15
None

România trebuie să intensifice lupta împotriva diabetului zaharat!

Prevalenţa diabetului zaharat în România este de 11,6%, ceea ce înseamnă că numărul românilor cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani care suferă de această afecţiune variază între 1.535.413 şi 1.967.200, arată rezultatele Studiului Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR), recent încheiat.

Studiul PREDATORR precizează că, în ceea ce priveşte distribuţia cazurilor de diabet pe grupele de vârstă, procentul persoanelor cu diabet între 20 şi 39 de ani este de 3%, iar al celor din grupa de vârstă 40 – 59 de ani este de 13,4%. Cel mai mare procent, 21,9%, s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 60 şi 79 ani.

Rezultatele studiului epidemiologic PREDATORR plasează România pe locul doi în Europa, după Turcia, la prevalenţa diabetului zaharat. Vorbim de o valoare dublă faţă de estimările anterioare. Prin urmare, se impun mai mult ca oricând programe clare şi coerente de prevenţie, precum şi strategii bine elaborate pentru a ţine sub control diabetul zaharat şi pentru a evita, în acest fel, instalarea complicaţiilor asociate. Pentru implementarea acestora trebuie să fim uniţi, iar în lupta împotriva diabetului trebuie să avem alături atât autorităţile, cât şi asociaţiile de pacienţi”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Potrivit studiului PREDATORR, în topul regiunilor cu cele mai multe persoane cu diabet se află Sudul ţării, unde s-a înregistrat o prevalenţă a diabetului de 13,39%, urmată de regiunea Bucureşti-Ilfov, cu o prevalenţă a diabetului de 12,79%. Pe locul trei în topul prevalenţei diabetului se află regiunea de Nord-Est (12,38%), urmată îndeaproape de regiunile Sud-Vest (12,1%), Nord-Vest (11,69%) şi Sud-Est (10,44%). La polul opus, studiul PREDATORR arată că regiunile cu cei mai puțini pacienți cu diabet sunt Vestul (8,2%) şi Centrul (9,99%) ţării.

Dintre pacienţii cu diabet zaharat, 20,69% au reprezentat cazuri nou depistate, iar 79,31% erau deja în evidenţa medicilor de familie. Altfel spus, studiul PREDATORR evidenţiază o rată de depistare superioară față de cea raportată în Europa. În ceea ce priveşte prediabetul, rezultatele studiului PREDATORR arată că există peste trei milioane de români cu prediabet, ceea ce înseamnă o prevalenţă de 18,4%.

Situaţia diabetului zaharat în România a fost analizată şi în Indexul European de Diabet, publicat anul acesta, în septembrie. Conform documentului, România se află pe locul 27 din 30 de ţări europenela capitolele prevenţie şi tratament în diabetul zaharat. Spre deosebire de alte state europene cu o situaţie deficitară a sistemului de îngrijire a persoanelor cu diabet zaharat, România transmite datele privind majoritatea indicilor de tratare a diabetului.

Totodată, în Indexul European de Diabet 2014 este precizat că tratamentuldiabetului zaharat în România poate fi îmbunătăţit prin implementarea unor măsuri precum: creşterea numărului pacienţilor care beneficiază de controale succesive anuale, pentru a optimiza managementul bolii şi pentru a monitoriza complicaţiile asociate, crearea unui registru naţional al diabetului bine pus la punct, îmbunătăţirea furnizării de bandelete pentru determinarea glicemiei şi de pompe de insulină, consolidarea procesului de educare a pacienţilor şi creşterea utilizării metforminului, antidiabeticul eficient din punct de vedere al costurilor.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha