60
None

Prof Dr Mihai Voiculescu a trecut in nefiinta!

Cu regret anuntam moartea prof. dr. Mihai Voiculescu, medic primar de medicină internă și nefrologie, Presedintele Asociatiei Romane de Studiul Ficatului, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale, vicepreședinte al Comisiei de Medicină Internă al Academiei de Științe Medicale, decorat cu Ordinul "Serviciul Credincios".

Profesor de medicină internă și nefrologie la UMF Carol Davila din București, Mihai Voiculescu lasă în urma sa o bogată activitate în domeniul medicinii, se arată într-un comunicat transmis marți AGERPRES.

Din 2003 a fost președintele Asociației Române pentru Studiul Ficatului din România și din 2005 a fost președintele Asociației Române pentru Studiul Bolilor ereditare renale și al Asociației Române pentru Nefrologie și Acces Vascular.

În ultimii trei ani a fost expert al Comisiei Europene privind bolile hepatice cronice, a fost membru al Societății Internaționale de Dializă Peritoneală, al Societății Internaționale de Nefrologie, al Asociației Americane de Nefrologie.

De asemenea, prof. dr. Mihai Voiculescu a fost secretar al RomTransplant, membru în conducerea Societății Române de Medicină Internă și membru în conducerea unor societăți de profil din România (Nefrologie, Gastroenterologie).

În perioada 1993 — 1997 a fost director al Institutului de Pregătire postuniversitară a Medicilor și Farmaciștilor.

O componentă importantă a activității didactice și profesionale a fost crearea Școlii de Nefrologie de la Institutul Clinic Fundeni, care s-a înființat în 1995 sub conducerea prof. dr. Mihai Voiculescu și își continuă activitatea și în prezent.

"Prin activitatea didactică din ultimii 25 de ani, prof. dr. Mihai Voiculescu se dovedește un formator de școală medicală în domeniul nefrologiei, cu interes deosebit în diagnosticul și tratamentul bolilor renale imunologice, accesului vascular, procedurilor de terapie substitutivă renală continuă și dializei peritoneale", precizează sursa citată.

De asemenea, prof. dr. Mihai Voiculescu s-a remarcat, în ultimii ani, în activitatea de îngrijire a bolnavilor prin introducerea unor noi metode terapeutice în România: terapia de substituție renală continuă (proceduri de hemofiltrare, hemodiafiltrare continuă veno-venoasă) și dializa hepatică de tip MARS, metode ce au permis recuperarea pacienților cu insuficiență renală acută sau insuficiență hepatică sau supraviețuirea pacienților cu insuficiență hepatică până la efectuarea transplantului hepatic.

Din 2005 a fost inițiatorul și organizatorul Congresului Național de Nefrologie, Dializă, Acces Vascular și Transplant renal, manifestare anuală, cu participare internațională.

SURSA: AGERPRES

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha