Pe 16 februarie, la Craiova, în cadrul programului național „AVC 360° - Călătoria Pacientului”, „Ce pot face eu, ca specialist, pentru pacienții cu AVC?” – prima întâlnire științifică despre accidentul vascular cerebral

Scris de Redactie 1616 afisari
09:44:03, Joi 15 Februarie 2018
Redactie

Redactie

Ce pot face eu, ca specialist, pentru pacienții cu AVC?” este titlul primului eveniment științific din cadrul proiectului multidisciplinar de anvergură națională „AVC 360° - Călătoria Pacientului” inițiat de Asociația Română de Comunicare în Sănătate (ARCIS EDU), având ca temăuna dintre cele mai importante patologii ale zilelor noastre, accidentul vascular cerebral.

Primul eveniment va reuni vineri, pe 16 februarie, la Craiova specialiști din domenii medicale ca Neurologie, Medicina de Urgență, Neurochirurgie, Geriatrie, Medicină de familie, Anestezie și Terapie Intensivă, Psihiatrie, Medicină Fizică și de Reabilitare, Cardiologie, Diabetologie, Medicina Muncii, împreună cu domenii conexe ca Psihologia, Logopedia și Asistența Socială, cu scopul de a dezvolta o colaborare eficientă între specialitățile ce contribuie la îngrijirea bolnavilor, astfel încât pacienții să fie ghidați mai ușor în sistemul medical.

Pe lângă acest obiectiv, ARCIS EDU demarează și o campanie de informare a publicului din România despre accidentul vascular cerebral,a cărui incidență a crescut în rândul categoriei de vârstă sub 30 de ani. În prezent, peste 31% din numărul total de pacienţi cu AVC au vârsta cuprinsă între 20-64 de ani, comparativ cu 25% în 1990. La fiecare 40 de secunde, în lume are loc un accident vascular cerebral și la fiecare 4 minute, cineva moare din această cauză, iarAVC se numără printre principalele cauze de dizabilitate și deces la nivel mondial.

PreședinteleSocietății Române de Reabilitare Medicală conf. univ. dr. la UMF Craiova, Adrian Bighea, care participă la conferința de la Craiova cu o temă foarte importantă pentru pacienții cu AVC, „Reabilitarea medicală post-accident vascular cerebral”, vorbește despre cel mai simplu mod de a recunoaște semnele unui AVC. „Există o modalitate simplă de recunoaştere a accidentului vascular (AVC), atunci când există o suspiciune. Se numește FAST și vine de la:

F (face=faţa): cereţi persoanei suspectate de AVC să zâmbească şi observaţi dacă există o asimetrie a feţei.

A (arms=braţe): cereţi persoanei suspectate de AVC să ridice braţele şi observaţi dacă a apărut imposibilitatea de a ridica un braţ sau pe amândouă.

S (speech=vorbire): cereţi persoanei suspectate de AVC să rostească o propoziţie scurtă şi observaţi dacă are dificultăţi în articularea cuvintelor.

T (time=timp):  dacă toate semnele de mai sus confirmă un AVC, nu pierdeţi timpul şi sunaţi la 112. În cazul unui AVC, persoana în cauză trebuie să ajungă cât mai repede la spital”, informează dr. Bighea.

Importanța recunoașterii acestor semne în timp util poate fi vitală pentru persoana afectată. De ce timpul este atât de important, explică Dr. Dan Mitrea, medic specialist neurolog la clinica de neurologie „Neuroaxis”, Bucuresti. „Despre AVC știm foarte multe informații, și în momentul de față putem face foarte multe, dacă pacienții se prezintă în timp util la o clinică pregătită pentru urgențe neurovasculare. Este foarte important ca simptomele să fie recunoscute repede, deoarece există o fereastră terapeutică pentru accidentul vascular cerebral ischemic, de 3 până la max. 4.5h în care se poate administra un tratament ce dizolva cheagul de sânge ce obstrucționează vasul sangvin”, spune dr. Mitrea, care va susține, la rândul său, o prezentarea „Time is brain – Practici actuale în diagnosticul si tratamentul unui accident vascular cerebral” la evenimentul de la Craiova.

Programul se va desfășura pe toată durata anului 2018, cu 7 evenimente științifice și întâlniri medicale în  importante centre universitare din țară, astfel că, după Craiova urmează conferințe în orașele Constanța, Iași, Sibiu, Timișoara, Cluj Napoca și București. La evenimente vor participa profesioniști din țară și din străinătate, cu o experiență considerabilă pe domeniile lor de competență, iar concluziile fiecărui eveniment stabilesc tematica următorului.

AVC 360° - Călătoria Pacientului” estedezvoltat prin parteneriatul științific cu societățile medicale care sunt implicate în gestionarea pacientului cu AVC, printre care Societatea Română de Reabilitare Medicală, Societatea Română de Geriatrie si Gerontologie, Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Națională de Medicina Familiei, Asociația Inomedica și Clinica de Neurologie Neuroaxis.

Asociația Română de Comunicare în Sănătate (ARCIS EDU) este o organizație nonguvernamentală, non-profit. Sub motto-ul „Pentru vindecare. Pentru viață!” asociația creează și dezvoltă proiecte, programe, evenimente, cursuri etc care să ajute și să promoveze o mai bună colaborare și comunicare în sistemul medical și între medici și pacienți.

Sus
Comentarii
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici
Evenimente medicale Evenimente

in luna Septembrie 2018

CONGRESUL NAȚIONAL DE FARMACIE 2018 CONGRESUL NAȚIONAL DE FARMACIE 2018

26 Septembrie 2018

In Bucuresti
Iasi-Pediatrics Emergency Medicine Iasi-Pediatrics Emergency Medicine

06 Septembrie 2018

In Iasi
Farma Practic ediția 68, Gura Humorului Farma Practic ediția 68, Gura Humorului

21 Septembrie 2018

In Suceava
Congresul National de Cardiologie 2018, Sinaia Congresul National de Cardiologie 2018, Sinaia

19 Septembrie 2018

In Prahova
Digestive Endoscopy Cluj, 2018 Digestive Endoscopy Cluj, 2018

23 Septembrie 2018

In Cluj
CURS DE CARDIOONCOLOGIE, Constanta CURS DE CARDIOONCOLOGIE, Constanta

28 Septembrie 2018

In Constanta