30
None

Tendinţe în alimentaţia sănătoasă în 2015

An de an specialiştii în nutriţie, oamenii de ştiinţă şi membrii comunităţii medicale atrag atenţia asupra unor noi alimente, substanţe sau obiceiuri care aduc beneficii importante sănătăţii, previn bolile şi ne asigură necesarul de vitamine şi minerale. Pentru 2015 lista de tendinţe care ies în evidenţă cuprinde o serie de elemente noi, însă şi produse recunoscute tradiţional pentru efectele lor, care revin acum în lumina reflectoarelor.
 
Ceaiul Matcha
Beneficiile ceaiului verde sunt deja binecunoscute, însă  anumite varietăţi, cum este Matcha, dau dovadă de adevărate super puteri. Acest ceai obţinut din cele mai bune frunze ale plantelor, crescute doar la umbră, nefermentate, oferă de peste 130 de ori mai mulţi antioxidanţi decât opţiunea clasică. Matcha poate fi consumat atât sub formă de ceai, cât şi ca o pulbere fină, ce poate fi adaugată în diferite alimente – lapte, deserturi, etc.
 
Principalele sale beneficii sunt reducerea efectelor negative ale radicalilor liberi, prevenirea cancerului, stimularea metabolismului şi a arderii grăsimilor, energizarea şi detoxifierea.
 
Supa de oase
Una dintre supele pe care le preparau bunicile multora dintre noi, supa de oase a devenit acum o vedetă printre promotorii alimentaţiei sănătoase. De ce? Ei bine, acest preparat este extrem de bogat în aminoacizi, în special în glicină şi prolină. Primul are un rol central în majoritatea proceselor din organism:  ajută buna funcţionare a sistemului digestiv şi nervos, accelerează vindecarea rănilor şi creşterea musculară, reglează glicemia etc . Cel de-al doilea, prolina, ne ajută să ne păstrăm sănătos sistemul circulator, curăţând vasele de sânge de depozitele de grăsimi.
 
Supele de oase au şi un conţinut ridicat de colagen, ce oferă beneficii pentru sănătatea pielii, a părului şi unghiilor, precum şi a ţesutului  conjunctiv (ligamente, tendoane).
 
Pe internet veţi găsi numeroase reţete gustoase, preţul acestui preparat fiind unul extrem de redus în contrast cu avantajele sale.
 
Cărbunele activ
De multe ori uităm că unele dintre cele mai simple lucruri sunt şi cele mai utile. Este şi cazul cărbunelui, care se bucură în această perioadă de tot mai multă atenţie din partea nutriţioniştilor. Varianta activată, cu o capacitate sporită de absorbţie faţă de cea clasică, este utilizată pentru detoxifierea organismului, ataşându-se de toxine ca un magnet şi facilitând eliminarea acestora. De altfel, cărbunele este folosit în medicină şi ca un remediu pentru diferite cazuri de otrăvire.
Cărbunele activat  poate fi consumat pe cale orală, sub formă de suplimente sau adăugat la unele preparate, iar unele persoane îl folosesc şi ca un înlocuitor pentru pasta de dinţi, acesta fiind capabil să albească şi să cureţe în profunzime dantura.
 
Atenţie însă în cazul în care sunteţi sub tratament, deoarece cărbunele poate să reducă capacitatea de absorţie a anumitor medicamente.
 
Alimentele fermentate
Alimentele care trec printr-un proces de fermentaţie au un conţinut crescut de probiotice, organisme benefice pentru sănătatea sistemului digestiv şi imunitar. O vedetă a acestora este varza murată, cunoscută pe glob ca sauerkraut. Pe lângă nivelul semnificativ de bacterii “prietenoase” şi de fibre, varza murată se remarcă prin valorile ridicate de vitamine şi minerale:  A, C şi K, complexul de vitamine B, fier, magneziu, cupru, mangan şi calciu.
 
Aceasta întăreşte sistemul imunitar şi osos (vitamina K, destul de rară, facilitează mineralizarea oaselor),  ne ajută să ne păstrăm tenul tânăr şi ochii sănătoşi şi reduce inflamaţia.
 
Atenţie la conţinutul ridicat de sare din unele preparate, acesta putând fi periculos pentru persoanele cu probleme renale.
 
Grăsimile sănătoase
Perioada în care cuvântul “grăsimi” era imediat asociat cu un context negativ este pe cale să apună. Tot mai mulţi experţi în nutriţie recunosc importanţa grăsimilor sănătoase (mono şi polinesaturate) şi a alimentelor bogate în acestea. Untul şi laptele integral, uleiurile din plante (măsline, avocado, dovleac, cocos), revin în meniuri, înlocuind alimente sărace în grăsimi, care însă de multe ori au valori mult prea mari de carbohidraţi. Alimentele bogate în acizi Omega-3 sunt şi ele tot mai recomandate. Pe lângă peşte, lumea se îndreaptă şi spre animale hrănite cu iarbă, a căror carne are un conţinut mai ridicat al acestui acid important care reduce inflamaţia.
 
Juice-urile câştigă tot mai mult teren, zahărul intră pe lista neagră
Dacă simţiţi nevoia unui suc de fructe şi legume proaspăt, care să va energizeze instant şi aţi încerca ceva nou, aruncaţi o privire pe internet. Juice-urile sunt tot mai populare, cu numeroase bloguri dedicate, care oferă reţete dintre cele mai variate şi mai interesante, reţete ce combină de multe ori ingrediente neaşteptate, pentru a crea un preparat cât mai sănătos. Un exemplu este sucul dedicat celor ce suferă de artrită, care are în compoziţie, suc de mere, sparanghel, broccoli, morcovi, ţelină, ulei de măsline şi pătrunjel.
 
Zahărul este şi el unul dintre eroii acestei perioade, însă un erou negativ. Membrii comunităţii medicale trag un semnal de alarmă despre excesul de zahăr din alimentaţia modernă şi despre atitudinea mult prea îngăduitoare cu care acesta este văzut. Sunt necesare noi reglementări în acest domeniu şi noi reguli pentru a stopa efectele nocive ale acestei substanţe considerate de mulţi un drog. 2015 ar putea fi anul în care atât autorităţile din domeniu, cât şi marii producători din industria alimentară ar putea lua măsuri importante.
 
www.farmacia3.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha