicilor. Aceste persoane dispun de sensibilitate ridicată la radiaţiile UVA-UVB, întrucât cele două medii de refracţie (corneea şi cristalinul), care ar filtra natural o parte din radiaţiile solare, sunt încă imature (cazul copiilor până la 12-14 ani) ori sunt îmbătrânite şi incapabile să reprezinte un baraj eficient împotriva acestor radiaţii. Gradul de responsabilitate este maxim în cazul copiilor mici, mai ales că aceştia nu pot discerne şi nu pot hotărî singuri asupra viitorului lor.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha