None

Numai împreunã putem deveni puternici!

    Care sunt principalele nemulţumiri pe care le au în prezent, medicii de familie din România?

    Există mai multe categorii de nemulţumiri. Una se referă la neînţelegerea şi nerecunoaşterea rolului medicinei de familie în sistemul de sănătate, altfel decât verbal. O altă categorie de nemulţumiri se referă la finanţarea tot mai precară a cabinetelor, în situaţia în care cheltuielile cresc permanent. Mai sunt nemulţumiri legate de excesul de birocraţie şi de sarcinile tot mai multe şi tot mai depărtate de rolul adevărat al profesiei noastre. Suntem cobaii experimentelor informatice, a softurilor buclucaşe, a legislaţiei într-o permanentă şi browniană mişcare. Mai avem necazuri legate de spaţiile cabinetelor. Nu se respectă încă legea care să permită cumpărarea condiţionată (adică fără dreptul de a-i schimba destinaţia) a acestor spaţii (ceea ce ne-ar permite renovarea şi, de asemenea, alte investiţii), în schimb redevenţa a crescut enorm. Mai avem probleme legate de o comunicare încă deficitară sau formală cu decidenţii din sănătate, deşi avem mereu noi speranţe în acest sens.    

   Cum se implică Societatea Naţională de Medicina Familiei în rezolvarea acestor probleme?

    Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) se implică de ani buni în tot ceea ce reprezintă interesele medicilor de familie: în primul rând cele profesionale, dar şi cele juridice sau economice. În parteneriat cu Federaţia Naţionala a Patronatelor Medicilor de Familie, am dus şi ducem în continuare stindardul specialităţii pe care o reprezentăm. Am făcut sute de pagini de documente, am adus argumente, am propus soluţii. Echipele noastre au „disecat” fiecare ordin, lege, normă... Am depus în aceşti ani extrem de multe documente, care ar fi ajutat foarte mult atât medicii, cât şi pacienţii şi chiar sistemul medical în ansamblu. Am fost nevoiţi uneori să ajungem în instanţă. Vom încerca în continuare tot ceea ce este necesar pentru specialitatea noastră, colegii şi pacienţii noştri. Dar am prefera să ducem campanii de construire, de convingere şi nu războaie.  

    Care au fost campaniile derulate de Societatea Naţională de Medicina Familiei pe parcursul acestui an şi cu ce rezultate?

    Şi în acest an am avut evenimente deosebite. O conferinţă naţională la Bucureşti, una la Iaşi, un curs legat de urgenţe la Bucureşti, multe alte evenimente regionale. Am inaugurat programe de educaţie pentru sănătatea pacienţilor şi, nu în ultimul rând, avem o platformă de e-Learning în regim de gratuitate pentru toţi medicii de familie din ţară, care se îmbogăţeşte treptat cu noi cursuri. Avem şi un ziar propriu care împlineşte un an... Toate eforturile noastre se referă, în primul rând, la pregătirea profesională a medicilor de familie şi la crearea unei imagini corecte a locului şi rolului medicinei de familie în sistemul de sănătate şi în societate.  

    Ce proiecte aveţi în plan pentru anul viitor?

    Ne-am dori sa facem multe, însă rămâne de văzut câte vom putea să facem. Şi, să vedem cum vor surmonta cabinetele noastre veşnica criză. Vrem să continuăm să ne implicăm în campanii educaţionale pentru prevenţie, să ne implicăm în aducerea la zi a curiculei de pregătire în specialitate, să ajutăm la elaborarea unor îndrumătoare pentru practicieni, să continuăm atât Agenda Medicului de familie, cât şi ziarul nostru, ziarul mf...

    De altfel, principala temă a Conferinţei Naţionale de Medicina Familiei din acest an este promovarea sănătăţii (de la prevenţie la tratament). De altfel, rolul medicilor de familie este de a ajuta la prevenirea unor boli cu rată mare de mortalitate în România: boli cardiovasculare, oncologice, traumatisme, boli respiratorii, diabet etc. Însă, în afara consilierii de fiecare zi din cabinetele noastre, este nevoie de programe naţionale de prevenţie serioase şi coerente. Iar pentru acest lucru este nevoie să se înţeleagă că programele de sănătate nu se fac din mandat în mandat, că politicile de sănătate au legi proprii, care nu ţin de politic. Prevenţia nu are rezultate rapide, e nevoie de un deceniu sau mai mult ca ea să dea rezultate concrete şi de aceea decidenţii nu prea au dat atenţie prevenţiei.  

    Conferinţa Naţională de Medicina Familiei se desfăşoară anual. Care au fost concluziile conferinţei de anul trecut?

    Conferinţa Naţională de Medicina Familiei de la fiecare sfârşit de martie este organizată de SNMF. În fiecare an ajungem cam la aceeaşi concluzie: că nu se poate fără asistenţă medicală primară, că pacienţii noştri sunt indivizi, nu boli, că ei au dreptul la o abordare medicală de secol XXI. Şi că noi mai avem întodeauna de învăţat... Probabil că şi colegii din Societatea Academică de Medicină a Familiei, care organizează în octombrie o conferinţă similară ajung cam la aceeaşi concluzie.  

    Medicina de familie se află la graniţa dintre mai multe discipline. Este o poziţie ingrată sau una privilegiată?

    Răspunsul e simplu şi greu în acelaşi timp. Caracterul profund interdisciplinar este o povară, dar şi o permanentă provocare. O povară, căci trebuie să ne descurcăm cu orice pacient, cu orice boală, cu indiferent câte patologii asociate, fără să dispunem de o dotare deosebită... Dar este şi o provocare, căci discernământul clinic, sinteza diagnostică şi terapeutica, comunicarea cu pacientul sunt cel mai bine reprezentate în specialitatea noastră.

    Ce măsuri consideraţi că ar trebui luate de către autorităţile competente pentru ca medicina de familie să nu mai fie denumită „Cenuşăreasa” medicinei?

    Despre acest subiect am putea scrie pagini înregi. Pentru noi cel mai important este să fim auziţi cu adevărat... Să fim auziţi, nu „consultaţi” pentru o bifare formală.  

    Care este, în prezent, numărul medicilor de familie din România?

    Suntem aproximativ 11.800 de medici de familie. Destui încă, dar pleacă mereu... iar dintre medicii noi, puţini sunt cei care doresc să profeseze cu adevărat medicina de familie, mulţi îşi schimbă imediat ce pot specialitatea. În România, media este de 1.800 de pacienţi pe medic de familie. Din câte ştiu eu, media europeană este cam de 1.500 de pacienţi pe medic de familie.  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha