Propunerile CNAS pentru soluționarea problemelor din sistemul de asigurări de sănătate

Scris de Redactie 1820 afisari
13:12:21, Joi 11 Ianuarie 2018
Redactie

Redactie

Casa Națională de Asigurări de Sănătate intenționează să soluționeze problemele semnalate de reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale şi ai pacienţilor, în scopul debirocratizării şi optimizării activităţii în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, potrivit unui comunicat de presă remis de CNAS.

Astfel, potrivit unui proiect de modificare a Legii 95/2006 care va redefini medicul prescriptor, responsabilitatea prescrierii de medicamente compensate pe bază de scrisoare medicală va reveni medicului care a elaborat schema terapeutică, în cazul în care reţeta prescrisă respectă schema respectivă. Totodată, vor fi revizuite şi protocoalele terapeutice aprobate prin Ordinul MS/CNAS nr.1301/500/2008, în sensul lărgirii accesului pacienţilor la tratamente, prin extinderea categoriilor de medici prescriptori pentru anumite medicamente. De asemenea, se are în vedere și reglementarea situaţiilor în care medicii de familie prescriu medicamente pe bază de scrisoare medicală pentru tratamente a căror iniţiere şi continuare intră în obligaţia medicilor din specialităţile clinice, conform protocoalelor terapeutice. Totodată se va prevedea că modificările referitoare la calitatea/categoria de asigurat vor produce efecte de la data operării acestora în platforma informatică PIAS, (cu excepţia celor referitoare la naştere şi la deces), astfel încât prescripţiile şi serviciile medicale acordate pe baza informaţiilor din sistemul informatic să nu mai fie imputate furnizorilor.

De asemenea, medicii nu vor mai transmite către sistemul informatic al Dosarului Electronic de Sănătate datele medicale ale pacienţilor care declară în scris că din motive de conştiinţă sau religioase nu doresc ca aceste date să fie stocate.

În proiectul Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în anul 2018 se introduc, de asemenea, o serie de prevederi de debirocratizare a activităţii furnizorilor de servicii medicale şi de creştere a accesului asiguraţilor la medicamente şi servicii paraclinice finanţate de CNAS.

Astfel, se renunţă complet la documentele pe hârtie în cadrul procesului de contractare a serviciilor medicale şi se elimină obligaţia furnizorilor de a mai completa formulare tipizate pe hârtie în activitatea curentă, ceea ce în cazul medicilor va duce la creşterea timpului acordat efectiv consultării pacientului.

Totodată, se renunţă la restricţia ca farmacia sau furnizorul de servicii paraclinice căruia i se adresează asiguratul să fie în contract cu aceeaşi casă de sănătate ca şi medicul care a eliberat reţeta sau biletul de trimitere, ceea ce înseamnă că reţetele şi biletele de trimitere la analize vor putea fi onorate de orice farmacie, respectiv laborator de pe teritoriul ţării.

O altă noutate va fi că în cazul în care medicul de familie nu va reuşi să-şi găsească un înlocuitor pentru perioada plecării în vacanţă pacienţii de pe lista lui se vor putea adresa cabinetelor de medicină din proximitate desemnate de medicul respectiv.

Perioada acordată unui medic de familie nou intrat în activitate sau nou venit într-o localitate pentru a-şi forma lista de pacienţi va fi extinsă de la şase luni la un an.

De asemenea, vor fi revizuite criteriile de acordare a sporurilor pentru condiţiile de activitate ale cabinetelor de medicină primară şi de specialitate din ambulatoriu, prevăzute în Ordinul MS/CNAS nr. 391/187/2015.

Aceste propuneri de soluționare a problemelor au fost prezentate de către CNAS ministrului Sănătății Florian Bodog.

Sus
Comentarii
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici
Evenimente medicale Evenimente

in luna Octombrie 2018

A VI-A CONFERINŢĂ ARCPA SIBIU, 2018 A VI-A CONFERINŢĂ ARCPA SIBIU, 2018

17 Octombrie 2018

In Sibiu
Farma Practic ediția 69, Eforie Nord Farma Practic ediția 69, Eforie Nord

05 Octombrie 2018

In Constanta
Pancreas 360°, Bucuresti Pancreas 360°, Bucuresti

03 Octombrie 2018

In Bucuresti
Congresul Național de Dermatologie, 2018 Congresul Național de Dermatologie, 2018

03 Octombrie 2018

In Brasov
Zilele Medicului de Medicina Interna, 2018 Zilele Medicului de Medicina Interna, 2018

04 Octombrie 2018

In Cluj