15
None

Prevenția OBEZITĂȚII INFANTILE, prioritate a Organizației Mondiale a Sănătății

Obezitatea în rândul copiilorreprezintă o reală amenințare pentru sănătatea acestora, pe termen lung. Copiii supraponderali și obezi pot avea aceleași probleme de sănătate și la maturitate, la care se pot adăuga boli cronice netransmisibile, precum diabetul și/sau afecțiunile cardiovasculare.

Promovarea unor strategii de prevenție pentru a combate obezitatea infantilă devine, astfel, o prioritate a cărei necesitate este evidențiată de către Organizația Mondială a Sănătății prin acțiuni derulate în țările din regiunile membre. Pentru a atrage atenția asupra acestei probleme, Biroul din România al Organizației Mondiale a Sănătățiia organizat, în perioada 16-17 mai 2016, workshop-ul cu tema Prevenția multisectorială a obezității infantile: utilizând date pentru acțiune – București 2016”.

Evenimentul, derulat sub egida Administrației Prezidențiale,a fost axat pe mai multe direcții de acțiune vizate a fi exploatate ulterior pentru îmbunătățirea prevenției obezității la copii.

La eveniment au participat reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Ministerului Sănătății, ai Ministerului Educației, ai Ministerului Tineretului și Sportului, medici de familie, pediatri, diabetologi, cardiologi, specialiști în sănătate publică, precum și reprezentanți ai societății civile. În cadrul workshopului au fost create mai multe grupe de studiu, iar fiecare dintre acestea care s-a concentrat pe un anumit segment în termeni de priorități.

Un început de viață sănătos

Necesitatea asigurării unui început de viață sănătos pentru copii, precum și importanța informării și susținerii familiilor în acest sens au fost aspectele pe care s-au orientat membrii primei grupe.

Printre activitățile specifice propuse în cadrul workshop-ului se numără: elaborarea unui program educațional de nutriție, evaluarea maternităților din punctul de vedere al serviciului rooming-in (nou-născutul să poată sta în aceeași încăpere cu mama), promovarea alăptării, elaborarea cadrului legislativ privind construirea unei structuri pentru evaluarea și actualizarea metodologiei îngrijirii pre- și postnatale, formarea de echipe multidisciplinare destinate diagnosticului și tratamentului copilului supraponderal și obez, reanalizarea eficienței programului „1 vegetală pe zi” și formarea mediatorilor sanitari șia asistenților comunitari.

În acest fel se urmărește: creșterea numărului de copii alăptați, a nivelului de informație pentru familii asupra nutriției și sănătății copiiilor și mamei, precum și creșterea consumului de fructe și legume.

Un mediu înconjurător sănătos în școli și grădinițe

În cadrul celei de-a doua grupe de workshopa fost abordată importanța promovării unui mediu înconjurător sănătos în școli și grădinițe, a creșterii accesului copiilor la alimente sănătoase și promovarea activităților fizice în vederea menținerii unui stil de viață echilibrat, în rândul celor mici.

Printre activitățile propuse au fost incluse: un program de alimentație sănătoasă în școli și grădinițe, evaluarea meniurilor existente, elaborarea unui rețetar standardizat pe grupe de vârstă, evaluarea rezultatelor controalelor efectuate pentru aplicarea legislației și măsurarea nivelului expunerii la hrana nesănătoasă în școli, introducerea în legislație a prevederii obligatorii a instalării de fântâni cu apă potabilă și elaborarea unuighid pentru screening șiîngrijire a copiilor supraponderali.

Alimente și băuturi sănătoase

Cel de-al treilea grupde specialiști a pus accentul pe importanța creării de medii în care să existe alimente și băuturi sănătoase, propunând mai multe acțiuni în raport cu importanța adoptării unor comportamente alimentare sănătoase. Acestea includ: elaborarea unui ghid nutrițional pentru copii pe grupe de vârstă, derularea unor campanii media despre necesitatea etichetării corecte a alimentelor, stabilirea procentului maxim de grăsimi trans/saturate și zahăr șiinițierea unui studiu despre necesarul zilnic din punct de vedere nutrițional.

Importanța sportului și a mișcării

În cadrul celei de-a patra grupea fost accentuată nevoia încurajării practicării activității fizice în rândul copiilor, pentru a preveni apariția obezității. În acest sens, specialiștii au punctat necesitatea unor campanii de informare legate de beneficiile activităților sportive, campanii care să vizezeatât copiii, cât șipărintii acestora,pentru a asigura o informare corectă și completă. Totodată, pe lângă derularea campaniilor în unitățile de învățământ, a fost evidențiată importanța implicării mass-media în promovarea mesajelor legate de prevenția obezității la copii, pentru obținerea unui impact mai extins.

De asemenea, s-a propus și formarea unei comisii mixte inter-ministeriale educație-sănătate-sport, pentru elaborarea unor măsuri de politică publică privind promovarea sănătății prin educație fizică în școli. În plus, au fost subliniate și necesitateacreșterii numărului orelor de educație fizică și sport, în programa școlară, dar și a unor măsuri administrative,precum construcția unor piste de bicicletă și a unor terenuri de volei, baschet șifotbal în spații publice.

Obezitatea infantilă, problemă de sănătate publică la nivel global

Obezitatea în rândul copiilor reprezintă o problemă serioasă de sănătate publică, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, care trage un semnal de alarmă asupra prevalenței globale a acestei afecțiuni. În 2013, numărul copiiilor supraponderali cu vârste mai mici de 5 ani era estimat la aproximativ 42 de milioane.1 Dintre aceștia, aproximativ 31 de milioane de cazuri au fost înregistrate în țările aflate în curs de dezvoltare.

Un raport2 din 2016 al Organizației Mondiale a Sănătății subliniază importanța demarării de acțiuni prin care să se lupte împotriva obezității infantile, la nivelul fiecărei țări, deoarece în prezent tot mai mulți copii se dezvoltă în medii care provoacă îngrășarea. Dezechilibrul este dat de schimbările din alimentație, precum și de o reducere considerabilă a activității fizice, în rândul copiilor, aceștia angrenându-se tot mai mult în programe de relaxare sedentare.

În vederea ameliorării situației globale în ceea ce privește obezitatea infantilă și a reducerii factorilor de risc, Organizația Mondială a Sănătății recomandă, printre altele, implementarea unor programe coerente care promovează activitatea fizică și reduc sedentarismul la copii și adolescenți, furnizarea de suport pentru menținerea unei diete echilibrate și a unui program de somn corect, imprimarea unor obiceiuri sănătoase și crearea unui mediu sănătos în școli, orientat spre promovarea nutriției corecte și a mișcării, la copii și adolescenți.

Concluziile generale în urma organizării workshopului Prevenția multisectorială a obezității infantile: utilizând date pentru acțiune – București 2016”subliniază necesitatea implementării unor măsuri care urmăresc:

● Promovarea alimentației naturale a bebelușilor

● Crearea unui mediu nutrițional sănătos în școli și grădinițe

● Ghiduri nutriționale pe grupe de vârstă

● Etichetare corectă a alimentelor

● Stimularea activității fizice în rândul copiilor și tinerilor

Info:

1http://www.who.int/dietphysicalactivity/childhood/en/

2http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/204176/1/9789241510066_eng.pdf?ua=1

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha