15
None

Studiu clinic: chirurgia metabolică - tratament alternativ al diabetului zaharat de tip 2

Ponderas demarează în luna septembrie primul studiu clinic privind impactul chirurgiei metabolice asupra remisiei diabetului zaharat de tip 2 la pacienții cu obezitate. Investiția în proiectul CREDOR (Collaborative Romanian Efforts for Diabetes an Obesity Retrench) se ridică la 300 000 de euro, bani veniți de la Ministerului Educației Naționale (255 000 euro) și de la Ponderas (45 000 euro).

Proiectul de cercetare CREDOR este initiat de spitalul Ponderas alături de Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu” București, Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicoale Simionescu” și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

Conform ultimelor studii efectuate de Ponderas, situația obezității în România este îngrijorătoare. 1,5 milioane dintre locuitorii țării noastre suferă deobezitate grad 1, 2 și obezitate morbidă. Dintre aceștia, 20% au dezvoltat diabet zaharat, în special diabet zaharat tip 2, boală cauzată în principal de acumularea excesului ponderal.

„La nivel mondial, s-a dovedit că o alternativă a tratamentului clasic pentru diabetul zaharat de tip 2 este chirurgia metabolică, aceasta fiind și cea mai eficientă soluție atat din punct de vedere costuri, cât și din punct de vedere medical. Cred cu tarie că este timpul ca aceste tehnici chirurgicale cu rezultate extraordinare să fie recunoscute și în România ca tratament alternativ al diabetului”, declară Dr. Cătălin Copăescu, Medic Primar Chirurgie Generală, cu competență în Chirurgie Laparoscopică și Chirurgie Bariatrică, Director General Ponderas.

Dacă în România nu există încă statistici concludente asupra costurilor de tratare a unui pacient diabetic, la nivel mondial sunt publice aceste date. Astfel că, în medie, costul pentru tratamentul clasic medicamentos al unui pacient diabetic este în jur de 4300$/an în Marea Britanie, în timp ce în SUA este aproape dublu, de 8500$/an.

„Lipsa unui protocol inovativ în combaterea obezității și a diabetului zaharat de tip 2 la ora actuală, în România, este principalul motiv pentru care pornim acest studiu. Iar chirurgia metabolică, datorită scăderii semnificative a riscului de apariție a complicațiilor cardiovasculare specifice diabetului zaharat de tip 2, poate deveni cea mai bună soluție medicală din punct de vedere cost-eficiență.”explică Dr. Cătălin Copăescu.

Chirurgia metabolică este alternativa modernă a tratamentului pentru diabetici, iar remarcabil este faptul că operațiile metabolice pot duce la ameliorarea până la remisia diabetului zaharat de tip 2 înainte de a avea loc pierderea semnificativă în greutate. Acest lucru a fost observat la 93% dintre pacienții cu obezitate si diabet zaharat de tip 2, care au beneficiat de intervenție chirurgicală în cadrul spitalului Ponderas.

Proiectul CREDOR se va desfășura pe durata a 2 ani. În prima etapă vor fi selectați 40 de pacienți cu obezitate, care au dezvoltat și diabet zaharat de tip 2, urmând ca jumătate dintre ei să beneficieze gratuit de operația de micșorare a stomacului. După operație, pacienții vor fi monitorizați timp de un an, pentru a observa rezultatele. Celorlalți pacienți le va fi administrat în continuare tratament personalizat și vor urma dieta corespunzătoare, fiind urmăriți îndeaproape de echipa medicală.

Ulterior va fi comparată evoluția parametrilor morfologici și biochimici de la pacienții cu obezitate și diabet zaharat de tip 2, tratați convențional sau prin chirurgie metabolică.Totodată, rezultatele obținute vor fi consolidate cu cele ale cercetării mecanismelor celulare și moleculare implicate în secreția disfuncțională de insulină.

Selecția lotului de pacienți se va face la sfârșitul lunii noiembrie. Până atunci, pe listă se poate înscrie orice persoană care se încadrează în următorii indicatori: indice de masă corporală (BMI) 30-45kg/mp, vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, afecțiune cu diabet zaharat tip 2 de maxim 10 ani, hemoglobina glicozilată (HbA1c) > 7%, sex masculin. Înscrierile în acest studiu se pot face pe http://ponderas.ro/studiu-clinic/ sau la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu” București.

Operația de micșorare a stomacului (gastric sleeve) de care vor beneficia cei 20 de pacienți diabetici este utilizată din ce în ce mai mult în Europa și SUA ca strategie de corectare a afecțiunilor asociate obezității, precum diabetul zaharat de tip 2. Intervenția presupune îndepărtarea unei părți laterale din stomac, unde se află centrii foamei. Gastric sleeve este cea mai modernă tehnică de chirurgie metabolică, fiind o operație laparoscopică, minim invazivă, ce presupune spitalizare de scurtă durată și reintegrare rapidă în viața socială.

Despre Ponderas

Ponderas (fostul spital Delta Hospital) este singurul spital din România specializat în chirurgie metabolică de avangardă și singurul Centru de Excelență în Chirurgia Metabolică și Bariatrică din Estul Europei cu dublă acreditare – europeană și americană. Deschis în 2011, Ponderas pune la dispoziția pacienților servicii medicale integrate ce acoperă toate specialitățile medicale și chirurgicale.

Cu ajutorul chirurgiei metabolice și a echipei Ponderas, peste 4.800 de pacienți au fost tratați cu succes de obezitate. Peste 80% dintre aceștia dezvoltaseră diabet zaharat tip 2, steatoză hepatică, hipertensiune arterială, dislipidemii, apneea de somn și alte afecțiuni grave asociate obezității. În urma operațiilor de obezitate, aceștia au beneficiat de ameliorarea până la vindecarea acestor comorbidități.

Pentru mai multe informații:

Aura Dumitru

PR Manager – Makesense PR

Mobil: 0756.046.346

E-mail: aura@makesense.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha