48
None

Mărțișoare caritabile pentru copiii bolnavi de cancer, realizate de voluntarii Asociației M.A.M.E.

Asociația M.A.M.E. dă startul campaniei “Mărțișor de fapte bune vestitor” cu scopul de a strânge fonduri în beneficiul copiilor grav bolnavi de care are grijă. Astfel, din fondurile obținute prin valorificarea mărțișoarelor caritabile, va fi sustinută plata unor tratamente și investigații medicale, nedecontate de C.N.A.S., de care au nevoie copiii în perioada de confruntare cu boala.

“În fiecare zi primim solicitări din partea părinților cu copii bolnavi, care au nevoie de bani pentru plata unor investigații medicale, nedecontate de stat sau a căror efectuare presupune un timp de așteptare îndelungat, întârziind astfel începerea tratamentului în timp util. Acesta este motivul pentru care, an de an, voluntarii Asociației M.A.M.E. se implică cu multă energie, dăruire și creativitate pentru a realiza manual tradiționalele mărțișoare, care sunt ulterior valorificate în acest scop caritabil”, a declarat Maria Culescu, Președinte Fondator al Asociației M.A.M.E.

Asadar, cei care aleg să comande mărțișoarele caritabile, vor aduce primăvara atât în viața persoanelor cărora le dăruiesc, cât și în viața familiilor care au un copil ce se confruntă cu o boală gravă. Mărțisorul devine astfel nu doar un simbol al primăverii și al renașterii, ci și al generozității și al solidarității dintre oameni.

Peste 10.000 de mărțișoare disponibile online, pe Charity Shop

În perioada martie 2015 – februarie 2016, voluntarii organizației au confecționat peste 10.000 de mărțișoare, felicitări și bijuterii, ce pot fi vizualizate pe Charity Shop-ul asociației, un spațiu virtual de prezentare care cuprinde peste 100 de modele: http://asociatiamame.com/charityshop

Mărțișoarele pot fi trimise prin curier sau ridicate direct de la sediul Centrului Steluțelor din Str. Mendeleev, Nr. 37, Sector 1, București (zona Piața Romană), de luni până vineri, între orele 10:00 și 19:00. Pentru informații suplimentare, reprezentanții organizației pot fi contactați fie la telefon, la numărul 021.315.01.89, fie pe e-mail, la adresa office@asociatiamame.com sau pe pagina oficială de Facebook a Asociației M.A.M.E.

*Asociația M.A.M.E. este o organizație nonprofit înființată în aprilie 2009 de Maria Culescu, un fost bolnav de cancer, cu scopul de a veni în sprijinul pacienților diagnosticați cu cancer și alte boli grave din România, în special copii. Pentru mai multe detalii referitoare la activitatea derulată de Asociația M.A.M.E. și la rezultatele obținute de-a lungul timpului, vă rugăm să accesați: www.asociatiamame.com sau www.facebook.com/AsocMAME.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha