60
None

Ministerul Sănătății are un nou secretar de stat cu atribuții principale în politica medicamentului

Ioana Ursu, 33 de ani, a devenit astăzi secretar de stat în Ministerul Sănătății și va coordona, printre altele, politica medicamentului. Numirea Ioanei Ursu vine ca o confirmare a priorității ministrului Vlad Voiculescu de a asigura accesul pacienților din România la medicamentele de care au nevoie și de a reforma profund acest sector al politicilor de sănătate.

Ioana Ursu are o experiență de peste 10 ani în formularea de politici farmaceutice și în elaborarea mecanismelor de finanțare a medicamentelor. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca. Apoi a obținut diplome de master în Științe Politice de la Université Paris-Est Marne-la-Vallée din Paris și în Politici Internaționale de Sănătate de la London School of Economics din Londra.

De-a lungul carierei, desfășurată în Marea Britanie și Germania, a fost asociat extern al National Institute for Clinical Excellence (NICE) din Londra, consultant senior la Evidera Inc. din Londra și fondator al Mapping Health Ltd, companie care a lucrat, printre alții, cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

La capitolul politici de sănătate, Ioana Ursu a realizat design de pachete de beneficii farmaceutice în cadrul sistemelor de asigurări de sănătate, a formulat recomandări de management și eficientizare a costurilor din sisteme de sănătate și a dezvoltat sisteme de decontare bazate pe evidențe clinice și economice.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha