Susținem natalitatea!

Scris de Prof. Univ. dr. Mircea Onofriescu 2141 afisari
09:59:14, Vineri 12 Ianuarie 2018
Prof. Univ. dr. Mircea Onofriescu

Prof. Univ. dr. Mircea Onofriescu

Îmbătrânirea populaţiei este una dintre cele mai importante provocări sociale şi economice cu care se confruntă societatea în secolul al XXI-lea. Fenomenul va avea un impact asupra majorităţii domeniilor. Până în 2025, peste 20% din europeni vor avea cel puţin 65 de ani. De asemenea, se va produce o creştere rapidă a numărului celor de peste 80 de ani.

Potrivit statisticilor Institutului Naţional de Statistică, în România, fertilitatea a intrat pe un trend descendent accentuat. În prezent, rata este de 1.3 copii per femeie, una dintre cele mai scăzute valori din Europa. Se estimează că în acest ritm, în 2050, România va ajunge la o populaţie de doar 14 milioane de locuitori, faţă de aproximativ 19 milioane, cât sunt în prezent.

Mai mult, lipsa unor politici coerente de creştere a natalităţii va duce la:

1. scăderea numărului populaţiei,

2. reducerea numerică a persoanelor active şi

3. creşterea ponderii persoanelor inactive, cu consecinţe asupra scăderii fondurilor necesare susţinerii populaţiei în vârstă.

Amânarea momentului naşterii unui copil, creşterea incidenţei infertilităţii primare şi a bolilor cu transmitere sexuală au dus la scăderea ratei fertilităţii în toată lumea. În toate ţările Uniunii Europene, rata fertilităţii este sub nivelul de înlocuire de peste 10 ani (Eurostat 2009).

Şi România se încadrează în trendul european, în care multe din cupluri decid să amâne momentul concepţiei pentru a-şi consolida înainte poziţia social-economică.

Astfel, tot mai multe cupluri decid sa conceapă după vârsta de 35 de ani, vârstă la care rezerva ovariana este în scădere iar calitatea ovocitelor este tot mai slabă. Sporul natural este negativ mereu din anul 1992. În România ultimilor ani populaţia s-a redus în mod continuu. Mai mult, îmbătrânirea populaţiei este una dintre cele mai importante provocări sociale şi economice cu care se confruntă societatea în secolul al XXI-lea.

Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România a elaborat Scrisorile Metodologice pentru medici ginecologi și medici de familie.

Ministerul Sănătății a preluat proiectul și a trimis notificare Direcțiilor de Sănătate Publică Județene să informeze medicii de familie și specialistii ginecologi referitor la campania de screening. Practic, femeile între 28 și 33 ani, dar pot intra în baza de date și femei sub vârsta de 28 de ani dacă se vor adresa medicului de familie și ulterior medicului ginecolog pentru un examne clinic, un examen ecografic endovaginal (pentru aprecierea rezervei ovariene și determinarea nivelului seric de AMH (hormonul antimulerian) care apreciază și el rezerva ovariană. Asfel, femeile tinere vor ști care este cu aproximație șansa de a obține o sarcină.

Deviza Programului este „Evaluează-ți Rezerva de Fertilitate!“.

A fost creat un soft la care vor avea acces medici pe bază de cod de parafă și astfel se va face o apreciere a situației stării de sănătate a femeilor privind fertilitatea.

Obiectivele Proiectului sunt:

1. Furnizarea unei informații privind momentul în care tinerele aleg să aibe un Copil – Până când le Aparține Decizia!

2. 65% din pacientele ce se adresează centrelor specializate în tratamentul infertilității să fie până în 35 de ani

3. Echilibrarea Sporului Natural!

Indicatori de Performanță de urmărit sunt:

1. Numărul de femei cu intervalul de vârsta 28-33 ani ce iși evaluează Rezerva de Fertilitate: 25% din intervalul 28 – 33 ani în primii 2 ani de derulare ai Proiectului Susținem Natalitatea!

2. Numărul specialiștilor care aderă la programul de Evaluare a Rezervei de Fertilitate: mai mare de 60% din totalul medicilor OG la nivel național, respectiv mai mare de 35% din Medicii de Familie la nivel național.

Proiectul a determinat numeroase discuții privind posibilitățile de aplicare și de extindere cât mai rapidă la nivel national.

Este știut că Romania este printre sigurele țări din Europa de Est în care fertilitatea NU ESTE SUSŢINUTĂ de STAT!

Avem cel mai mic număr de proceduri de Fertilizare în Vitro din Europa de Est! – în jur de 3000, din care numai 600 sunt susţinute PARŢIAL de stat!

În ţările din fosta Yugoslavie, în Bulgaria, până şi în Kosovo şi Macedonia guvernele susţin 3-4 proceduri de fertilizare în vitro pentru fiecare cuplu infertil care se adreseză serviciilor de reproducere medicală asistată. Ungaria susţine 10.000 de proceduri pe an, Polonia a ridicat de la 5 la 6 numărul de proceduri per cuplu infertil care doreşte copii şi în total cu mult peste 15.000 de cupluri! Republica Cehă continuă programul de donare de ovocite deoarece au înteles că aceasta este o modalitate de ajutor a cuplurilor infertile în contextul îmbătrânirii vârstei de procreere.

Din nefericire, România nu are până în prezent o Lege a Reproducerii umane asistate. Un proiect este discutat în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților și s-a subliniat necesitatea finalizării acestei Legi. Este absolut necesar să fie consultați specialiștii în domeniu și să se finalizeze o lege modernă, conform standardelor europene.

S-a discutat și despre informarea corectă a populației, pentru a se cuantifica exact rezultatele medicale. Există clinici din străinătate și aici amintesc Grecia, Republica Moldova, Ucraina, Cehia, Slovacia care încearcă să atragă cupluri de români pentru a efectua fertilizare în vitro în aceste țări. Sunt clinici care fac o publicitate agresivă și care asigură stimularea medicamentoasă în România și procedura de fertilizare în străinătate. Costurile sunt mult mai mari, fiscalitate ambiguă, rezultatele incerte. Sunt clinici care nu raportează în Registre Naționale rezultatele lor și nici la ESHRE, care este Societatea europeană de reproducere umană și embriologie. Tot mai multe cupluri vin dezamăgite de modul de monitorizare și de rezulatele acestor clinici.

Societatea Română de Ginecologie Endocrinologică dorește și militează pentru accesul la informare corectă și tratament corect al cuplurilor. Dorește ca medicina românească să progreseze și noi să atragem pacienți din alte țări. Tot mai multe cupluri de români care lucrează în străinătate vin să facă fertilizare în vitro în România pentru că procedurile sunt mai ieftine, colaborarea cu medicii din România este mai apropiată și rezultatele sunt mai bune față de unele clinici din țările unde lucrează.

Comentarii
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici
Evenimente medicale Evenimente

in luna Septembrie 2018

CONGRESUL NAȚIONAL DE FARMACIE 2018 CONGRESUL NAȚIONAL DE FARMACIE 2018

26 Septembrie 2018

In Bucuresti
Iasi-Pediatrics Emergency Medicine Iasi-Pediatrics Emergency Medicine

06 Septembrie 2018

In Iasi
Farma Practic ediția 68, Gura Humorului Farma Practic ediția 68, Gura Humorului

21 Septembrie 2018

In Suceava
Congresul National de Cardiologie 2018, Sinaia Congresul National de Cardiologie 2018, Sinaia

19 Septembrie 2018

In Prahova
Digestive Endoscopy Cluj, 2018 Digestive Endoscopy Cluj, 2018

23 Septembrie 2018

In Cluj
CURS DE CARDIOONCOLOGIE, Constanta CURS DE CARDIOONCOLOGIE, Constanta

28 Septembrie 2018

In Constanta