Profil de medic – Radu Deac

Scris de Redactie 430 afisari
12:26:50, Luni 23 Octombrie 2017

Prof.dr. Radu Deac este considerat „cel mai important chirurg cardiac al ultimelor două decenii” din România. A realizat 10.000 de operații pe cord deschis, 5.000 de intervenții pe cord închis și 35 de transplanturi. Profesorul Deac a avut amabilitatea să ne relateze în cele se urmează, pe scurt, care a fost și este profilul de medic de la care a învățat medicină și pe care l-a cultivat mai departe în cariera sa.

Având marea șansă de a avea mentori și profesori de elită la Universitataea de medicină din Cluj-Napoca între anii 1956 și 1962 am beneficiat nu numai de o instruire profesională  deosebită, dar și de o educație  aleasă, importantă în formarea tinerilor medici.

Ulterior după absolvirea facultății, mai multe specializări în țară și străinătate mi-au desăvârșit profilul în domeniul  ales – chirugia cardiovasculară.  Pe lângă înaltul profesionalism  al multor  conducători de instituții  chirurgicale vizitate,  calitățile umane   remarcabile,  dar mai ales  modestia -  singura calitate posibil  a  se alătura  valorii -  impresionează cel mai mult.  Pasiunea pentru domeniul ales, rigoarea,  cultul valorii și al calității muncii   sunt de asemenea impresionante.

Maeștrii și mentorii mei au fost modele demne de urmat într-o carieră profesională, chirurgicală, didactică și de cercetare.  Talentul chirurgical evidențiat de operații  cardiace  efectuate cu o tehnicitate  remarcabilă  fac ca aceste operații să devină modele de știință și artă, care îmbină estetica și eficiența. Experiența clinică la patul bolnavului  îmbină de asemenea  vindecarea pacientului cu talentul didactic de transmitere a cunoștiințelor din specialitate.

Regret că spațiul și timpul nu-mi permit să dezvolt așa cum aș dori meritele maeștrilor mei și mai ales beneficiile care le-am avut în carieră ca urmare a îndrumării din partea domniilor lor.

Asigurarea și dezvoltaraea unei cariere chirurgicale pentru tinerii medici în formare reprezintă o obligație morală a celor investiți cu responsabilitatea unei școli de chirurgie cardiovasculară.  Formarea complexă în specialitate implică  instruire chirurgicală, baze clinice solide, calități  didactice și de cercetare și multe alte calități pe o bază intelectuală și morală care să asigure performanță și rezultate.

M-am străduit să transmit generațiilor  ce au urmat principiile etice și valorice promovate  de maeștrii mei. Înființarea și dezvoltarea unei instituții de performanță și prestigiu  de talia Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, consolidarea  unei școli de medicină cardiovasculară  incluzând principalele specialități – cardiologia clinică și intervențională cu explorări imagistice moderne, cardiologia pediatrică, chirurgia cardio-vasculară, anestezia și terapia intensivă cardiacă la copii și adulți, laboratoare de biochimie și imuno-logie de transplant ,  laboratoare de cercetare, pentru a aminti doar principalele  unități componente ale Institutului,  sunt răspunsul și recunoștiința noastră pentru investiția  mentorilor și maeștrilor nostri de-a lungul  mai multor decenii pentru a asigura un standard înalt de asistență medico-chirurgicală a populației  în domeniul  bolilor cardiovasculare.

Comentarii
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici