None
245

Mic ghid de fitoterapie digestivă

         Digestia este un proces fiziologic complex, care transformă alimentele ingerate în componente asimilabile cu specificitate imunologică minimală, ce se absorb, în mare parte, la nivelul duodenului şi jejunului.

     Intervenţia etajată şi etapizată a enzimelor digestive începe de la nivelul cavităţii bucale şi continuă pe segmentele următoare, într-o ordine fiziologică desăvârşită, ducând la bun sfârşit dezagregarea celor 3 clase de surse calorice: hidrocarbonate, proteine şi lipide, până la nivelul elementelor asimilabile.

     La nivelul duodenului, peste secreţiile intestinului subţire se depun secreţiile pancreasului, precum şi conţinutul de săruri biliare din vezica biliară. Orice perturbaţie apărută în dinamica secreţiilor digestive induce apariţia unor sindroame corespunzătoare segmentelor afectate.

     Astfel, hiperactivitatea secreţiei gastrice, însoţită de creşterea acidităţii pe fondul unor factori favorizanţi, poate produce ulcer gastroduodenal. Preventiv se administrează câte un comprimat de Biodigest-Elidor şi/sau Ulcoveg-Elidor la 8 ore, iar în cazul tratamentului curativ se administrează câte 2 comprimate la 8 ore.

     Vezica leneşă (hipokinetică) se poate instala la vârste tinere, mai ales la femei după prima sarcină, iar alteori secundar hepatitei de tip B. Clinic se manifestă cu distensie abdominală, gust amar în gură, flatulenţă. Se tratează cu Cicobil-Elidor sau Normobil-Elidor câte 1-2 comprimate de 3 ori pe zi.

     Se recomandă, de asemenea, administrarea de Cărbune Medicinal (MEDOCARB)-Elidor câte 1-2 comprimate la 6 ore. Vezica spastică hiperkinetică se instalează la pacienţii aflaţi sub stres continuu sau cu activităţi stresante, la cei cu anomalii anatomice (vezică cudată, vezică septată etc.).

     Clinic se manifestă prin disconfort hipocondru drept, cu iradiere în scapula dreaptă. Se administrează Spasmolin-Elidor câte 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, Calmoplantin-Elidor 1-2 comprimate seara la culcare şi Antistres-Elidor câte 1-3 comprimate pe zi.

     Sindromul diareic acut poate fi produs de o multitudine de cauze, de la etiologia virobacteriană până la cauze ce ţin de disfuncţii grave ale organismului (hipertiroidie, insuficienţă renală cronică, boala neoplazică etc.).

     Prin diagnostic diferenţial se ajunge la identificarea cauzei sindromului diareic acut.      În cazul diareei acute cu substrat funcţional se recomandă Bioent-Elidor sau Estivalplant Plus-Elidor, câte 1-2 comprimate de 3 ori pe zi.

     Constipaţia cronică neraportată la anomalii anatomice (megadoligocolon sau obstacole tumorale - neoplasmul de sigmoid) se tratează cu Laximus-Elidor câte 3-5 comprimate pe zi în funcţie de gravitatea afecţiunii.

     Colonul iritabil poate fi considerat un răspuns al segmentului digestiv (colonul) la factorii de stres agresivi. Tabloul clinic este polimorf, de la simple dureri abdominale la tulburări de tranzit, uneori diaree, alteori constipaţie. Poate fi însoţit şi de tenesme, meteorism abdominal, flatulenţă. De subliniat, că aceste manifestări clinice pot acoperi afecţiuni grave, neoplasm de colon sigmoid, rect etc.

     Examinarea clinică şi paraclinică amănunţită exclud cauzele organice, rămânând numai cele funcţionale.

     Tratamentul constă în administrarea de Prodigest Plus-Elidor câte 2 comprimate de 2 ori pe zi, Normobil-Elidor 1-2 comprimate de 3 ori pe zi în cazul unei disfuncţii hipotonice biliare, Bioent-Elidor 3-6 comprimate pe zi, Antistres-Elidor 1-3 comprimate pe zi, iar seara la culcare Calmoplantin-Elidor 1-2 comprimate.  

Comentarii


lenti

Pt colonul iritabil,va rog,daca se poate,sa precizati cum trebuie luate..inainte sau dupa-masa.Va multumesc!

Dec. 5, 2011, 4:39 p.m.
1
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha