None

Reabilitarea bolnavului cardiovascular

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul adulților de vârstă medie și a vârstnicilor, în majoritatea țărilor europene. În patologia cardiovasculară este implicată ateroscleroza, o boală sistemică cu debut insiduos, încă din copilarie (așa numitele striuri lipidice) care la vârsta adultă când devine simptomatică se află deja într-un stadiu avansat de evoluție.

Scopul actual în cardiologia modernă, ținând cont de studiul SCORE (Systemic Coronary Risc Evaluation), este de a trasa criteriile de prevenție în bolile cardiovasculare prin includerea în practica medicală atât a pacienților simptomatici (pacienți cu boală coronariană ischemică dovedită, boală vasculară periferică, boli cerebrovasculare) cât și a pacienților asimptomatici cu risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare.

Necorectarea factorilor de risc poate acționa ca o barieră în fața oricărui efort de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului și de a opri evoluția bolii.

Programele de reabilitare a bolnavului cardiovascular își propun să identifice precoce

pacienții aparent sănătoși care au boli arteriale asimptomatice în concordanță cu dorința de a induce regresia acestora și în particular de a reduce riscul manifestărilor clinice.

Obiectivele urmărite sunt urmatoarele:

-Schimbarea modului de viață (oprirea fumatului, activitate fizică regulată, orientarea către o dietă de tip mediteraneean)

-Corecția dislipidemiei: colesterol total<190mg/dl, HDL colesterol>40mg/dl, LDL colesterol <115mg/dl

-Tratamentul hipertensiunii arteriale prin dieta hiposodată și tratament medicamentos. Tensiunea arterială sistemică normală este considerată ca fiind de 130/85mmHg, iar la cei cu diabet zaharat tip II și afectare renală de 125/75mmHg, valori dificil de obținut în practica clinică la pacienții vechi hipertensivi. Studiul PROGRESS a arătat că menținerea valorii tensiunii arteriale sistolice la 125mmHg a scăzut semnificativ incidența accidentelor vasculare cerebrale.

-Tratamentul corect al diabetului zaharat și obținerea unui echilibru metabolic exprimat prin Hb A1c<6,5mg/dl, pentru evitarea instalării complicațiilor vasculare micro și macro angiopatice.

-Prevenirea obezității prin scăderea în greutate, reducerea indicelui de masă 30kg/m2, reducerea circumferinței taliei (la femei <88cm, la bărbați<102cm)

-Tratamentul precoce specific fiecarei afecțiuni cardiovasculare clinic manifesta.

Pornind de la aceste considerente relația medic pacient devine foarte importantă impunându-se răspunsul la următoarele întrebări:

1.Evidența prin care un factor de risc poate determina o boală cardiovasculară

2.Evidența prin care factori de risc specifici au o importanță diferită în rândul celor care dezvoltă boala cardiovasculară comparativ cu cei care nu dezvoltă boala cardiovasculară

3.Evidența prin care reducerea factorilor de risc poate conduce la oprirea bolii cardiovasculare

Disponibilitatea unui număr în creștere de tehnologii de diagnostic și tratament cuplată cu luarea în considerare a costurilor în creștere pentru sănătate a generat un interes special în ceea ce privește eficiența îngrijirii în sfera cardiologică. Cele mai folosite metode de diagnostic, noninvasive sunt: EKG , de repaus, Holter EKG, Holter TA, ecocardiografie, scintigrama miocardică. Mai recent noi tehnici au devenit disponibile pentru detectarea leziunilor coronariene. Metoda Doppler tisular este din ce în ce mai folosită în practica medicală, iar studiile recente au arătat că poate fi situată pe același plan cu rezonanța magnetică nucleară în ceea ce privește viabilitatea, ischemia și necroza miocardică.

Alpha Medical Center, un centru medical multidisciplinar își propune prin metodele de diagnostic enumerate și profesionalismul medical eficientizarea metodelor de profilaxie primară, secundară și de tratament și prin aceasta reducerea mortalității prin boli cardiovasculare.

Dr. Ileana Buzatu, medic specialist cardiologie, doctorand competenta în ecografie cardiacă

Comentarii


alexandrescu clara

articolul dumneavoastra este foarte interesant dar nu vorbeste de recuperare ci de preventia primara \\\\r\\\\nv-as sfatui sa-l reintitulati preventia primara cardiovasculara

Aug. 29, 2012, 9:14 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha