47
None

Litiaza conjunctivală palpebrală

                      Concreţiuni calcare conjunctivale      Litiaza conjunctivală palpebrală este o afecţiune relativ frecventă şi constă în existenţa pe interiorul pleoapelor a concreţiunilor calcare, “pietricele”, mici formaţiuni dure, alb-gălbui, în realitate fiind depozite de calciu, la nivelul conjunctivei.

     Conjunctiva este o membrană fină, transparentă, care acoperă sclera (albul ochiului) şi tapetează pleoapele pe interior.  Ea produce mucus şi lacrimi în cantitate mică, contribuind astfel la menţinerea lubrifierii ochiului; de asemenea, are şi rol imunologic, fiind o barieră în calea microbilor.

     Cauza apariţiei litiazei conjunctivale este reprezentată în principal de existenţa unor inflamaţii trenante ale pleoapelor. Celulele conjunctivei încep să degenereze în cursul procesului inflamator, spaţiile rămase libere se umplu cu diferite substanţe (detritusuri epiteliale şi keratină), formând astfel chisturile conjunctivale, care treptat capătă o consistenţă dură, apărând mici depozite de calciu. Aceste depozite pot fi localizate atât sub pleoapa inferioară cât şi sub cea superioară, au dimensiuni mici, de 1-3 mm, şi pot fi unice sau multiple.

     Factorii predispozanţi sunt reprezentaţi de vârsta peste 50 de ani, conjunctivite cronice (inclusiv cele care apar la purtătorii de lentile de contact), acumularea de lipide sub conjunctivă, inflamaţii ale pleoapelor, chalazioane vechi.

     Simptome: de obicei, sunt asimptomatice; dacă au apărut de o perioadă mai lungă, pot eroda conjunctiva şi pot produce o senzaţie de corp străin (“nisip în ochi”), lăcrimare sau discretă înroşire a ochiului. Pacienţii le pot remarca prezenţa prin eversarea pleoapei inferioare şi, în general, atunci se prezintă la medicul oftalmolog.

   Tratamentul este în funcţie de simptomatologie. Formele asimptomatice se tratează cu lacrimi artificiale sau geluri lubrifiante. În cazul formelor simptomatice, când conjunctiva este erodată şi apar iritaţii, concreţiunile trebuie îndepărtate de medicul oftalmolog. Procedura este simplă, nedureroasă, se realizează cu anestezie cu picaturi (topică), cu ajutorul biomicroscopului, în cabinetul de oftalmologie. Poate să apară o mică sângerare, care dispare însă prin presarea digitală a pleoapei. După îndepărtarea concreţiunilor se recomandă tratament antibiotic local câteva zile.

    În concluzie, “pietricelele” de pe interiorul pleoapelor, aşa cum le denumesc pacienţii, sunt în general asimptomatice, se descoperă întâmplător, fie de către pacient, fie de către medicul oftalmolog, în urma unui control de rutină; nu reprezintă o afecţiune gravă, nu modifică acuitatea vizuală, dar când apare senzaţia de jenă oculară ele trebuie îndepărtate de specialist pentru a evita posibile complicaţii ulterioare.               

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha