None

Sanofi-aventis Zentiva creşte accesul pacienţilor români la tratamentul cu atorvastatină.

  •      Atorvastatina este recomandată pentru reducerea timpurie a evenimentelor cardiovasculare majore  şi pentru profilul de siguranţă dovedit la nivel renal, hepatic şi muscular.
  •      În România, ateroscleroza provoacă un deces la aproximativ 10 minute.

     Azi, 1 martie 2011 - Sanofi-aventis Zentiva lansează produsul Torvacard®(atorvastatină), recomandat pentru reducerea timpurie a evenimentelor cardiovasculare majore atât la pacienţii cu risc cardiovascular înalt (cauzat de prezenţa unor factori de risc cardiovascular precum: dislipidemie, diabet, obezitate sau hipertensiune arterială), precum şi la pacienţii cu evenimente cardiovasculare acute (infarct miocardic acut, angină pectorală instabilă) sau care suferă de o boală vasculară (angină pectorală, accident vascular cerebral sau boală arterială periferică). Atorvastatina este cea mai studiată statină la nivel mondial, fiind subiectul a 425 de studii clinice înregistrate la Institutul Naţional de Sănătate din Statele Unite, cu rezultate bune de eficacitate şi tolerabilitate.

     “Rezultatele benefice ale terapiei cu statine au fost demonstrate în ample trialuri de prevenţie primară şi secundară. Atorvastatina şi-a dovedit eficienţa în scăderea lipidelor, reducerea riscului de evenimente cardiovasculare şi stoparea progresiei aterosclerozei. Torvacard® (atorvastatină) este un produs generic bazat pe o moleculă cu o bună tolerabilitate, care nu necesită ajustarea dozelor la pacienţii cu afectare renală, acest aspect fiind important deoarece diabetul zaharat, cauza cea mai frecventă a bolii cronice de rinichi, reprezintă în acelaşi timp un factor major de risc cardiovascular. În contextul în care diabetul se asociază frecvent cu complicaţii cardiovasculare, principala cauză de mortalitate în România, calităţile  atorvastatinei justifică, fără îndoială, speranţa într-o optimizare a terapiei pentru aceşti pacienţi”, a declarat Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Preşedintele de Onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

     Valorile crescute ale colesterolului – un factor major şi independent de risc cardiovascular – determină afectarea vaselor de sânge prin constituirea plăcilor de aterom (ateroscleroză). Ateroscleroza determină creşterea riscului de accidente vasculare la nivel cardiac sau cerebral (infarct miocardic, accident vascular cerebral), precum şi a deceselor de cauză vasculară. Conform studiului SEPHAR (2006), în rândul populaţiei din România prevalenţa dislipidemiei mixte – creşterea colesterolului însoţită de creşteri ale trigliceridelor – este de 46%, la care se adaugă un procent suplimentar de 24% reprezentând persoanele la care doar valorile colesterolului sunt crescute. Ateroscleroza provoacă în prezent, în România, un deces la aproximativ 10 minute. Această afecţiune este progresivă, severă şi impredictibilă, fiind cauza a 52% din decesele de pe glob.

     “Prin lansarea Torvacard® (atorvastatină) ne consolidăm poziţia în lupta cu afecţiunile cardiovasculare, oferind pacienţilor români soluţii terapeutice cu ajutorul celor mai larg utilizate statine la nivel mondial: simvastatina (Simvacard®), rosuvastatina (Rosucard®) şi acum atorvastatina (Torvacard®). Pe lângă efectul benefic în managementul dislipidemiei, rolul statinelor este şi acela de a stabiliza plăcile de aterom. În plus, studiile clinice au demonstrat că terapia cu atorvastatină poate stopa evoluţia aterosclerozei. În condiţiile în care o dietă restrictivă în lipide, dar echilibrată, poate reduce nivelul colesterolului cu doar 10-15%, iar dislipidemia şi ateroscleroza reprezintă o adevărată epidemie la nivel populaţional, creşterea accesului pacienţilor români la tratamentul cu statine reprezintă o reală prioritate pentru sănătatea publică”, a declarat Dr. Ovidiu Saltas-Dabija, Director Medical sanofi-aventis România.

Sursa: comunicat de presa Free Communication  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha