45
None

Operaţia de implant cohlear, transmisă live în deschiderea celei de-a treia ediţii a Forumul ORL.ro

     Peste 220 de medici specialişti ORL au urmărit operaţia de implant cohlear, transmisă live în deschiderea celei de-a treia ediţii a Forumul ORL.ro  

     Societatea Română de Oto-Rino-Laringologie şi Chirurgie Facială, în parteneriat cu VERSA PULS MEDIA, a organizat  a treia ediţie a Forumului ORL.ro în data de 7 mai 2011, la Hotel Marriott, Bucureşti. Peste 220 de medici specialişti ORL s-au  reunit  pentru a dezbate tema  acestei ediţii: „Abilitarea auditivă prin proteze semiimplantabile”.  

     Noutatea acestui eveniment a constat în operaţia de implant cohlear, transmisă live în deschiderea celei de-a treia ediţii a Forumul ORL.ro. Intervenţia a fost efectuată la Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională ORL, „Prof. Dr. Dorin Hociotă”, Bucureşti de către Prof. Dr. Georg M. Sprinzl, de la Universitatea de Medicină Innsbruk, Departamentul de ORL şi Chirurgie Facială.  

     Vârsta la care copiii cu hipoacuzie profundă sau severă, care pot beneficia de implantul cohlear, a scăzut semnificativ pornindu-se de la premisa că suportul auditiv oferit cât mai devreme poate aduce beneficii semnificative copilului.

       Implantul cohlear poate oferi senzaţii auditive suficiente pentru a permite persoanelor cu hipoacuzie profundă să continue comunicarea prin vorbire ca mijloc principal de comunicare.  

     Sistemul auditiv central nu este imuabil, şi prezintă o capacitate remarcabilă de schimbare şi adaptare, chiar şi la maturitate, ca urmare a modificărilor efectuate. Această capacitate de schimbare este de natură să contribuie la îmbunătăţirea clinică continuă observată în percepţia vorbirii pentru utilizatorii de implant cohlear.  

     După efectuarea implantului cohlear,  cele mai multe reprezentări de sunete în sistemul nervos trebuie să fie reconstruite pentru a se potrivi caracteristicilor noilor coduri auditive de intrare.

     Implantul cohlear, care a schimbat radical perspectivele în surditatea profundă a copilului şi adultului, este o opţiune terapeutică excelentă în cazul pacienţilor cu hipoacuzie profundă, mai ales pentru copii.

Comentarii


mirela

Sora mea are otoscleroza.S-a operat acum 10 ani dar nu aude.I-a afectat si urechea cealalta.Poate face implant.Are 38 anii

July 15, 2011, 11:24 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha