None

Sfaturile specialistilor in vederea vergeturilor

Deja ştim că vergeturile reprezintă consecinţa ruperii structurilor fibrilare ale ţesutului conjunctiv prezent peste tot în organismul uman, în special la nivelul pielii. Distrugerea fibrelor ţesutului conjunctiv poate avea drept cauze aportul inadecvat de elemente nutritive, vitamine şi minerale, factorii ereditari sau predispoziţia genetică şi/sau profilul hormonal, precum şi tensiunea creată în ţesuturi de depunerile de grăsime din celulele adipoase sau prin retenţia hidrică extracelulară, cauzată de încetinirea circulaţiei venolimfatice. Aceasta asociază o modificare a metabolismului local.

Orice intervenţie menita să crească schimburile nutritive la nivelul tegumentului va conduce la îmbunătăţirea metabolismului local cu stoparea procesului distructiv şi debutul proceselor de reparaţie sau refacere.

Sfaturile specialiştilor, în vederea prevenirii apariţiei şi grăbirii dispariţiei într-o măsură cât mai mare a vergeturilor, sunt prezentate în continuare.

  • - se evită variaţiile mari de greutate;
  • - se consumă fructe şi legume, verdeţuri, uleiuri vegetale, carne de peşte şi pui (slabă), cereale integrale, lactate degresate,
  • - se vor alege anumite suplimente nutritive, care asigură organismului cantităţi suficiente de vitamine, în special C, A şi E, minerale, proteine şi...mucopolizaharide. Acestea se regăsesc în jeleuri, gelatină, dar cel mai corect este să le asiguraţi prin produsele antiartrozice, care conţin glucozamină şi condroitină sulfat, vitamina C şi alte principii active, extrase din cartilajul de rechin, alge marine, alte plante cu efecte terapeutice cunoscute şi dovedite prin studii de specialitate, preparate care asigură simultan şi necesarul de calciu, magneziu, sulf, vitamina D şi care sunt comercializate pentru efectele lor preventive faţă de boala reumatismală;
  • - hidratare şi evitarea consumării în exces a sării sau condimentelor:
  • - combaterea tulburărilor circulatorii prin practicarea ciclismului, joggingului, înotului, masajul de drenaj venolimfatic efectuat cu regularitate, postura antideclivă (clasica poziţie cu picioarele sprijinite pe un plan aflat mai sus de nivelul inimii), câte 10-15 minute/zi;
  • - duşuri sau băi alternante, whirlpool, duş subacval, saună şi imersie în bazin cu apă rece,
  • - efectuarea în mod sistematic a unei activităţi sportive, încă din copilărie şi, mai ales, de la pubertate, chiar şi pe durata sarcinii, dacă nu există contraindicaţii;
  • - gimnastică medicală sau kinetoterapie efectuate într-o sală cu echipament adecvat, sub supravegherea unui instructor cu experienţă;
  • - utilizarea oricărei proceduri care asigură masaj endotisular sau endodermic, menit să stimuleze circulaţia, sinteza fibroblaştilor şi refacerea fibrelor de elastină şi colagen din structura ţesutului conjunctiv al pielii, precum: drenaj venolimfatic, aplicarea rulourilor şi a cupelor de vacuum, criomasajul (masajul cu gheata), aplicarea ultrasunetelor (traductorul cu suprafaţă mare), împachetările cu geluri hiperemiante sau cu parafină sau parafango, termocuverta, masajul manual sau vibromasajul cu geluri stimulante şi biotroficizante, care conţin colagen sau elastină.

Tratamentul constă în combinaţii ale procedurilor prezentate mai sus, cel puţin 6 luni, până la 2 ani, cu o frecvenţă de 3 şedinţe săptămânal, alternând cu o activitate fizică sau sportivă, alte 3 şedinţe săptămânale, pentru a obţine rezultate vizibile şi stabile.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha