30
None

Medicina integrată, prevenţie şi vindecare holistică

Am auzit cu toţii de atât de multe ori despre ce e şi cum funcţionează sistemul imunitar, încât avem senzaţia că ne putem da doctoratul în materie. Şi chiar putem. Ştim ce trebuie făcut, ce să mâncăm, ce să bem, ce plante funcţionează la ce, cum e cu exerciţiile fizice, cu odihna, cu nevoile organismului. Suntem bombardaţi de informaţii şi toate site-urile care se ocupă într-un fel sau altul de tratamente alternative prezintă cel puţin o informaţie de genul ăsta în momentul în care se apropie iarna. E firesc, căci atunci când vorbim de iarnă vorbim de răceli, în primul rând. Unele mai grave, altele mai puţin, multe având cauze virale. Ei bine, de data asta nu vom vorbi despre răceală. De data asta vom povesti despre dezechilibrele care duc la răceală. Şi despre ce NU trebuie făcut.

În primul rând, nu trebuie să luaţi antibiotice. Iar dacă veţi merge la medicul de familie, rugaţi-l să nu vă prescrie antibiotice. Antibioticul e cea mai uşoară cale de a combate simptomele, dar, din păcate, face ravagii în organism şi nu vindecă niciodată. Faptul că vă simţiţi mai bine după câteva zile (nu mai faceţi febră, nu mai curge nasul etc.) nu înseamnă că sunteţi mai bine. Antibioticul doar maschează cauzele şi distruge sistemul imunitar, adică singura noastră armă adevărată. Şi veţi spune: dacă am răcit, înseamnă că sistemul meu imunitar nu e bun. Aici vă înşelaţi. Sistemul dumneavoastră imunitar este foarte bun. Mai ales dacă faceţi febră. Febra este, de fapt, mesajul că sistemul dumneavoastră imunitar funcţionează. Distruge bacteriile şi viruşii, curăţă organismul de elementele dăunătoare. Singurul caz în care trebuie să vă îngrijoraţi este când febra creşte peste 39,5. Atunci, într-adevăr, mergeţi la urgenţă. Pot apărea convulsii. Îmbrăcaţi-vă bine, beţi ceaiuri, faceţi băi fierbinţi, dar staţi departe de medicamente. Febra este medicamentul vostru.

Din păcate, medicamentaţia alopată nu vindecă. Ne simţim mai bine o vreme, după care ne îmbolnăvim iar. Ştiţi că există oameni alergici la antibiotice? Culmea e că aceştia răcesc mai puţin, fac mai puţine infecţii, iar atunci când se întâmplă să se îmbolnăvească se vindecă relativ instantaneu. De ce? Pentru că, neputând să ia vreodată asemenea medicamente, au înţeles să facă altceva. Şi dacă ei se pot trata fără antibiotice, de ce nu am putea cu toţii?

Ce ne îmbolnăveşte?

Ştim că dieta, stresul, poluarea, stilul de viaţă, oboseala sunt factori neprielnici sănătăţii. Mai dăm vina şi pe genetică sau pe ceilalţi. Ce trebuie să înţelegem, însă, cu adevărat, este că singurii care ne pot ajuta suntem noi. Nu se moare de la o porţie de cartofi prăjiţi, nici de la o ţigară. Repetarea, excesul ne conduc către boală. Dacă nu dormim o noapte bem 2 cafele şi e ok. Dacă nu dormim 7 nopţi nici un munte de cafea nu ne mai ajută.

Cercetările de ultimă oră arată că, mai mult decât toate cele de mai sus, dezechilibrele energetice sunt principala cauză a îmbolnăvirii. Între apariţia dezechilibrului energetic şi primele simptome de boală organică pot trece ani de zile. Un timp preţios pe care îl irosim. Am scris multe materiale pe tema dezechilibrelor energetice, despre cum apar şi ce e de făcut, mare parte dintre ele le găsiţi pe site-ul şi blogul ScienceMed. Există multe cărţi cu astfel de informaţii, scrise de biologi sau medici care trag semnale de alarmă. Adevărul este că 95% din cauza bolii (indiferent de ce boală vorbim) este, de fapt, dezechilibrul energetic. Totul în univers se bazează pe energie şi informaţie, iar dacă vrem ca celulele din corpul nostru să funcţioneze corect, trebuie să avem, în primul rând, echilibru energetic.

Ce facem cu dezechilibrul energetic?

Întâi de toate trebuie să îl vedem. Nu atunci când a produs deja boala, ci atunci când apare. Şi pentru asta avem medicina integrată, care poate depista şi măsura aceste dezechilibre din primul moment. Ceea ce înseamnă că putem preveni boala. Ea nu trebuie să se mai manifeste în plan fizic. Ideal ar fi să ne obişnuim să facem un control holistic cu regularitatea cu care ne-am obişnuit să trecem pe la medicul de familie şi să ne facem analizele obligatorii. Căci, din păcate, cu analizele obligatorii e posibil să nu aflăm decât prea târziu de o boală foarte gravă.

Medicina cuantică, parte a Medicinei integrate, detectează dezechilibrul la nivel energetic, iar electrosomatografia interstiţială pe cel la nivel celular. Remediile homeopate, gemoterapia, fitoterapia şi terapia florală Bach, testate cu aparate de cea mai mare fineţe şi administrate într-un tratament complet şi personalizat pentru fiecare pacient în parte, pot reface dezechilibrele de la nivelul energetic sau celular înainte ca ele să se propage la nivel fizic. Tratamentele de medicină integrată cresc capacitatea organismului de protecţie şi vindecare şi refac forţa vitală a organismului.

Dr. Mihaela Hanganu

ScienceMed Romania

Ştiinţa în armonie cu natura

www.sciencemed.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha